Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat definitiv în procesul în care firma TERRA HOLDINGS SRL s-a judecat cu Primăria Cluj Napoca pentru emiterea unui certificat de urbanism. Societatea comercială, despre care procurorii DNA Cluj spuneau că este una dintre ”pușculițele” fostului primar Sorin Apostu se numește TERRA STRUCTURES SRL și a avut același acționar ca și Terra Holdings: un american care conduce afacerea dintr-un apartament închiriat. Firmele din ”suveica” Terra au făcut proiectul imobiliar Terra Florești, Terra Chinteni.

Curtea de Apel Cluj a dat o decizie definitivă în procesul deschis de TERRA HOLDINGS SRL împotriva Primăriei Cluj Napoca pentru a obliga instituția să emită un certificat de urbanism. Instanța a decis să oblige primăria clujeană să elibereze documentul respectiv. Certificatul vizează proiectul imobiliar Terra Chinteni din care, câteva parcele sunt pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj Napoca.

Proiectul a început în 2008, taman anul în care Apostu a devenit primar al orașului.

În 2014, când Apostu era condamnat definitiv la patru ani și jumătate pentru corupție, s-a schimbat și Planul Urbanistic General (PUG) orașului Cluj Napoca, iar o parte din parcelele dezvoltate în ansamblul Terra Chinteni au trecut în regim agricol.

”Prin noul PUG al municipiului Cluj-Napoca, aprobat prin HCL 493/2014, în mod inexplicabil a fost schimbat regimul urbanistic al imobilelor proprietatea noastră, acestea fiind incluse într-o zonă cu UTR – U/PUZ – reprezentând Zonă de urbanizare, respectiv o zonă cu destinație actuală agricolă, ce impune în prealabilul oricărei lucrări de construire o procedură de urbanizare, cu toate că așa cum am arătat mai sus, la acea dată terenul si întreaga zonă fuseseră în mod complet urbanizate. Având în vedere cele de mai sus am formulat o plângere prealabilă administrativă prin care a solicitat revocarea parțială a HCL nr.493/22.12.2014, prin care s-a aprobat documentația „Actualizare Plan Urbanistic General al mun. CIuj-Napoca”, în sensul modificării documentației, aferente PUG municipiului Cluj-Napoca, în ceea ce privește regimul urbanistic al suprafeței de teren aferente Ansamblului Rezidențial „Terra Gardens”, în sensul revenirii pentru suprafața de teren menționata, la regimul urbanistic reglementat prin PUZ si PUD ” Ansamblul Rezidențial Terra Chinteni” aprobat prin HCL 184/15.04.2008”, se arată în cererea de chemare în judecată.

În cadrul procesului, administrația locală nu s-a apărat nici măcar cu o floare, astfel că, pe rând, două instanțe au dat câștig de cauză dezvoltatorului imobiliar.

”Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenţii Municipiul Cluj-Napoca şi Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata ”Terra Holdings” S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2317 din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalului Cluj în dosarul nr. 1939/117/2019, pe care o menţine în întregime. Definitivă”, arată ultima soluție emisă de Curtea de Apel Cluj în acest dosar.

Americanul din spatele fostului primar

Terra Holding este o firmă deschisă în 2006 și are ca acționari două firme din SUA, TERRA ROM INC S.U.A. și TERRA ROMANIA DEVELOPMENT III LLC. Administrator este americanul Siewert Michael John și românca Cota Dorina Rodica.

De mai mulți ani, societatea are declarat un singur angajat, iar pe anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 5,2 milioane de lei și pierderi de aproape un milion de lei. Și în anul anterior a declarat tot pierderi.

Firma este conectată la societatea TERRA STRUCTURES SRL, care îi are ca acționari pe  POP ALEXANDRA și POP LUCIAN MARIAN, cel din urmă fiind și administrator.

Alexandru Pop susține că nu a avut de niciun beneficiu de pe urma relației pe care o are cu fostul edil, Sorin Apostu.

”Nu am avut nimic de câștigat de pe urma lui Sorin Apostu și a primăriei, ba dimpotrivă!, mi s-a blocat un proiect prin scoaterea terenului din zona construibilă. Acesta este și motivul pentru care am dat primăria în judecată și am câștigat procesul! Firmele Terra Holdings și TERRA STRUCTURES nu au nicio legătură una cu alta, este vorba de proiecte diferite, unul în Florești și celălalt în Valea Chintăului”, a declarat Pop.

Însă, lucrurile nu stau chiar așa pentru că soții Pop au cumpărat firma de la americanul care administrează Terra Holdings.

”Cesionarea tuturor părților sociale deținute de către asociatul SIEWERT MICHAEL JOHN, în cadrul societății TERRA STRUCTURES – S.R.L. după cum urmează: 1. Asociatul SIEWERT MICHAEL JOHN, cesionează toate cele 2.310 părți sociale în cadrul Societății Terra Structures – S.R.L., părți sociale care corespund unui aport la capitalul social de 23.100 lei, din totalul de 46.200 lei, către: i. POP ALEXANDRA, cetățean român, cunoscătoare a limbii engleze, [***domiciliu***] jud. Cluj, identificata cu [***act identitate***], eliberata de SPCLEP Cluj-Napoca la data de 16.05.2018, avand [***CNP***]. 2. Structura societății, după cesiunea părților sociale va fi următoarea: i. asociatul (cesionarul) Pop Alexandra va deține 2.310 părți sociale, cu valoare nominală individuală de 10 lei fiecare și valoare nominală totală de 23.100 lei, reprezentând 50% din capitalul social al Terra Structures – S.R.L.; ii. asociatul Pop Lucian Marian va deține 2.310 părți sociale, cu valoare nominală individuală de 10 lei fiecare și valoare nominală totală de 23.100 lei, reprezentând 50% din capitalul social al Terra Structures – S.R.L”, arată o notă a Monitorului Oficial.

