Luni, 11 aprilie, Biroul Permanent al PSD Cluj a votat lista candidaților PSD la Consiliul Județean Cluj.
Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj a anunțat că pe listă se află multe nume noi:
„Lista candidaților PSD la Consiliul Județean Cluj a fost validată, după ce fiecare candidat a îndeplinit criteriile profesionale și de integritate asumate de PSD. Este o listă care conține multe nume noi, reprezintă toate colegiile județului Cluj și vine cu un proiect politic și administrativ de dezvoltare economică a județului Cluj”, a declarat Remus Lăpușan.
Cornel Itu, candidatul PSD, la președinția Consiliul Județean Cluj este plin de încredere în echipa PSD pentru CJ:
„Am încredere în echipa profesionistă a PSD pentru Consiliul Județean Cluj și sunt sigur că activitatea consilierilor județeni din ultimii ani, programul PSD Cluj pentru perioada 2016-2020 cât și expertiza profesională a noilor veniți vor fi argumente solide în următoarele săptămâni, pentru o guvernare de stânga a Clujului. După 12 ani de guvernare de dreapta, în care județul Cluj a fost supus permanent unor vendete politice și cazuri de corupție, este nevoie de o administrație în folosul clujeanului, care să aibă o viziune de dezvoltare pe termen lung”, a declarat deputatul Cornel Itu.
Pe lista candidaților PSD la Consiliul Județean Cluj: Itu Cornel, Lăpușan Remus Gabriel, Cuibus Valentin, Sălătioan Vasile, Chiorean Pop Laura, Matei Cristian, Popovici Alin, Oprea Laurențiu, Mătușan Vladimir, Ilea Vasile, Fărgaciu Călin, Pop Petre, Leonte Calin – Dinu, Bota Ioan, Matiș Dorel, Ivan Ilarie, Luca Viorel, Cherecheș Aurel, Pojar Valentin Dorel, Bacso Szidonia, Grigore Cristian Ciprian, Tămaș Monica, Cornea Rareș, Pop Simina, Roman Marius, Pasc Daniela, Cozea Loredana, Pui Iacob, Stan Gheorghe, Corda Roxana Andreea, Brehar Raluca, Uifălean Paul, Trânc Viorel, Burz Florentin, Hudrea Cristian.
Ivan Ilarie își argumentează poziția nu tocmai fruntașă pe lista PSD la CJ spunând că vârsta îi pune piedici și a considerat că sunt oameni care pot face mult mai mult.
”Am 64 de ani și sunt convins că există oameni care pot face mai mult decât mine. Nu mai am puterea, nu mai am vârsta. Am considerat destul de normal și de firesc ca sunt oameni care pot face mai mult. Eu rămân același PSD-ist indiferent de poziție și mă îndrept doar într-o direcție, în direcția de a face ceva în statul român și în final de a avea mai multe produse agroalimentare”, a declarat Ivan Ilarie.