Sursa foto: EVZ

Trebuie să recunoașteți, cu toții, românii de pretutindeni, că de la Cluj au plecat și pleacă șuvoi de idei, cele care ne vor ”rezolva” viața în toate orașele țării.  Am citit recent o idee atât de clară, pornită de la Cluj, încât am fost ebranlat. Nu mi-ar fi venit în minte nici după o sută de ani de gândire… Ideea este pe atât de strălucită, pe cât e de profundă: anume, că  Lumea trebuie să își schimbe mentalitatea, și că mașina, în esență, nu este pentru a circula zi de zi cu ea în oraș. 

Cel mai vizibil, chiar și pentru răutăcioși, este faptul că orașul Cluj investește în alternative. De pildă, primăria va cumpăra autobuze care merg singure și care vor avea o bandă dedicată.  Orașele care s-au bazat pe mașină au rămas codașe în istorie, asta e clar. Orașele care au trecut la alternativa-de-la-mașină sunt orașele prezentului și ale viitorului. Dar cum tot felul de neaveniți s-ar putea opune acestor nobile scopuri, cumva ar trebui să se poată ”rezolva” și problema cârtitorilor… Un prim pas s-a făcut, în sensul că nu prea mai există, în general, dezbatere publică… Asta e bine. Un mare pas 

înainte.

Trebuie să-mi amintesc, deși n-aș vrea, cu ”plăcere” – (și asemeni mie, milioane de fumători!) -, de fostul deputat PSD de Cluj Aurelia Cristea. Ea este cea care a iniţiat ”amendamentele” la Legea anti-fumător, prin intermediul cărora s-a făcut pasul la interzicerea fumatului. Ea și ceilalți parlamentari, după ce, cu greu au reșit să rezolve toate problemele țării au ajuns să ”aranjeze” și problema acută a fumătorilor.

Este știut că fumătorii nu sunt oameni și, deci n-au voie să  fumeze nicăieri. În România, mulțumită dnei Cristea Aurelia (care candidează la primărie, deci să nu cumva să scăpați momentul s-o votați!), fumătorii nu au dreptul la restaurante și lounge-uri, (doar pentru fumători!) ca în orice oraș civilizat, de oriunde din lume.

E o mare realizare.

Credeți că, gata,  sunt deja suficiente ”proiecte” de fericire clujeană? Nicidecum.

Am citit că 4 orașe din Ardeal ar vrea sa interzică mașinile, carnea și laptele! Printre acestea, (Aiud, Alba Iulia, Brașov) nu se putea să lipsească și Cluj Napoca.

”100 de orașe plănuiesc să interzică carnea, lactatele și autoturismele private până în 2030.

100 de orașe au format o coaliție numită C40 Cities Climate Leadership Group (C40). C40 și-a stabilit o „țintă ambițioasă” pentru a atinge obiectivele WEF până în 2030. Pentru a atinge „Obiectivul”, orașul C40 s-au angajat ca rezidenții lor să respecte următoarea listă de reguli obligatorii:
„0 kg consum de carne”
„0 kg produse lactate”.
„3 articole vestimentare noi de persoana pe an”.
„0 vehicule private deținute”
„orasul de 15 minute”
„1 zbor pe distanță scurtă (mai puțin de 1500 km) la fiecare 3 ani de persoana”.

Obiectivele orașelor C40 pot fi găsite în raportul lor „Viitorul consumului urban într-o lume cu 1,5°C”.

Raportul a fost publicat pentru prima dată în 2019 și reafirmat în 2023 . Organizația este condusă și finanțată în mare parte de miliardarul american Michael Bloomberg.

Dar cireașa de pe tort nu a întârziat să apară, de data asta din mediul universitar. De la o vreme, de când un ”psiholog de spital” a pus mâna pe funcția de rector al UBB în lumea academică a început să emane sorosism. Iată ce s-a întâmplat:

”În după-amiaza zilei de 24 mai, un grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), reuniţi sub numele de Studenţi clujeni pentru Palestina/ Cluj Students for Palestine, au ocupat curtea Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială şi au organizat o tabără pentru o perioadă nelimitată în solidaritate cu poporul palestinian.

”Ocupăm Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială pentru că nu putem rămâne impasibili în faţa acestei situaţii şi, din poziţia noastră de studenţi, transmitem clar şi răspicat că nu vom continua să permitem universităţilor din care facem parte să nu ia măsuri şi astfel să continue să fie complice la genocid”, au declarat protestatarii.

Studenţii clujeni au o listă de şapte revendicări adresate conducerii Universităţii ”Babeş-Bolyai” şi Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca”  din care spicuim câteva: 

– demilitarizarea universităţilor. Cerem oprirea colaborărilor universitare cu industria militară. Solicităm încetarea oricărei colaborări dintre UTCN şi compania de armament Lockheed Martin

– sistarea parteneriatelor de practică şi sposorizări dintre UTCN şi Siemens, respectiv UBB şi Siemens, companie implicată în proiectul EuroAsia Interconnector şi investitor în aşezările ilegale din Palestina ocupată.

