Istoricul Marius Oprea, cunoscut drept ”vânătorul de securiști” a publicat un text în care îi face radiografia deputatului clujean Emanuel Ungureanu.

”Înainte de a fi ales parlamentar pe listele USR în 2016, domnul Ungureanu a fost jurnalist la un post de radio al cultului adventist de ziua a 7-a şi profesor de Istorie la Liceul Teologic Adventist „Maranatha” din Cluj. Şi-a susţinut chiar şi doctoratul în Istorie, cu o temă interesantă dealtfel – persecutarea cultului adventist, în anii regimului comunist din România.

Dar, cînd a fost ales pe listele USR în Parlamentul României, a părăsit Biserica Adventistă de Ziua a 7-a. Nu numai că a părăsit-o, dar sa dezis public de practicile şi convingerile acestui cult, declarându-se simplu: ”creştin”, cu ”o filosofie de viaţă care apără valori creştin universale”. Ungureanu declara în acele împrejurări că ”am fost membru al cultului Adventist pînă în iunie, 2016. În timpul alegerilor parlamentare, m-am retras. Biserica Adventistă e confuză în privinţa implicării membrilor ei în zona politică, deşi nu înţeleg de ce, pentru că la nivel mondial, implicarea unor membri în politică nu constituie o problemă.
Oricum, deşi nu mai eram membru al cultului Adventist, în Parlament nu am depus jurămîntul cu mîna pe Biblie, pentru că eu am filosofia mea de viaţă: cred în acele valori universal creştine pe care mi le asum, valori în care, de altfel, cred toţi creştinii, indiferent de cult. Aceleaşi valori le-am avut şi cînd eram membru adventist şi cu ele voi rămîne”.


”Valori” care l-au transformat, aşa cum observa un comentator anonim pe Facebook al carieiei sale politice, într-un delator: ”adevărata lui religie este denunţul.

Despre cazurile doctorilor Lucan, Irinel Popescu, Beuran, Spitalul Universitar Bucureşti, e vorba. Cîte denunţuri a făcut şi cîte urmează să mai facă ? Pentru un om de bun simţi, turnătorii sînt consideraţi rebuturi ale societăţii şi nu idoli”.
Dar nu numai spre ”sistemul de sănătate” şi-a îndreptat atenţia vigilentă deputatul Emanuel Ungureanu, zis ”Mitică”. Cel mai aprig inamic al său (şi nu a ascuns niciodată asta, nici pe cînd era membru al Bisericii Adventiste) a fost Biserica Ortodoxă Română. Am reţinut, din numeroasele lui atacuri la adresa BOR, unul care certifică eticheta 41 de persoane apreciază asta.


Un preot din Mănăştur-Cluj, victima ”vigilenţei” lui Mitică Ungureanu

Anul trecut, în preajma Paştilor, când bisericile erau închise, în urma semnalărilor lui Emanuel Ungureanu, un preot orotox clujean de la o biserică din cartierul Mănăştur a fost amendat pentru că a ţinut slujbă în Vinerea Mare, la care au asistat cîteva zeci de persoane. Preotul a primit o amendă de 2.000 de lei. A doua zi, pe 19 aprilie, Ungureanu publica din nou pe Facebook imagini video şi susţinea că preotul ”a încălcat din nou legea”. El posta pe lîngă imagini şi un comentariu: “SFIDARE! În ciuda recomandărilor conducerii Arhiepiscopiei Clujului, a amenzii simbolice primite ieri, preotul de la Biserica Ortodoxă Ioan Gură de Aur din Cluj-Napoca a încălcat din nou legea astăzi, sub ochii îngăduitori ai Poliţiei şi Jandarmeriei”.
În clipul video postat de deputuatul USR, filmat cu telefonul, se vedea cum mai multe persoane ies din biserică. Dar Poliţia Cluj a efectuat verificări şi a negat că preotul a încălcat legea a doua oară: “persoanele care se văd ieşind din biserică erau voluntari, care au împărţit paştile. Deci, aveau voie să fie acolo. De asemenea, mai erau şi fiii preotului. Preotul are 5 fii. Deci, a fost vorba despre familia preotului şi despre voluntari. Nu a fost o slujbă deschisă, nu a fost lume”, a explicat ulterior purtătorul de cuvînt al IPJ Cluj.
Vocaţia de ”turnător” a deputatului USR de Cluj se împleteşte cu o ură greu ascunsă faţă de BOR. El a condamnat vehement Referendumul pentru definirea familiei şi nu a pierdut niciun prilej în a ataca Biserica Ortodoxă, deşi aceasta la rîndul ei apără valori precum acelea în care deputatul Ungureanu susţine că mai crede, declarîndu-se ”un militant al valorilor creştine”.
Emanuel Ungureanu nu crede în familia tradiţională şi vrea ”spitale, nu catedrale”

