Verdict pentru dorinţa lui Vântu, de „Moş Nicolae”
G4S şi UTI, cele mai „păguboase” contracte pentru Poştă
Administratorul G4S, „preferatul” scandalului cu CNPR

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) se „zbate” în ultimii ani într-o stare de incertitudine. Cu toate că în majoritatea ţărilor, o astfel de instituţie nu se privatizează, în România totul e posibil. Zvonuri cu privire la privatizarea CNPR circulă de ani buni, dar acestea s-au acutizat în ultima perioadă. Potrivit unor surse demne de luat în considerare, în cazul în care candidatul PSD, Mircea Geoană ar câştiga mandatul de preşedinte al României, Sorin Ovidiu Vântu va obţine mult râvnita companie. Pentru ca situaţia să treacă de la zvon la realitate este nevoie de o victorie a PSD. Oricum, cadrul „mitic” este creat. Directorul Companiei Naţionale Poşta Română este din această toamnă, Tudor Gabriel Bohâlţeanu, care este într-o relaţie „interesantă” cu Sorin Ovidiu Vântu. Astfel, Tudor Bohâlţeanu este fiul lui Ioan Bohâlţeanu, unul din membrii fondatori ai Asociaţiei Petrom,  condusă de Liviu Luca. Acelaşi Liviu Luca este acţionar semnificativ la trustul Realitatea, condus de Vântu.

Miza privatizării

CNPR este una dintre puţinele companii de stat care mai prezintă interes pentru privatizare, din cauza profiturilor uriaşe pe care le încasează. Cu toate acestea, „pofta” pentru instituţie nu este reprezentată, aparent, nici de faptul că societatea este unul dintre cei mai mari angajatori ai României, având peste 35.000 de salariaţi şi nici de patrimoniul impresionant. În „portofoliul” Poştei sunt, de altfel, clădirile şi terenurile arondate celor peste şapte mii de oficii poştale din întreaga ţară. Miza reală este reprezentată, însă, de externalizarea serviciilor CNPR către firmele unor grupuri de interese apropiate de Vântu şi de PSD, care vor prelua serviciile oferite în prezent de compania de stat. Altfel spus, angajaţii Poştei Române vor trece în „portofoliul” unor firme private, cu care CNPR va încheia contracte separate. Demersurile de externalizare au început, timid sau nu, încă din mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu.

G4S ruinează Poşta

Unul dintre cele mai „păguboase” contracte pentru CNPR este, de departe, actul semnat cu G4S. Societatea cuprinde sub „umbrela” ei G4S Cash Services SRL, care se ocupă cu transportul banilor Poştei Române, G4S Security Services SRL şi G4S Security Systems, societăţi care asigură paza sediilor CNPR şi care, până săptămâna trecută, furniza sisteme GPS factorilor poştali. Cu mai mult noroc, CNPR a reuşit în urmă cu aproximativ o săptămână, să rezilieze contractul pentru sistemele GPS, deoarece acesta era unul foarte costisitor, iar rezultatele erau nesatisfăcătoare. Administratorul acestor trei firme este Liviu Târslea. În septembrie 2009, cotidianul Gardianul relata modul în care acordul a fost „gestionat”. „Presa scria, la vremea respectivă, că Mihai Toader, fost director general al Poştei, şi Emanoil Lepădatu, director executiv economic, au încheiat, în numele instituţiei amintite, două contracte de prestări servicii care au vizat externalizarea unor activităţi profitabile ale companiei. Primul document a fost parafat de cei doi oficiali ai Poştei Române cu Group 4 Falck, reprezentată de Liviu Târsea în calitate de preşedinte, şi Iulian Ticau, director economic. Obiectul respectivului contract era efectuarea de către Group 4 Falck România SRL a unor servicii de administrare a numerarului în favoarea CNPR, pentru o perioadă de cinci ani. Există însă o clauză, inteligent pusă de Toader în contract, care spune că înţelegerea poate fi prelungită în mod automat dacă nici una din părţi nu notifică încetarea sa înainte cu 90 de zile de expirare. Pentru a procesa complet 1.000.000 lei CNPR plăteşte către G4S suma de 1.300 lei. Mai mult, dacă respectiva sumă procesată trebuie transportată prompt de la Constanţa la Bucureşti, ceea ce înseamnă o distanţă de 230 km, rezultă că CNPR va mai plăti 2.070 lei. Ca atare, la fiecare milion de lei procesaţi complet şi transportaţi prompt pe ruta Constanţa-Bucureşti, CNPR plăteşte 3.370 lei”, se arată în articolul semnat de jurnaliştii de la Gardianul. În perioada în care Toader a ocupat funcţia de director, presa relata faptul că acesta ar fi fost susţinut în funcţie de către PNL, adică exact de către partidul care era la putere în momentul semnării contractului dintre G4S şi CNPR. Directorul coordonator al Direcţiei Regionale de Poştă Cluj, Ovidiu Călin, a declarat că nu cunoaşte prea multe detalii legate de contractele dintre CNPR şi alte firme, dar că din cunoştinţele sale, majoritatea contractelor au fost renegociate sau chiar reziliate, amintind de cel cu G4S pentru sistemele GPS.

