Una dintre firmele create de Miron Mitrea în urmă cu 10 ani pentru a băga bani în conturile PSD a ajuns în pragul falimentului. În 2005, după ce PSD-ul a pierdut majoritatea afacerilor cu statul, SC Mecdru SA a fost vândută, cu toate activele către un grup de firme nemţeşti. Ultimul “tun” marca PSD a fost dat în octombrie 2005, când reprezentanţii firmei au reuşit să câştige aproape un milion de euro printr-o serie de licitaţii. La începutul acestui an, firma a ajuns în insolvenţă, iar nemţii acţionari, în buna tradiţie românească, vor să capete, prin intermediul altor societăţi, circa 70% din activele SC Mecdru.   

Anul trecut, în urma unui control al Gărzii Financiare Cluj, s-a descoperit că SC Mecdru SA a acumulat datorii către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj de peste 15 milioane de lei. Pentru a recupera această sumă de bani, DGFP a cerut intrarea societăţii în insolvenţă, iar judecătorii au hotărât ca fosta firmă a PSD-ului să intra în administrarea Casei de Insolvenţă Transilvania. Însă, ca de obicei, statul beneficiază de „oalele sparte”, drept pentru care firma de insolvenţă a calculat că DGFP Cluj va primi doar 56.559 de lei, pentru că diferenţa de bani de până la 15 milioane de lei a fost constestată în instanţă de reprezentanţii SC Mecdru.
“Sumele necontestate sunt cele aferente impozitului venit salarii, casurile, şomajul, fondul de garantare, sănătatea şi concediul şi indemnizaţia PF PJ. Raportat la cele menţionate în declaraţia de creanţă şi actele anexe sumele necontestate se ridică la un total de 56.559 lei în timp ce diferenţa de 15.614.520 lei sunt sume contestate”, arată raportul prin care s-au deschis procedurile de insolvenţă.
Printre acţionarii din cadrul SC Mecdru SA se regăseşte Horvath Kund Lehel, care mai administrează şi  SC Rutega SRL, o firmă de dezvoltare imobiliară. Interesant este că SC Rutega SA s-a înscris în tabelul creditorilor de la SC Mecdru cu o sumă de 3.053.221 de lei, adică o treime din totalul datoriilor. În acest caz, reprezentanţii Mecdru nu s-au mai comportat ca în cazul DGFP Cluj şi au recunoscut datoria fără nici o problemă.
“SC Rutega AG a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 718.472,75 euro, creanţă provenind din acturile de consultanţă emise pe numele societatii debitoare în perioada 15.04.2009-08.10.2009, în temeiul contractului de prestări servicii nr. AT228/02.03.2006. Analizând această declaraţie de creanţă s-a constatat faptul că suma solicitată din titlu de creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, fiind recunoscută de societatea debitoare prin înregistrarea facturilor în evidenţa contabilă”, se arată în raportul lichidatorului.

Consultanţă de 100.00 de euro pentru faliment

O situaţie similară se regăseşte şi în cazul SC Luxcon GmbH, o altă firmă nemţească, care a cerut din “cadavrul” Mecdru peste 100.000 de euro.
“S.C. LUXCON GmbH a solicitat înscrierea la masa credală cu o creanţă de 113.535 euro, creanţă rezultând din neachitarea facturii nr. 01203/2009. În urma verificării acestei declaraţii de creanţă, s-a constatat faptul că această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă, fiind recunoscută de societatea debitoare prin înscrierea facturii în evidenţa contabilă. În conformitate cu prevederile art. 69 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, creanţa cu care acest creditor a solicitat înscrierea la masa credală va fi consolidată în lei conform cursului BNR anunţat la data deschiderii procedurii (14.12.2009), respectiv 1 euro=4.2496 lei. Astfel, creditorul va fi înscris în tabel cu suma de 482.478,3 lei”, arată acelaşi raport. SC Luxcon GmbH este societatea care, în 2005, a participat la consorţiul de firme intitulate “Highway” care au cumpărat Mecdru-ul de la Ministerul Transporturilor. Astfel, acţionarul majoritar al SC Mecdru este compania nemţească CC Highway AG, o firmă de management şi consultanţă, condusă de Franz Rudolf von Geczy, care, pînă la intrarea Mecdru în insolvenţă era şi administratorul firmei româneşti falimentare.
Fostul proprietar al SC Mecdru SA, adică Ministerul Transporturilor, are de primit bani de “ţigări” (circa 5000 de euro) de la SC Mecdru SA de pe urma a şapte contracte, dar datoria nu va fi plătită pentru că Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj a “uitat” să se înscrie la timp în tabelul creditorilor.

Devalizarea statului

Societatea clujeană de construcţii Mecdru SA a fost înfiinţată în 27 septembrie 2001, prin Hotărârea de Guvern nr. 956 ca fiind o persoană juridică română cu capital integral de stat, “născută” din reorganizarea prin divizare parţială a Regiei Autonome Administraţia a Drumurilor din România. Încă de la înfiinţare, societatea Mecdru a primit majoritatea contractele pe zona Ardealului. În luna martie 2004, Mecdru a devenit beneficiara contractului de servicii de închiriere utilaje specifice pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie drumuri naţionale pe timp de vară pentru Societatea de Drumuri Naţionale (SND) Alba. Mai mult, în aceeaşi zi, societatea Mecdru a pus mâna şi pe contractul de închiriere utilaje specifice pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii naţionale pe timp de vară pentru SND Cluj. Seria “jackpot-urilor” a continuat cu contracte pentru SND Oradea, Baia Mare, Satu Mare şi Bistriţa. Blagoslovită de bagheta PSD, Mecdru a fost între anii 2001-2005 protejata Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj. După ce Mecdru SA a primit imobile din patrimoniul unor instituţii subordonate MTCT, ministerul s-a hotărât să privatizeze societatea. În cadrul patrimoniului Mecdru SA se numără un teren de 2429,35 mp aflat pe Traian Vuia. În septembrie 2004, Consorţiului Comercial Highway, format din firmele Dach Holding 94 KFT şi Luxcon GmbH a oferit 1,8 milioane de euro pentru Mecdru, iar actele s-au perfectat în 2005.

Pentru a grăbi începerea procedurilor de executare a sumelor datorate şi a nu-i veni cumva ideea lichidatorului că s-ar putea încerca reorganizarea societăţii pentru ca Mecdru să scape de faliment, unul dintre creditorii care are de primit circa 1,1 milioane de lei de la Mecdru a deschis un proces împotriva SC Mecdru şi a Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar care se ocupă de lichidarea Mecdru. În acest proces, SC Drum Construct, cere executarea silită a SC Mecdru.

SC Mecdru a fost şi una dintre firmele care au primit lucrări de la municipalitatea clujeană în programul “288 de străzi”. Firma a primit să reabiliteze două străzi, însă nu s-a achitat de obligaţiile contractuale, astfel că, în urmă cu doi ani, Primăria Cluj-Napoca a amendat SC Mecdru SA cu 20.000 de lei pentru nerespectarea graficului de execuţie. Cel mai interesant contract pe care SC Mecdru l-a primit de la stat a fost după privatizare, în 2005, când nemţii au primit într-o singută zi şase contracte cu o valoare de peste 800.000 de euro.

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.