”Vedem cum multe ţări euroatlantice au ales calea renunţării la rădăcinile lor, inclusiv la valorile creştine, care au constituit fundamentul civilizaţiei occidentale. Sunt negate principiile morale şi orice identitate tradiţională – naţională, culturală, religioasă şi chiar sexuală. Se duce o politică care pune semnul egalităţii între familia cu mulţi copii şi parteneriatul între persoane de acelaşi sex, între credinţa în Dumnezeu şi credinţa în satana’, a afirmat şeful statului rus, cu ocazia participării sale la Clubul internaţional de discuţii Valdai /regiunea Novgorod, estul Rusiei/, potrivit pravoslavie.ru.

Preşedintele rus a vorbit în continuare de excesele ‘corectitudinii politice’ şi consecinţele acestora. ”Excesele corectitudinii politice merg până acolo încât se vorbeşte insistent despre înregistrarea partidelor care au ca scop promovarea pedofiliei… Oamenii din multe ţări europene se tem să vorbească de apartenenţa lor religioasă. Sărbătorile sunt anulate sau sunt numite cumva altfel, pierzându-se adevărata esenţă a sărbătorii. Şi acest model se încearcă agresiv să fie impus tuturor, întregii lumi. Sunt convins că toate acestea sunt o cale directă către degradare şi primitivizare, către o profundă criză demografică şi morală”, a afirmat preşedintele Putin.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.