Deputatul USR PLUS, Viorel Băltărețu, a anunțat că inițiativa legislativă prin care s-a cerut dreptate pentru angajatori, de compensare a concendiilor plătite de aceștia cu taxele pe care le datorează statului, s-a „lovit de zidul nepăsării coaliției PSD-PNL.”

„Comisia pentru muncă și protecție socială a Senatului a dat raport negativ proiectului de lege, fără dezbateri. Motivul? Lipsa bugetului. Răspunsul e ridicol, dar, din păcate, reprezentativ, pentru un aparat de stat neprofesionist, care lucrează strict în interes propriu, nu al celor pe care îi conduce.

Angajatorii plătesc contribuția asiguratorie, din care doar 22% merge spre bugetul din care se plătesc concediile medicale. 47% din total merge la bugetul general al statului. Deci angajatorii plătesc de două ori, în acel termen de până la doi ani, cât durează azi rambursarea: o dată prin contribuția asiguratorie, apoi, ca plată a concediilor. Statul le dă banii înapoi când îi convine, până atunci îi folosește majoritar după chef.Și răspunsul e: nu avem buget”, a precizat deputatul clujean.

Viorel Băltărețu a mai precizat că legea urmează să fie susținută în Senat, apoi în comisiile Camerei Deputaților.

„Vom face ce e echitabil, chiar dacă ne vom bate, din nou, cu decizii strict politice, care sfidează realitatea. Păpușarii din spate ar face bine să se gândească de două ori înainte să dea consemnul de vot: dacă vor continua să sugrume inițiativa privată vor vedea urmările dezastruoase asupra veniturilor la buget”, a conchis deputatul USR PLUS, Viorel Băltărețu.

Citește și: Parlamentarii, la un pas de bătaie pentru salariile primarilor. George Simion a stins lumina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here