UTI, alt dezavantaj pentru Poştă

În vara anului 2008, adică tot în mandatul lui Tăriceanu, s-a mai încheiat un contract „avantajos” pentru CNPR, în valoare de aproximativ 150 de milioane lei. Astfel, Poşta Română a semnat un acord cu firmele UTI Facility Management şi Romprest Service pe o perioadă de patru ani, în valoare de 148 milioane lei, pentru furnizarea serviciilor de curăţenie şi întreţinere a clădirilor şi instalaţiilor. În spatele companiei UTI se află Tiberiu Urdăreanu, un fost apropiat al PSD. Afacerile lui Urdăreanu cu statul român sunt cunoscute de toată lumea şi au început încă din 1993. UTI a fost societatea care a securizat reţeaua Bancorex şi Eximbank, a avut un contract şi pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă, Portul Constanţa sau Metrorex. Nu în ultimul rând, societatea lui Urdăreanu are contracte care prevăd securizarea frontierelor. Astfel, Urdăreanu se „joacă” cu beneficiari precum Ministerul Administraţiei, Direcţia Generală a Vămilor, CNPR şi altele.

Clujul nu crede în privatizare

În ceea ce priveşte judeţul Cluj, Ovidiu Călin a declarat că nu crede că se pune problema privatizării. „Într-adevăr, circulă zvonul că Sorin Ovidiu Vântu ar dori să preia instituţia, dar cred că e numai atât, un zvon. Poşta Română e o companie rentabilă, nu văd de ce s-ar privatiza. Mai mult, se lucrează la eficientizarea companiei, iar interesul oamenilor pentru instituţia noastră creşte. La examenele pentru posturile disponibile se prezintă foarte mulţi oameni, mulţi dintre ei supracalificaţi. Asta va duce fără discuţie la o creştere a calităţii relaţiilor dintre angajaţi şi clienţi”. Totodată, Călin a amintit şi de proiectul pilot care urmează să fie lansat în luna decembrie în Cluj-Napoca. „Sperăm ca din luna decembrie să dăm drumul la un proiect pilot, unic în România. Factorii poştali vor avea POS-uri la ei, astfel încât să poată încasa facturile oamenilor chiar la domiciliu. Cred că proiectul va fi de un real folos în special pensionarilor, pot să îşi plătească facturile în momentul în care primesc pensia”, a menţionat Călin. Întrebarea care nu are răspuns, pentru moment, este dacă nu cumva se eficientizează compania pentru ca Vântu să o preia „gata pregătită”.

Ştefan Trandafir

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.