Radu Ţermure, „Dumnezeul animalelor”: „Mă lupt din greu cu statul-terorist şi cu mafia internaţională a adopţiilor”!

Îl reîntâlnesc pe Ţermure, după circa zece ani, în elementul său – cele şase hale şi şapte anexe ale fostului I.A.S. Cluj, de pe Dealul Fânaţelor – adăpostul celor peste 800 de câini pe care i-a salvat de-a lungul vremii de la o moarte sigură. De peste doisprezece ani suplineşte o impotenţă a statului român, aceea de a proteja, vaccina, steriliza şi găzdui câinii abandonaţi, însă cu toate acestea viaţa lui a devenit un coşmar. Controalele făcute adăpostului se succed într-un ritm ameţitor, cu un scopul explicit: Ţermure trebuie să-şi abandoneze animalele pentru ca ele să intre în posesia mafiei internaţionale de adopţii, aflată în strânsă legătură cu statul român!

 „Peste opt sute de câini, cazaţi în spaţii de 7.000 metri pătraţi”

În urmă cu zece ani, când păşeam în „regatul” câinilor abandonaţi, de pe Dealul Fânaţelor, al lui Radu Ţermure acest brav salvator de animale avea ocupate doar una sau două clădiri – din şase – ale fostului I.A.S. Cluj cu vreo o sută cincizeci de „locatari”. Duminică, 29 octombrie, seara, când m-am reîntors la el acesta, singur-singurel, doar cu o lanternă dispusă pe frunte, asemeni unui miner, se pregătea să tragă apa potabilă din bazin pentru a astâmpăra setea câinilor. Am remarcat, surprins, că toate clădirile şi spaţiile anexe sunt acum ocupate de peste opt sute de patrupede, într-un spaţiu generos, o suprafaţă totală locuită de 7000 de metri pătraţi! Asemeni unui Merlin, sau al unui „Dumnezeu al animalelor” – neliniştit şi mereu în priză Ţermure dădea fuga de ici-colo prin imensitatea adăpostului, cu diverse treburi stringente, însoţit în permanenţă de o cohortă de vreo zece-cincisprezece câini, „independenţii, cei care nu suportă ţarcurile şi se simt în elementul lor doar afară, în curte şi care sunt legaţi sufleteşte atât de tare de loc încât nu părăsesc ferma” – mă lămureşte el. După ce facem un tur al adăpostului, cu adevărat impresionant, intrăm în maşina sa „mică”, unde pe bancheta din spate miaună şase căţei nou-născuţi, adăpostiţi acolo de frigul nopţii, singurul spaţiu cu adevărat călduros din adăpost. Gazda mea mă lămureşte că maşina „mare” – un jeep Toyota – zace făcut praf la sediul firmei după ce, în urmă cu câţiva ani, rupt de oboseală şi cu doisprezece căţei bolnavi la bord, a vrut să ajungă la un medic veterinar, în miez de noapte – dar a ajuns pe fundul unei râpi a Dealului Fânaţelor, după ce s-a rostogolit de câteva ori. Adormise, efectiv, fiind extrem de trudit… Devine şi mai trist în momentul când îl întreb despre modul în care a crescut numărul patrupedelor sale. Declară acesta: „Pe vremea aceea la adăpostul Primăriei Cluj se eutanasiau, de zor, sute de câini şi cetăţenii – îngroziţi de acest deznodământ – îmi tot aduceau animale şi la abandonau aici. De atunci, încurajaţi – şi cunoscând activitatea mea din această fermă  – tot aceştia au rămas principala sursă şi iată că astfel am ajuns la un număr incredibil de mare de câini”. În jurul său Paco, Tigru, Griuţa sau Speedy – dar şi mulţi alţii – dau din coadă fericiţi că împart acelaşi spaţiu cu stăpânul şi prietenul lor. Ţermure îşi face timp şi pentru ei şi-i mângâie cu afecţiune, după care îmi explică: „Mă ajută foarte mult pentru că păzesc ferma de hoţi de fier vechi şi alte obiecte dar şi de hoţii de câini”. La vederea chipului meu mirat, acesta mă lămureşte: „Au intrat noaptea aici, peste gard, chiar şi traficanţi de câini din străinătate, care peste zi s-au dat drept iubitori de câini şi mi-au zis că pot găsi familii bune, în Olanda, pentru câinii de aici. Mi-au cerut patrupede fără acte şi au insistat să le furnizez câini chiar şi când le-am spus că unii nu erau încă sterilizaţi, castraţi, deparazitaţi şi microcipaţi – deci nepregătiţi pentru a pleca legal din ţară. Ele – doamne în special – mi-au spus că se descurcă şi în două zile vor face absolut tot ce este necesar pentru a părăsi cu ei România. Adică ar fi urmat să falsifice documentele de plecare. Iar după ce le-am refuzat categoric, acestea au venit noaptea şi au făcut înregistrări video. Au filmat nişte cuşti în care aveam cazaţi nişte câini cu probleme, recent preluaţi şi folosindu-se de acele imagini au manipulat opinia internă şi internaţională afirmând că toţi câinii mei sunt înghesuiţi în cuşti, în spaţii mici şi în condiţii groaznice, folosind până şi fotografii fotoshopate. După incidentul din 2015 cu olandezele au mai fost mulţi alţii care au procedat la fel”. Îmi mărturiseşte apoi că de-a lungul anilor greutăţile sale s-au înmulţit într-un ritm ameţitor, la fel ca şi numărul câinilor şi necesităţile lor. „Problemele au fost, de la infrastructura fermei – clădirile vechi, degradate – până la lipsa apei curente şi a energiei electrice. Dar a cântărit mult şi mediul ostil din jurul meu, în sensul că până şi azi lumea din zonă mă priveşte cu suspiciune, cu rezervă şi îndoială neînţelegând rostul acestei activităţi şi bănuind că în spate este o afacere bănoasă. Când de fapt eu am început folosindu-mi disponibilităţile financiare proprii, rezultate din diferitele mele activităţi şi am utilizat pentru asta tot ce-am avut în firmă: maşini, unelte, flexuri, maşini de găurit, aparate de sudură, generatoare de curent – şi-am încercat să aduc starea clădirilor închiriate la un minim nivel la care să poată fi utilizate. Acum vreau să trag nişte apă cu ajutorul unei pompe submersibile şi a unui generator de curent şi o reţea de furtunuri pe care să o introduc în rezervoarele clădirilor”.

