–    fostul preşedinte PNL propune o construcţie politică surprinzătoare: un D.A. popular
–    liderii PNL şi PD se pronunţă împotrivă
–    în Bihor, nici Alianţa nu funcţionează, astfel că unificarea pare o utopie

După prestaţiile mult peste aşteptări din alegerile locale, Alianţa PNL-PD părea că a intrat în vacanţă. Presa ultimelor săptămâni vuia doar despre problemele şi frământările din sânul PSD. Întregul spaţiu public era „monopolizat” de discuţiile despre partidul de guvernământ. Iar dacă nu ieşea la rampă Valeriu Stoica am fi discutat până la alegeri numai despre PSD. Fostul preşedinte al PNL a „spart” însă piaţa politică cu o propunere-şoc: nici mai mult, nici mai puţin decât unificarea PNL şi PD într-un singur partid de orientare populară.

Scopul dezbaterii iniţiate de Stoica este de a „preveni lipsa de  coerenţă, incompetenţa şi corupţia în guvernarea constituită prin câştigarea alegerilor de către forţele PNL-PD”.
În viziunea liberalului, miza alegerilor din toamnă nu constă doar în „simpla alternanţă la putere, ci schimbarea calităţii actului de guvernare”. Învăţând din greşelile trecutului, scopul celor două partide nu trebuie să fie doar înlăturarea PSD-ului de la guvernare, ci producerea unei guvernări mai bune, o alternativă nu numai la guvernarea PSD, ci şi la toate guvernările post-decembriste.

Viziunea lui Stoica
Proiectul propus de Valeriu Stoica porneşte de la o viziune bipolară a politicii româneşti. Polul de stânga fiind deja ocupat de către PSD, Stoica îşi poziţionează contrucţia politică în partea dreaptă a eşicherului politic. În opinia sa, asigurarea stabilităţii politice poate fi atinsă doar echilibrarea spectrului politic românesc. „Alianţa PNL-PD este numai un pas în direcţia construirii unui pol de centru-dreapta. Următorul pas, în absenţa căruia şi primul primul pas îşi va pierde semnificaţia, este unificarea forţelor Alianţei D.A. într-un singur partid politic, însoţită de elaborarea platformei doctrinare, a programului de guvernare şi a strategiei de comunicare”.

Un D.A. popular?
Una dintre punctele cele mai controversate ale proiectului de unificare se referă la baza doctrinară a viitoarei formaţiuni politice. Stoica militează pentru aderarea la curentul popular, aducând în acest sens argumente de tip pragmatic.
„Prin reorientarea doctrinară, partidul rezultat din unificare va accelera procesul de simplificare a spectrului politic prin absorbirea fără probleme majore a oricăror alte forţe concurente de centru şi centru-dreapta”. Stoica doreşte prin constiturea acestui partid popular blocarea posibilităţii ca alte formaţiuni politice să fie folosite ca vectori de atac anti-Alianţă pe partea de centru-dreapta a spectrului politic. (să fie vorba despre PNG-ul lui Gigi Becali, ori PNŢCD şi AP?) Totodată, s-ar neutraliza pericolul ca supravieţuirea acestor formaţiuni să fragmenteze şi să deruteze electoratul de dreapta. Chiar şi cazul unui eşec în alegerile din toamnă, Stoica crede că unificarea poate asigura o bază politică solidă pe care să se poată construi alternativa politică în ciclul electoral următor.
Mai mult decât atât, aderarea la curentul popular a partidului rezultat din unificarea PNL-PD ar avea şi avantajul câştigării suportului celei mai puternice familii politice europene care tocmai a învins în alegerile pentru Parlamentul European.
Noul partid „va putea beneficia în alegerile din toamnă de sprijinul Partidului Popular European nu numai sub aspectul capitalului politic, ci şi al susţinerii financiare şi logistice”, consideră autorul proiectului. 
În faţa criticilor de inconsecvenţă, Stoica susţine că această repoziţionare doctrinară este „rezultatul schimbărilor care s-au produs în realităţile politice, economice, sociale şi demografice ale României. Aceste schimbări cer o regândire a felului în care sunt articulate doctrinele şi programele politice.” Valeriu Stoica dă exemplul unor partide din ţările europene care s-au deplasat dinspre stânga spre centru-dreapta (A Treia Cale) sau a unor formaţiuni de dreapta care tind să ocupe spaţii electorale de centru şi centru-stânga (Conservatorismul Angajării Sociale).

