Deputatul clujean PNL, Radu Moisin, a adus în atenția Ministerului Economiei diverse probleme ale sectorului industrial din România, iar de curând, echipa ministerială i-a transmis că anul trecut au fost lansate mai multe scheme de ajutor de minimis, precum și o schemă de ajutor de stat.
1️⃣Schema de ajutor de minimis “Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creștere a competitivității produselor industriale” se adresează întreprinderilor, inclusiv societăților cooperative și are un buget estimat de 30.000.000 lei. Plata se efectuează în perioada 2022-2027 în limita bugetului alocat.
2️⃣Schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară, care are drept scop să accelereze investițiile întreprinderilor privitoare la tranziția către o economie circulară. Bugetul maxim este echivalentul în lei a sumei de 8 milioane de euro, iar numărul maxim de beneficiari este 60.
3️⃣Schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare, care sprijină întreprinderile în derularea unei noi activități economice într-unul din sectoarele eligibile. Bugetul total estimat este echivalentul în lei a sumei de 300.000.000 de euro, iar numărul maxim de beneficiari este 30. Plata se efectuează în perioada 2022-2027, în baza acordurilor pentru finanțare emise”, a precizat Radu Moisin.
Citește și:
….care INDUSTRII fratemelu?…..Clujana, Flacăra, Someșul, Carbochim, Napochim, Metalul Roșu, Tehnofrig, CUG etc???
..habar n-ai pe ce lume trăiește mă flăcăule înalt de Moisin băsist care ești cu Tișe, cu Blaga, cu Boc, cu Videanu, cu Berceanu, cu Buda, cu Bode, cu Hava etc !!!
Sînt hale în fostul CUG unde îndoaie și taie tablă. Trei angajați, doi la negru. Progres față de anii 1980 cînd erau 8 mii de angajați, „secția de utilaj tehnologic complex, forja grea, forja ușoară, oțelăria electrică și turnătoria de oțel, inclusiv laboratorul central de analize capabil să efectueze testări mecanice și chimice utilaje pentru manipularea de oțel cald, cuptoare de tratament termic primar și secundar, oale de turnare, utilaje de turnare, instalații de șablat, cilindri laminori, caje de laminare, alte utilaje pentru liniile de turnare continuă, prese mecanice pentru ambutisat caroserii, prese de debitat, prese hidraulice, prese de debavurare, prese mecanice, ciocane pentru matrițare în gama 250 – 2500 tf, etc”
Nu-i nimic avem ai-ti și imobiliare.