Încetarea colaborării, pornind de la sponsorizarea a trei programe de studii în cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică, dintre UBB şi NTT Data, care lucrează cu armata israeliană;

– anularea parteneriatului dintre UTCN şi Alstom SA şi a acordurilor de practică dintre Facultatea de Litere din cadrul UBB şi Alstom SA, companie implicată în proiecte de expansiune a ocupărilor israeliene ilegale din Ierusalimul de Est;

– Cerem întreruperea parteneriatelor cu universităţile din Israel, parte integrantă a complexului militar israelian, cu rol în susţinerea ocupării ilegale a teritoriilor palestiniene şi în violarea drepturilor omului. UBB colaborează cu universităţile israeliene prin proiecte Erasmus şi prin parteneriate interuniversitare, iar Guvernul României a semnat în 2020 un acord bilateral de cooperare cu Guvernul statului Israel privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, tineretului şi sporturilor.

– Cerem ca universităţile să facă publice într-un mod transparent toate legăturile cu companii sau instituţii implicate în zone de conflict. Cerem ca universităţile să dezvolte un sistem de audit intern, în care să fie implicaţi şi studenţii, pentru a evalua colaborările cu entităţi care operează în zone de conflict şi care ar putea fi parte directă sau indirectă la crime de război sau crime împotriva umanităţii.

Înțeleg. Profesorii să le dea, în amănunt raportul studenților, în ceeace privește orice legătură cu Israelul și israelienii. Ceeace încă mă lasă puțin în ceață este prin ce mijloace au ajuns ”să permită” sau să ”nu permită” universităților ceva. Dar, fie! Un proiect revoluționar are nevoie de sacrificii. Sunt de acord! Să evalueze ei, totul. Să se întrerupă orice legătură cu Israelul. 

Dar, ceeace m-a uluit, însă, este faptul că între revendicările tinerilor nu există nici o referire la Hamas. La tot ce au făcut aceștia, pe teritoriul Israelului și în multe locuri din Lume. Nu mă miră: Soros finanțează, -se știe -, în America și oriunde i se permite, mișcările studențești pro Hamas.

Dar fiindcă suntem la Cluj, unde răsar ca din nimic proiecte, – unul mai îndrăzneț ca altul -, mă gândesc că în curând, tinerele genii studioase vor pune la cale un proiect simplu, care a mai fost încercat și de alții. E simplu și eficient. Și trebuiesc respectate doar câteva ”faze”:

1.Guvernul să interzică imediat UBB, care colaborează cu universităţile israeliene prin proiecte Erasmus şi prin parteneriate interuniversitare să mai continue această mizerabilă colaborare! Chiar dacă a semnat în 2020 un acord bilateral de cooperare cu Guvernul statului Israel privind cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei, culturii, tineretului şi sporturilor.

2. Să se treacă urgent la sistarea parteneriatelor de practică şi sposorizări dintre Universitate şi firmele Siemens, Lockheed Martin, NTT Data. Să se  anuleze parteneriatului dintre Universitatea Babeș Bolyai şi Alstom SA şi a acordurilor de practică dintre Facultatea de Litere din cadrul UBB şi Alstom SA. IMEDIAT!

Faza a doua a proiectului ”academic” năcut la UBB ar putea fi și o (altă) soluție finală, în sine. Aceea ca  (măcar) la UBB-ul sorosist, oamenii de afaceri, studenții și profesorii evrei să poarte în piept o stea galbenă, cu șase colțuri… 

Octavian Hoandra canal33.ro

4 COMENTARII

  1. Campingurile de la univ americane ce par, repet, par pro-palestiniene sînt ale serviciilor și nu m-am îndoit că ar fi altfel decît acolo la Cluj. Dar citind ceea ce cer studenții din Cluj s-ar putea să nu fie așa.
    Legat de înrijorarea autorului cu Hamasu amintesc doar că s-a recunoscut de oficiali israelieni că această organizație a fost înființată de ei. Mai apoi urmează minciuna ca au scăpat-o din mâna. Siiigur că da!

    • 🙂
      Mare mi-ar fi fost mirarea daca intr-adevar, pe bune, ar fi scris cineva cu adevarat împotriva 3vr3ilor 🙂
      Aștia se dau mereu împușcați în aripă, chiar și cînd o fac singuri 🙂

  2. Care din cei doi a fost”ebranlat”? Liviu Man sau Octavian Hoandra? In Dex-ul din ce an gasesc cuvantul? Ma gandesc cat de analfabet pot sa fiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.