În împrejurările Referendumului pentru familie, Matei Dobrovie, colegul deputat din USR al lui Emanuel Ungureanu a demisionat din partid, susţinînd că formaţiunea din care făcea parte încalcă nu doar un principiu de bază al democraţiei, care permite poporului dreptul de a alege, ci şi un concept valoros, care ar trebui să stea la baza oricărei naţiuni creştine, cel al definirii căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Dobrovie declarase că ”gruparea progresistă” din USR (cea care-l învinsese şi pe Nicuşor Dan) i-ar fi supus la presiuni serioase pe cei care ”au înţeles că se cuvenea să apere şi să promoveze valorile creştin-democrate, în care cred cu tărie” şi în consecinţă, a decis să demisioneze din partid.
Emanuel Ungureanu declara atunci că asupra sa nu a făcut nimeni presiuni. E corect – n-ar fi existat niciun motiv. Poziţia anti-creştină tipic urseristă a lui Ungureanu era deja afişată – pe pagina sa de facebook. Mai mult, el l-a acuzat pe Dobrovie că e un mincinos şi a continuat, cu vehemenţă, campania personală anti-referendum, fiind printre cei care acredita ideea, falsă după cum s-a dovedit ulterior, că Referendumul pentru familia tradiţională ar fi fost organizat de PSD. E ”un exerciţiu agresiv al unui partid politic”, susţinea el şi ideea familiei tradiţionale ”a fost confiscată de alianţa aceasta toxică, dintre capii Bisericii Ortodoxe, şefii
cultelor neoprotestante şi partidul de la guvernare. Deci, eu nu contest modul în sine în care s-au adunat semnături pentru susţinerea familiei tradiţionale. În schimb, nu pot să fiu de acord cu contextul, cu maniera în care este folosit acest demers de către politicieni, în alianţă cu mai marii Bisericii”.


Ungureanu admitea totuşi că e creştin, că s-a căsătorit cu o femeie cu care are un copil, asemeni majorităţii românilor, dar nu credea că aceasta e o temă de dezbatere şi a atacat cu acea ocazie chiar cultul adventist din care făcuse parte, sugerînd că mai-marii cultului ”au pactizat cu ortodocşii şi cu PSD-ul”, pentru susţinerea referendumului, care ”nu este decît o acţiune politică menită să scoată lumea la vot, în favoarea partidului de guvernămînt”.
Emanuel Ungureanu nu suportă ca Biserica să aibă, cumva, parte de o notă bună, din partea guvernanţilor. Ieri, secretarul de stat din Ministrul Sănătăţii Andrei Baciu a afirmat că implicarea tuturor cultelor religioase din România a fost esenţială în demararea campaniei de vaccinare: ”Implicarea tuturor cultelor religioase din România a fost esenţială în demararea campaniei de vaccinare şi permiteţi-mi pe această cale să le transmit toată recunoştinţa şi mulţumirea noastră, pentru tot efortul pe care l-au făcut. Realmente, au jucat un rol esenţial în transmiterea informaţiilor corente, pentru că asta a fost una dintre problemele esenţiale”.
În schimb, tot ieri, deputatul USR Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate, afirma că Biserica ”ar trebui să se implice” în campania de vaccinare (de parcă n-ar fi făcut acest lucru deja, cum recunoscuse secretarul de stat Baciu), aceasta fiind ”o chestiune de sănătate publică”. Mai mult, provocator, el propunea: „Cum ar fi să avem un centru de vaccinare în Catedrala Neamului? Cum ar fi să-l vedem pe Patriarhul Daniel coordonând o asemenea campanie?” Purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu i-a răspuns indirect şi prea elegant: ”uneori, fiecare dintre noi spunem şi enormităţi”.


Problema, cred eu, în cazul lui Emanuel Ungureanu nu e una de morală şi conştiinţă, ci una de vocaţie. Nu spune enormităţi, ci probabil le gândeşte. Pare croit după tiparul ”omului nou”, visat de comunişti – incluzînd vocaţia inoculată de aceştia – aceea de turnător şi provocator”, scrie Oprea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.