„Mi-au cerut câini pentru bordelurile de zoofili din Occident”

Îşi descrie mai departe, Ţermure, şirul avatarurilor sale legate de adăpostul din Dealul Fânaţelor: „Când am fost internat în spital am fost sunat şi înştiinţat că, după reclamaţia doamnelor mai sus menţionate au năvălit în fermă şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii ale statului român: D.S.V., D.S.P., Gardă de Mediu, Inspecţia de Mediu, Poliţia Primăriei, Prefectură şi diferite asociaţii de protecţie a animalelor. Aceştia au făcut fotografii şi au filmat peste tot până în momentul când am plecat din spital – în starea dificilă în care eram – şi am ajuns la faţa locului. M-au tratat ca pe o instituţie ignorând faptul că eu sunt o persoană fizică deţinătoare de un număr de animale de companie, în conformitate cu legislaţia aflată în vigoare, care nu limitează numărul animalelor. Iar în urmă cu trei trei săptămâni ultima dintre şicane a fost tentativa de pătrundere abuzivă, în incinta fermei închiriate, comisă de către reprezentanţii I.T.M. Cluj, însoţiţi de un număr „generos” de jandarmi – de parcă ar fi venit la nu ştiu ce clan de cămătari. Erau preocupaţi de identitatea voluntarilor, cărora doreau să le ia declaraţie. Eu le-am explicat şi i-am rugat să ia act că legea nu permite asemenea abuzuri pe proprietăţile private, unde cetăţenii deţin animale şi se îngrijesc de acestea. Au plecat ameninţându-mă cu sancţiuni pentru că am refuzat controlul”. De asemenea declară că în acest an a avut ocazia să „beneficieze” şi de vizita unei echipe de la A.N.S.V.S.A., de la Bucureşti, răscolite de sute de materiale calominioase şi denigratoare, care conţineau şi fotografii vechi, trucate sau provenind din alte locaţii, cu scop să provoace indignare publică. Mărturiseşte apoi că, totuşi, în condiţiile în care starea sa de sănătate şi cea financiară s-au degradat încontinuu, a avut şansa ca – în sprijinul muncii sale şi a sutelor de câini pe care-i îngrijeşte – să primească o mână de ajutor de la oameni de o calitate deosebită din străinătate dar şi din ţară. „Pot să menţionez familia Zihlmann din Elveţia, Josep şi Silvia, care m-au ajutat şi continuă să mă ajute cu hrană uscată pentru câini, domnul fiind medic veterinar. Şi pot spune că ajutorul lor e providenţial, ei mi-au trimis şi o echipă de colaboratori care au făcut adevărate minuni, curăţând toate spaţiile de cazare pentru animale şi care în continuare fac eforturi deosebite să colecteze fonduri pentru menţinerea ajutorului pe care au început să ni-l acorde în ultimele luni. Pe lângă această familie minunată o mai menţionez pe d-na Claudia Berger, cea care de fapt m-a pus în legătură cu cei doi soţi –  dar şi compania „Softvision”, prin d-na Zuld sau familia Lazslo de la „Cosmetic Plant” din Cluj care, cu toţii, m-au ajutat în mod consistent pentru a menţine şi îmbunătăţi activitatea în beneficiul celor opt sute de animale”, adaugă Ţermure. Bărbatul de 56 de ani se înnegurează din nou şi îmi relatează un caz cutremurător, petrecut în primăvara anului 2016: „Scopul lor este de a-mi bloca tot sprijinul şi de a-mi compromite munca şi imaginea având drept scop final preluarea animalelor de către diferite entităţi în scopul valorificării acestora, în diferite moduri – de la proprietari particulari până la introducerea lor în bordelurile pentru zoofili. Vă dau un caz concret: după ce-am trimis în străinătate o căţeluşă sănătoasă şi puternică am rămas stupefiat aflând că la scurt timp a fost eutanasiată prezentând toate leziunile specifice abuzurilor sexuale la care o mulţime de animale sunt supuse. Şi, vă mărturisesc, păstrez şi azi mesajele unui aşa-zis iubitor de animale în care mi se cer animale nesterilizate şi necastrate – care în opinia mea ar fi urmat să ajungă victime sigure ale psihopaţilor din Occident – bărbaţi şi femei – şi ale bordelurilor de animale, după ce în prealabil ar fi fost antrenaţi în scopul exploatării lor în acest mod…