În 2019, TERRA HOLDINGS a fuzionat cu TERRA PROGRESSIO, iar prin preluare societatea a devenit proprietar pe 25.526 mp de teren în Feleacu, împărțit în nouă parcele de teren. Parcelele au suprafețe cuprinse între 1.000 și 5.000 mp. De asemenea, prin preluarea firmei TERRA PROGRESSIO, ”pușculița” a mai preluat 10.866 mp de teren în Florești, teren împărțit în alte nouă parcele cu suprafețe cuprinse între 300 și 1.400 mp teren.

Companiile americane care dețin firma umbrelă Terra Holdings au sediu într-un apartament închiriat dintr-un cartier de locuințe din statul Wisconsin.

Unde băga banii din șpagă fostul primar? În imobiliare!

Potrivit DNA Cluj, Apostu ar fi investit banii primiţi prin intermediul firmei Terra Structures.

„Din investigaţii a rezultat că sumele de bani obţinute de Apostu Sorin ca urmare a comiterii infracţiunilor de corupţie sunt investite prin intermediul societăţii Terra Structures SRL Cluj Napoca, condusă de numitul Pop Lucian Marian, persoană din anturajul foarte apropiat primarului, firma fiind condusă în realitate de însuşi Apostu Sorin, activitatea principală fiind cea de construcţii, ce mai semnificativ proiect imobiliar deţinut de societate fiind cartierul de locuinţe Terra din localitatea Floreşti, judeţul Cluj. Şi numitul Pop Lucian Marian se înscrie în categoria celor cu care Apostu Sorin ţine legătura telefonic pe cartela amintită şi cu care realizează întâlniri de discuţii la etajul 5 al parking-ului primăriei”, se arată în dosarul în urma căruia Apostu a fost condamnat pentru corupție.

Revenind la ansamblul de pe Valea Chintăului, el a fost proiectat de firma Bogart Construct reprezentată de arhitectul clujean Bogdan Petrina.

Tot în dosarul de corupție al fostului primar se arată că Apostu primea bani pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire sau a proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, în special în cazul lucrărilor investiţionale de valoare mare. Banii erau primiţi prin intermediul unei firme de arhitectură. „În ceea ce priveşte eliberarea certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire sau proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, în special în cazul lucrărilor investiţionale de valoare mare, este cunoscut faptul că primarul municipiului Cluj-Napoca condiţionează eliberarea acestor documente de remiterea unor sume de bani. În mediul societăţilor de arhitectură şi al celor de construcţii este cunoscută împrejurarea că societatea «agreată» de primar este S.C. Bogart Construct S.R.L., reprezentată de numitul Petrina Bogdan, asociat. Există indicii că, prin intermediul acestei societăţi, care reprezintă interfaţa între beneficiarii autorizaţiilor şi primarul Sorin Apostu, legătura fiind realizată prin Apostu Undina Monica, foloasele necuvenite pretinse de Apostu Sorin ajung la acesta”, se arată în dosar. Conform sursei citate, mai multe firme au plătit sute de mii de lei firmei de arhitectură „agreată” de primar.

”Pușculița” a beneficiat de rabat imobiliar

În 2008 dezvoltatorul imobiliar a obținut de la Primăria Cluj Napoca locală avizul pentru edificarea a peste 400 de locuințe și parcări pe Valea Chintăului.

În 2016, Inspectoratul de stat în Construcții Cluj a stabilit în urma unui control că derogările de la PUG de care a beneficiat această societate sunt nelegale. De asemenea, în 2014, Primăria Cluj Napoca a adoptat noul PUG care a dat peste cap planurile patronilor de la Terra Holdings SRL.

”Modificarea documentației de urbanism s-a făcut contrar prevederilor art 2.2 din reglementarea tehnică GP 038/1999, conform căreia modificarea PUG aprobat se face prin respectarea aceleiași proceduri de elaborare-avizare-aprobare ca la PUG inițial. Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism modificate fără respectarea prevederilor legale privitoare la avizarea și aprobarea acestora sunt nule”.

SC Terra Holdings a deschis procese pentru a obliga administrația locală să avizeze proiectul urbanistic și a avut câștig de cauză.

1 COMENTARIU

  1. de ce spuneti ca primaria nu s-a aparat, dar tot in articol spuneti ca a facut recurs? va contraziceti. Din moment ce au depus recursul, inseamna ca s-au aparat. Ar fi totusi interesant de vazut o statistica cu privire la infatisarea primariei in fata instantelor de judecata, la cate procese nu s-au prezentat, doar au trimis actele. E important sa mergi in sala de judecata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.