Şedinţa Delegaţiei Permanente a PSD Central de săptămâna trecută se anunţa una cu scântei. După eşecul suferit în alegerile locale, urmau să fie luate măsuri de reorganizare drastice. Ce s-a întâmplat de fapt? Pesediştii au jucat încă o reprezentaţie din seria celor cu care partidul de guvernământ ne-a obişnuit în ultimii ani: măsuri de cosmetizare şi amânarea deciziilor majore de reformare a partidului.
Nimic din ceea ce se aştepta de la un partid perdant şi care se află pe un trend descendent nu s-a întâmplat. Restructurarea a fost amânată până în luna august când se va convoca un Congres extraordinar. Atunci se va pune în discuţie şi modificarea statului şi reducerea numărului de vicepreşedinţi. În cadrul Delegaţiei Permanente se vor delimita mai strict activităţile de partid de cele de parlamentar sau de membru al Guvernului. Astfel miniştrii şi parlamentarii PSD vor trebui să opteze între demnitatea publică şi funcţia de partid. (Această condiţionare este valabilă însă şi în cazul premierului Năstase?)
Partidul de guvernământ a anunţat şi intenţia de a introduce sistemul de alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor din alegerile generale. În esenţă, iniţiativa este un salutară, PSD fiind astfel primul partid românesc (în UDMR sistemul funcţionează deja) care ar face un pas important pe drumul democratizării interne. În practică însă, ea se loveşte de numeroase impedimente. Lupta dintre găşti şi grupuri de interese se va ascuţi şi mai tare. Vor conta foarte mult cei care reuşesc să „controleze” cât mai mulţi electori. În Bihor, situaţia se va complica şi mai mult, iar mişcarea fraţilor Micula de a-şi impune oamenii în structurile PSD se dovedeşte a fi una de maestru.
Centrul de la Bucureşti a plasat filialelor problema demisiilor celor vinovaţi de eşecul în alegeri. Ori demisiile de onoare în PSD sunt doar gesturi de conjunctură, de faţadă, la care se poate reveni oricând (vezi autosuspendarea lui Vanghelie sau votul dat de organizaţia de la Bucureşti pentru preşedintele său Dan Ioan Popescu!)

Dilemele găştilor din PSD

Ezitările de acum ale PSD se leagă de o mare dilemă a social-democraţilor: ei sunt conştienţi că pentru a câştiga la toamnă sunt necesare măsuri dure de reformare, pentru că dacă nu se schimbă nimic în funcţionarea partidului, PSD va pierde sigur alegerile generale. Pe de altă parte, liderii PSD au nevoie de timp de gândire pentru a găsi măsura exactă a modificărilor ce trebuiesc operate. Pentru a asigura siguranţa şi echilibrul dispozitivului, măsurile trebuiesc calibrate. În cazul unor decizii radicale, pericolul unui cutremur cu efect de tăvălug ar fi iminente.
Situaţia actuală a PSD mai dovedeşte (dacă mai era nevoie) şi un alt aspect: PSD este un partid al găştilor, al grupurilor de interese, iar deciziile majore în partid se iau nu prin vot, ci în urma negocierilor dintre aceste grupuri de influenţă şi oligarhii. Nu poţi să scoţi o piesă, pentru că intervine efectul de domino şi se prăbuşeşte tot partidul! Din păcate pentru noi, în aceste jocuri, vocea Bihorului este ca şi inexistentă. Filiala PSD Bihor nu are nici măcar un reprezentant în Delegaţia Permanentă. Cât despre un grup de influenţă (vezi grupul de la Cluj sau „clanul moldovenilor”) care să aibă un cuvânt greu de spus în politica partidului, nici nu poate fi vorba atâta timp cât orgoliile şi disputele personale domină filiala din Bihor.  

Victor PAPP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.