„Dumnezeul animalelor” chiar vorbeşte cu ele!

Încerc apoi să intru în universul aproape intraductibil al limbajului animalelor – pe care, evident Ţermure îl stăpâneşte într-un fel sau altul, altminteri nu ar fi ajuns la un asemenea nivel de înţelegere cu ele, oriunde le-ar întâlni: „Eu încerc să am o relaţie de prietenie cu fiecare câine şi încerc să mă apropii de fiecare, atât cât pot eu să înţeleg limbajul şi nevoile lor – şi cât îmi permit posibilităţile. Avem – pot să spun – o conversaţie nonverbală foarte complexă şi greu de explicat altora deoarece ea  se particularizează la nivel de individ. În primul rând vreau să ştiţi că le lipsesc multe dintre însuşirile negative ale omului, care fac din acesta o fiinţă mizerabilă, perversă şi periculoasă. Câinii sunt nişte fiinţe fair-play în relaţia cu omul dacă sunt trataţi corespunzător şi dau dovadă de foarte multă francheţe în relaţia cu semenii lor şi cu alte fiinţe”. Iar pentru Radu Ţermure momentele în care câinii îi „transmit” că se simt bine în compania omului nu sunt cele în care veghează în faţa şemineului sau dorm în pat cu stăpânul ci când îi transmit acestuia un mesaj de siguranţă şi încredere. Abia atunci înseamnă că el primeşte ceea ce îi este necesar ca să aibă o existenţă normală. Referindu-se la profilul său de pe reţelele de socializare, în care li se adresează prietenilor exclusiv în limba engleză, Ţermure arată că mesajele sale sunt destinate iubitorilor de animale – nu numai din ţară, buni cunoscători ai acestei limbi – ci şi celor din întreaga lume: „Ei trebuie să cunoască activitatea mea şi, dincolo de asta adevărul despre situaţia domeniului protecţiei animalelor în România”. Îi privesc ochii, semiînchişi şi obosiţi – care de ani de zile n-au reuşit să prindă o noapte întreagă de somn.  Îmi arată o rană adâncă la un picior: „Aici lucrez mereu noaptea şi uneori mă accidentez. În urmă cu trei săptămâni m-am rănit destul de grav într-o ţeavă şi pentru că nu am avut timpul  necesar să mă duc la medic am făcut un hematom care s-a infectat şi situaţia s-a agravat necesitând o intervenţie chirurgicală.  Permanent sunt într-o stare de alertă – fiindcă gardurile fostului I.A.S. sunt desfiinţate şi hoţii de toate felurile abundă – aşa că fac permanent foc, afară, din diverse deşeuri, pentru a semnala potenţialilor vizitatori nocturni, neinvitaţi, că sunt prezent aici. Dorm doar în maşină, fiindcă n-am altundeva loc deoarece fiecare spaţiu de aici e ocupat de câini. Şi acum – după ce vă duc pe dumneavoastă în oraş  – mă întorc în adăpost şi rămân peste noapte să verific animalele, să le hrănesc, să le dau apă şi văd în ce stare se află. Unii sunt bătrâni şi sănătatea lor intră în declin iar eu trebuie să stau permanent lângă ei şi să le asigur primul ajutor, apelând la asistenţă medicală dacă e cazul”. Rememorăm câteva amintiri din adolescenţa noastră comună, cea de liceeni rebeli ai liceelor de centrul Clujului, şi Ţermure devine sentimental