„Votul negativ nu este un temei solid pentru victoria în alegeri”
Întregul efort argumentativ al lui Stoica gravitează în jurul aceleiaşi probleme: transformarea votului negativ dat împotriva PSD într-un vot pozitiv acordat PNL şi PD. Fostul preşedinte liberal crede că Alianţa nu poate avea eficienţă funcţională pe termen lung, întrucât liantul care o sudează acum – revolta unui segment important al populaţiei împotriva PSD- îşi va pierde forţa după alegeri.
După cum bine observă, votul negativ dat de electorat PSD-ului în alegerile locale „nu este un temei solid pentru victoria în alegeri, iar votul pozitiv are nevoie de o ofertă politică clară din partea Alianţei”. Acesta pare, de altfel, argumentul suprem al ex-preşedintelui liberal.
Concluzia lui Valeriu Stoica este că „Alianţa trebuie să se smulgă din reveria produsă de spectacolul sfâşierilor din PSD, să nu se abandoneze iluziei că toate vor merge bine dacă adversarilor le merge rău şi să nu se lase sedusă de concepţia nocivă că obiectivul strategic este numai câştigarea alegerilor. Obiectivul final în politica democratică este realizarea unui act de guvernare eficient şi drept. Pericolul de a rata acest obiectiv prin focalizarea pe un obiectiv intermediar, şi anume victoria în alegeri, nu poate fi eliminat decât prin instituirea unui organism politic apt să promoveze valorile în slujba interesului public”. Iar acest obiectiv nu poate fi atins decât prin unificare celor două forţe politice.

În loc de concluzii
„Proiectul Stoica” este printre puţinele proiecte politice din ultimii 14 ani contruite coerent şi care are ca fundament argumente solide şi pertinente. El a agitat deja serios apele în Alianţa PNL-PD, dar nu numai, şi, cel puţin pentru această fază, şi-a atins scopul: a devenit subiect de dezbatere publică, o etapă extrem de importantă în definirea oricărui proiect politic de tip democratic.
Ce şanse de reuşită are această construcţie şi în ce măsură cele două partide vor avea voinţa politică necesară rămân întrebări ce se vor lămuri, probabil, în lunile următoare.

PNL şi PD spun BA
Pe cât de surprinzător şi „revoluţionar” este proiectul lui Stoica, pe atât de categorice au fost şi reacţiile actorilor politici implicaţi. Atât Traian Băsescu, cât şi Theodor Stolojan, co-preşedinţii Alianţei PD-PNL au respins propunerea. Cei doi au respins proiectul, exprimându-şi îndoiala privind oportunitatea unei fuziuni între PNL şi PD.
„Ceea ce a prezentat Valeriu Stoica este o părere strict personală. Alianţa PNL-PD este angajată într-un proces dificil de pregătire a alegerilor din acest an. Problema fuziunii nu este o problemă de actualitate, care să ne preocupe în acest moment”, a venit răspunsul Alianţei „Dreptate şi Adevăr” prin purtătorul de cuvânt, Călin Popescu Tăriceanu.

Probleme de Bihor
Am cerut şi poziţia oficială a Alianţei PNL-PD din Bihor. Până la închiderea ediţiei însă nu am primit nici un răspuns, cele două partide preferând poziţia de struţ în locul unei comunicări deschise. Liberalii sunt probabil supăraţi pe noi pentru dezvăluirile despre modul cum şi-au făcut listele de candidaţi şi fricţiunile interne existente în PNL Bihor, în timp ce democraţilor nu le-a mai rămas timp în “graba” lor de a finaliza listele pentru Parlament. O posibilă explicaţie pentru tăcerea care s-a aşternut peste Alianţa PNL-PD în Bihor este dată şi de problemele cu care s-a confruntat această construcţie politică la noi în judeţ. Nici măcar alianţa nu a funcţionat, dar atunci cum să se pună problema unei fuziuni… 
 Orgoliile liderilor filialelor, dar şi interesele personale sau de grup au stat mereu în calea unei relaţii normale între aliaţi. PD Bihor are relaţii mult mai bune cu UDMR decât cu aliaţii liberali şi asta s-a văzut imediat după alegeri când s-au constituit forurile de conducere la nivel judeţean.
În ciuda protocolului de alianţă, PNL a rămas pe dinafară la împărţierea bucatelor. PD şi-a adjudecat un post de viceprimar la Oradea şi a lăsat UDMR-ul să decidă cine va fi cel de-al doilea vicepreşedinte de Cosniliul Judeţean.
În timpul campaniei electorale, presa controlată de fraţii Micula, cei care stau şi în spatele PNL Bihor a dus o campanie susţinută împotriva fostului şi actualului primar PD la Oradea, Petru Filip.
Nici însă între membrii „de rând” ale celor două partide nu există relaţii foarte bune. Mulţi din echipa actuală a PD Bihor au „fugit” chiar din PNL, iar tensiunile şi conflictele cu liberalii nu se uită prea uşor. De partea cealaltă, PNL Bihor rămâne o filială captivă a holdingului Transilvania. Deşi nemulţumirile din interior cresc pe zi ce trece, nici unul dintre liberali nu a avut curajul să iasă şi să se opună în mod public preşedintelui Cornel Popa. Ezitarea lor este interpretată de către democraţi ca un semn de slăbiciune şi laşitate, ceea ce nu pot reprezenta o bază solidă de cooperare.

Victor PAPP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.