Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat un verdict final în cazul afacerii patinoarului din Gheorgheni. Potrivit sentinţei, Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, instituţie aflată în subordinea municipalităţii clujene, trebuie să plătească firmei GPI Turism aproape 830.000 de lei. GPI Turism a câştigat procesul împotriva RADP Cluj-Napoca după ce fosta conducere a instituţiei clujene, reprezentată de Marius Cătăniciu, a reziliat, abuziv, contractul de administrare al patinoarului din Gheorgheni.

 

La sfârşitul acestei săptămâni, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat verdictul final în Dosarul Patinoarul din Gheorgheni: Regia Autonomă a Domeniului Public trebuie să plătească firmei GPI Turism aproape 830.000 de lei pentru prejudiciul creat.

Potrivit minutei sentinţei ÎCCJ se ”constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC GPI TURISM SPORT SRL ZALĂU PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. MĂNĂILĂ IOAN împotriva deciziei civile nr.91/2015 din 27 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Obligă recurenta-reclamantă SC GPI TURISM SPORT SRL ZALĂU PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR C.I.I. MĂNĂILĂ IOAN la plata sumei de 5.262 de lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă REGIA AUTONOMĂ A DOMENIULUI PUBLIC CLUJ-NAPOCA. Irevocabilă”.

În sentinţa Curţii de Apel Cluj, pe care Înalta Curte o menţine RADP Cluj Napoca este nevoită să plătească următoarele despăgubiri firmei GPI Turism: ” – suma de 437022,36 RON – reprezentând diferenţa dintre costurile efective ale construirii patinoarului şi a construcţiilor anexe patinoarului conform evidenţelor contabile fără TVA şi amortizarea aferentă acesteia, actualizată cu rata inflaţiei începând cu 20.05.2006 până la data plăţii; – suma de 339592,31 RON – reprezentând diferenţa dintre costurile de achiziţie a celor 7 active – utilaj de ascuţit patine, rindea gheaţă, rolbă, agregatul frig, staţia de amplificare, cabina modulară, lama vibrantă fără TVA ,evidenţiate în contabilitate fără TVA şi amortizarea aferentă, actualizată cu rata inflaţiei de la 20.05.2006 până la data plăţii; – suma de 51681,25 RON reprezentând contravaloare obiecte de inventar conform evidenţelor contabile fără TVA actualizată cu rata inflaţiei de la 20.05.2006 până la data plăţii. Menţine dispoziţia referitoare la rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 198/2005 încheiat între părţi la data de 25 martie 2005.”, arată sentinţa instanţei clujene.

 

Contract reziliat după un an

În 2005, RADP Cluj, condus de Marius Cătăniciu, a încheiat un contract de asociaţiune în participaţiune cu RADP Cluj pentru obiectivul “Patinoar artificial” din cartierul Gheorgheni. În respectivul contract se stipula faptul că firma SC GPI Turism Sport din Zalău era  obligată să refacă patinoarul şi să-l administreze până în 2014. Cu toate acestea, după un an contractul a fost reziliat, iar firma din Zalău a acţionat RADP Cluj în judecată şi a depus două plângeri penale pentru abuz în serviciu pe numele lui Marius Cătăniciu. Procesul pe latura comercială a fost soluţionat favorabil pentru SC GPI Turism Sport, iar instanţa a acordat despăgubiri de trei milioane de lei.

Conform contractul parafat în 2005 între RADP Cluj şi SC GPI Turism, societatea comercială era obligată să ofere lunar, pe perioada sezonului rece, către RADP 20 % din profit, dar nu mai puţin de 2000 de lei. Totuşi, în anul 2006, când reprezentanţii GPI au încercat să desfăşoare lucrările de întreţinere a instalaţiilor în vederea pornirii patinoarului, s-au trezit că nu mai pot intra în incintă.

“În 2005 am semnat un contract cu RADP Cluj pentru patinoar. Am investit peste 17 miliarde lei vechi în instalaţia de producere a gheţii, în agregate, mantinele. Practic a trebuit să refac tot patinoarul. Am mers două sezoane cu obiectivul, iar când am venit în 2006 să pregătim patinoarul pentru noul sezon, ne-am trezit că nu putem intra în incinta acestuia. Am aşteptat şi la scurt timp după ce am venit noi au apărut Marius Cătăniciu, fostul director al RADP, soţia acestuia şi administratorul SC Contur SRL însoţiţi de poliţie. Ei mi-au aruncat în faţă un contract nou semnat cu firma Contur şi mi-au spus că nu mai am ce să caut acolo, contractul cu mine fiind reziliat. Am aflat mai târziu că motivul invocat a fost că nu am plătit o factură la Electrica de vreo 200 milioane lei vechi. Problema este că eu am plătit acea factură, dar lor nu le apărea în contabilitate. Oricum, în contractul încheiat între noi se stipula că orice neînţelegeri care ar fi apărut pe durata derulării contractului urmau a fi rezolvate pe cale amiabilă. Mai departe, ei au reziliat contractul unilateral, încălcând încă odată  prevederile înţelegerii. Ce au făcut ei a fost ilegal şi i-am dat în judecată. Am primit mai multe sentinţe definitive prin care ni se permitea să ne reluăm activitatea. Chiar şi aşa, cei de la Contur nu ne permit să intrăm în patinoar”, declara Georg Pop, administratorul GPI Turism Sport SRL.

 

NUP-uri şi procese

Înainte de verdictul Înaltei Curţi, conducerea RADP Cluj Napoca a înaintat o plângere penală la Parchetul Judecătoriei pe numele experţilor contabili Petre Fuia şi Ion Baciu, cei care au semnat raportul de expertiză prin care s-a stabilit că RADP trebuie să plătească aproape despăgubiri către SC GPI Turism. Înainte de această plângere şi reprezentanţii GPI Turism au făcut plângeri penale pe numele lui Marius Cătăniciu, care ocupa funcţia de şef al RADP Cluj Napoca în perioada încheierii şi desfacerii contractului respectiv, dar Cătăniciu a primit neînceperea urmăririi penale în  in motivarea procurorului specificându-se că Marius Cătăniciu şi membrii Consiliul de Administraţie au acţionat în interesul RADP Cluj. În legătură cu acest dosar, în 2008, pe numele lui Cătăniciu a mai fost făcută o plângere la poliţie, de această dată autorul plângerii fiind Ion Pantelimon, fost director al RADP Cluj.

 

Contractul care a spart gheaţa

“În 2005 am semnat un contract cu RADP Cluj pentru patinoar. Am investit peste 17 miliarde lei vechi în instalaţia de producere a gheţii, în agregate, mantinele. Practic a trebuit să refac tot patinoarul. Am mers două sezoane cu obiectivul, iar când am venit în 2006 să pregătim patinoarul pentru noul sezon, ne-am trezit că nu putem intra în incinta acestuia. Am aşteptat şi la scurt timp după ce am venit noi au apărut Marius Cătăniciu, fostul director al RADP, soţia acestuia şi administratorul SC Contur SRL însoţiţi de poliţie. Ei mi-au aruncat în faţă un contract nou semnat cu firma Contur şi mi-au spus că nu mai am ce să caut acolo, contractul cu mine fiind reziliat. Am aflat mai târziu că motivul invocat a fost că nu am plătit o factură la Electrica de vreo 200 milioane lei vechi. Problema este că eu am plătit acea factură, dar lor nu le apărea în contabilitate”, declara Georg Pop, administratorul GPI Turism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.