Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că partidul va depune o nouă moțiune împotriva Lui Vlad Voiculescu.
„Am discutat astăzi în Biroul Politic Naţional despre situaţia absolut revoltătoare de la Spitalul Foişor. Am decis ca astăzi să depunem o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii”, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă.
Prima moţiune simplă depusă de opoziţie în această legislatură a fost împotriva ministrului vald Voiculescu, fiind respinsă, pe 17 februarie, de plenul Camerei Deputaţilor.
Moțiunea a fost respinsă cu 140 voturi „pentru”, 161 voturi „împotrivă”, o abțineri, iar doi deputați nu au votat.
Procedural, o moţiune simplă împotriva unui ministru nu are efect juridic şi, chiar dacă este adoptată de Parlament, acesta nu este automat demis.
Moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, semnată de 109 social-democraţi, a fost dezbătută de deputaţi în şedinţa din 15 februarie. Cu acest prilej, reprezentanţii PSD au venit la şedinţa de plen purtând pancarte negre prin care se solicita demisia lui Vlad Voiculescu, conform G4Media.
În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR.
Citește și: Liberalii nu îl mai vor pe Voiculescu dar USR PLUS amenință cu demiterea guvernului