şi melancolic: „Când îmi privesc viaţa de acum faţă de cea trecută parcă mă aflu într-o lume paralelă. Cunoscuţii de atunci, prieteniile acelor ani au dispărut în vârtejul evenimentelor iar eu – transformat – trăiesc doar în prezentul meu şi al câinilor  mei”. Vorbind despre viitor Radu Ţermure spune răspicat că îşi doreşte – „nu pentru mine, pentru că  nu mai am demult o viaţă personală” – ci pentru câinii lui o viaţă sigură şi fericită, un adăpost corespunzător, la standarde europene, dotat cu toate facilităţile necesare. Arată totodată că „în lumina” noilor întâmplări e gata oricând să transfere câinii şi activitatea legată de ei „oricărei persoane sau entităţi care dispune de puterea financiară necesară şi se califică pentru această activitate”. Între timp s-a înnoptat de-a binelea şi a început să ningă. Prima ninsoare a acestei ierni. Îngrijorat, mărturiseşte: „Acum e mare nevoie de hrană pentru ei, vine iarna. Avem nevoie ca de aer şi de cuşti, de paleţi de lemn, vase pentru apă şi de donaţii pentru plata nenumăratelor cheltuieli zilnice. Sincer, nu ştiu cum o să trecem prin iarna viitoare”. Pornim spre oraş, prilej cu care mai aflu un lucru deprimant: „Am avut anul trecut trei spargeri în casă, de unde mi s-au furat toate lucrurile de valoare, asta în timp ce eu eram pe deal şi zile în şir nu fusesem acasă. S-au servit în voie, relax, cu aparatul foto, toţi banii din casă şi multe, multe altele. Am depus plângere la aceleaşi autorităţi care au venit la mine la poartă dar ele n-au descoperit nici până azi hoţul sau hoţii”.

P.S. Primesc, la închiderea ediţiei, un telefon de la Radu Ţărmure care mă înştiinţează, cu vocea unui om aproape învins: „Azi am primit o citaţie de la I.T.M. Cluj care mă somează să mă prezint la ei şi să le ofer informaţii despre persoanele care mă ajută să hrănesc şi să dau apă câinilor. Totodată, mă ameninţă ca în cazul în care refuz voi fi sancţionat cu o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei. Asta, când însăşi „existenţa” mea arată că eu sunt un rezultat la eşecului autorităţilor în acest domeniul protecţiei animalelor. Ei nu sunt în măsură să rezolve problema câinilor abandonaţi şi vin acum să mă ameninţe pe noi, care le rezolvăm problemele lor. E un stat de natură teroristă. Fac publică în întreaga lume citaţia şi situaţia, fiindcă deja e prea mult. Înţeleg că de la un asemenea stat – mai handicapat decât handicapaţii când e cazul să facă treabă – nu pot aştepta ajutorul, dar n-am crezut că n-o să mă terorizeze în aşa fel. Eu nu fac câştig, nu vând, nu produc. Aici e vorba de nişte nevinovaţi de maidanezi aruncaţi în drum. Şi vii tu, stat român să-i loveşti pe cei care îi menţin în viaţă! Indiferent de consecinţe, vă mărturisesc: nu-i voi turna la I.T.M. pe cei câţiva voluntari – iubitori de animale din oraş şi nu numai – care vin din când în când, în măsura în care au liber de la muncă sau de la studii şi să-i servesc pe „tava” autorităţilor”!