Pe Calea Baciului nr. 101 (fosta nr. 2-4) se va deschide un nou magazin Kaufland. Până acum un an, terenul care va găzdui hipermarketul a aparținut firmei Punctual Invest care în prezent se și ocupă de pregătirea parcelei – terenul trebuie predat către Kaufland în condiții optime. Deocamdată nu există vreo autorizație care să permită efectuarea unor lucrări pe terenul respectiv, însă cu toate acestea, lucrările au fost puse în mișcare. În plus, potrivit surselor, terenul respectiv este posibil contaminat pentru că pe acea parcelă au existat în trecut bazine de hidrocarburi.

Potrivit unor surse, Kaufland a plătit firmei Punctual Invest sute de mii de euro pentru a realiza decontaminarea terenului. Firma condusă de Călin și Vasile Mureșan (cel din urmă conduce și Punctual Comimpex, cel mai mare distribuitor de ţigări din Transilvania) s-au gândit să escaveze terenul de pe Calea Baciului și să transporte pământul pe o proprietate privată la ieșire din comuna Baciu fără să aibă vreun aviz în acest sens. Dacă lucrările s-ar desfășura în condiții legale, pământul escavat ar trebui transportat la centre specializate în decontaminarea solului, precum cel de la Oradea. O astfel de procedură ar crește semnificativ costurile lucrării, motiv pentru care Punctual Invest a născocit o alternativă mai puțin legală: depozitarea pământului escavat pe un teren privat din comuna Baciu. Nelegalitatea nu a trecut neobservată în fața autorităților, motiv pentru care lucrările au fost sistate joi, 9 iulie.

Viceprimarul comunei Baciu, Cosmin Maier, a confirmat pentru Gazeta de Cluj că au existat neregularități în ceea ce privește pământul depozitat.

”Am fost în teren și am oprit lucrările pentru că cei care fac depozitează pământul în zona respectivă nu au nicio autorizație de la Primăria Baciu în vederea modificării terenului pe care se depozitează acest pământ. În plus, nu au nici acces de la CNAIR pentru a intra pe proprietatea acelor terenuri. La sesizarea CNAIR, adică conducerea DRDP-ului de la Cluj au luat măsuri de încetare de depozitare a acestor materiale pe terenurile respective.

Terenurile unde se depozitează este proprietate privată și aparține unor persoane din comuna Baciu. Probabil a existat un acord verbal între executant/transportatorul pământului și proprietarii terenului, însă nu există o autorizație în acest sens.

Primăria Baciu a fost sesizată în legătură cu acest aspect, motiv pentru care, m-am prezentat la fața locului împreună cu reprezentantul DRDP, proprietarul terenului și transportator. După ce s-a stabilit exact ce se întâmplă, am interzis lucrările și am cerut intrarea în legalitate. Practic, ei trebuie să notifice și să ceară accesul pe terenul respectiv, după trebuie să ceară autorizație de la Primăria Baciu pentru amenajarea terenului respectiv. Când toate aceste condiții se întrunesc, noi vom autoriza lucrările. Noi nu știm de unde provine pământul, dacă este dintr-o zonă contaminată sau nu”, a declarat Cosmin Maier.

Ulterior, în aceeași zi, viceprimarul comunei Baciu ne-a oferit noi informații și a declarat că s-a prezentat din nou la fața locului, lucrările au fost sistate, adică nu se mai transportă pământ în comuna Baciu, iar drumul a fost curățat.


La ieșirea din comuna Baciu, Punctual Invest depozitează pământul escavat pe o proprietatea privată neavând niciun aviz.

Reprezentanții Punctual Invest, despre sistarea lucrărilor: ”Habar nu aveam”

Călin Mureșan, fiul cel mare al lui Vasile Mureșan, a declarat pentru Gazeta de Cluj că nu are cunoștință despre sistarea lucrărilor.

”Terenul nu mai este al nostru, a fost până anul trecut. Acum, noi avem un contract cu proprietarii pentru lucrari de demolare. Deocamdată nu avem autorizație, dar până vom începe lucrările de demolare, noi vrem să pregătim terenul, trebuie să scoatem ceva fundații și țevi care sunt dezafectate, iar aceste lucrări nu se pot efectua dacă e plin de pământ acolo. Eu nu știu unde a fost transportat pământul și nici cine a efectuat transportul, e un băiat Sergiu, trebuie să verific exact – noi lucrăm cu multe firme pentru că avem mai multe șantiere în Cluj”, spune Călin Mureșan.

Întrebat despre motivele pentru care lucrările au fost sistate, acesta a declarat că nu știe de acest aspect.

”Habar nu am, nici nu am fost acolo, sunt oameni care se ocupă de aceste lucrări. Pe mine nu m-a anunțat nimeni”, mai spune Călin Mureșan.

Despre posibila contaminare a terenului respectiv, Călin Mureșan spune că, din cunoștințele lui, au fost efectuate lucrări când terenul a fost preluat de către firma pentru care lucrează acum.

”Știu că erau ceva rezervoare în zonă și s-au efectuat lucrări când terenul a fost preluat de firma respectivă. De lucrări s-a ocupat o firmă autorizată din București și a curațat ceva rezervoare de combustibil”, mai spune Călin Mureșan.

Cât despre avizul de mediu, acesta spune că ”îl avem 100%. Și nu avem stabilite obligații de mediu”.

Lucrări fără autorizație

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Cluj pentru Punctual Invest SRL au fost emise următoarele acte de reglementare:

”1. Decizia etapei de încadrare nr. 20 din 28.02.2019-SEA pentru „Elaborare PUZ

conform Legii nr.350/2001 modificată și actualizată pentru construire hale

depozitare”, în Cluj-Napoca, str. Calea Baciului, nr. 101 provizoriu, jud. Cluj.

2. Decizia etapei de încadrare nr. 70 din 29.05.2020, pentru „Desființare construcții”,

în Cluj-Napoca, Calea Baciului, nr. 2-4, jud. Cluj;

Menționăm că SC PUNCTUAL INVEST este în procedură de reglementare de mediu

pentru „Elaborare PUZ în condițiile Legii nr. 350/2001 actualizată” în Cluj Napoca,

str. Calea Baciului, nr.2-4, jud. Cluj”.

Cert este că la adresa respectivă se efectuează lucrări, fără a avea autorizație în acest sens. Chiar dacă reprezentanții Punctual Invest spun că în acest moment doar pregătesc terenul pentru când vor primi autorizația de demolare, inclusiv pentru efectuarea săpăturilor sau pentru amenajarea de șantier este nevoie de autorizație, ceea ce nu există în momentul de față.

Vom reveni cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.