”Pentru că peste cîteva săptămâni se împlinesc 35 de ani de la Revoluția anti-comunistă și anti-ceaușistă din decembrie 1989, cred că e momentul să mai facem un pas spre adevărul din spatele acelor zile. Și cred că ar fi benefică o clarificare a rolului jucat în revoluție de șeful militar Nicolae Ciucă, aflat la comanda unei trupe din orașul Craiova, unde militarii au tras din greu cu armele din dotare, de multe ori orbește, conform nenumăratelor mărturii ale locuitorilor municipiului, ca și conform rechizitoriului procurorilor din dosarul Revoluției” anunță, pe Facebook, vicepreședintele Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților, pesedistul Radu Cristescu.
”Craiova a plătit atunci tribut de vieți nevinovate de civili, tribut de sânge. Cred că românii au dreptul să știe dacă cel care îi cheamă acum la vot să-l aleagă președinte s-a aflat ori nu de partea bună a istoriei.
Am aflat – târziu – despre un președinte de țară că fost un slujitor odios al regimului comunist, nu aș vrea să aflăm, eventual, despre un altul că a tras în popor. În consecință, am decis ca în următoarea ședință a Comisiei de Apărare a Camerei Deputaților, al cărei vicepreședinte sunt, să solicit colegilor elaborarea unei solicitări oficiale către MApN pentru declasificarea
registrului cu ordinele de zi pe unitate, începând cu 16 decembrie, și a jurnalului acțiunilor de luptă de la unitatea în care a activat Nicolae Ciucă în decembrie 1989.
În acest mod, vom afla exact ce activitate a avut în zilele revoluției comandantul militar Ciucă, șef al unui pluton cu atribuții asimilate trupelor de comando, adică de culegere de informații din teritoriul inamic și crearea de diversiuni. Având în vedere că respectivele documente trebuie să fi fost clasificate drept ”secrete”, iar timpul scurs de la acel moment depășește 30 de ani, termen prevăzut de art.12 din Hotărârea de Guvern nr.585/2002 pentru menținerea statului de secret pentru asemenea documente, consider că nu poate fi o problemă declasificarea lor, în numele adevărului de interes major pentru toți cetățenii români” mai scrie deputatul.
Reamintim că în celebra sa carte autobiografică, spre stupefacția generală, Nicolae Ciucă alocă activității sale din zilele revoluției doar cîteva fraze, deși e vorba de, poate, cel mai fierbinte moment din cariera sa militară, ceea ce a stîrnit deja numeroase semne de întrebare. (B.T.I.)
inpolitics.ro