Deputatul clujean din partea PNL, Radu Zlati a transmis presei o declarație politică prin care anunța că s-a răzgândit în privința majorării salariilor pentru demnitari. De asemenea acesta propune o nouă Lege a Salarizării Unitare pentru a nu „amanieta viitorul economic al României”
„În timp ce am fost de acord cu principiul creșterii veniturilor pentru principalii demnitari ai statului român precum și pentru membrii Guvernului, nu mă pot opri să constat că Ordonanța de Guvern care prevedea respectiva mărire a salariilor și indemnizațiilor a generat o reacție, în bună măsură justificată, din partea mai tuturor categoriilor de salariați bugetari, reacție constând în solicitări de creșteri salariale pe măsura creșterii veniturilor demnitarilor din fruntea statului.
Consider că, mai ales în condițiile adoptării unui Cod Fiscal care poate determina pe termen scurt o scădere a veniturilor la buget, o astfel de creștere salarială, de mare amploare, nu este posibilă fără a amaneta viitorul economic și financiar al României. Măririle salariale și o nouă Lege a Salarizării Unitare necesită negocieri aplicate, oneste și responsabile între Guvern, Opoziție și reprezentanții sindicali – negocieri pe care, cel puțin pe partea onestității și responsabilității, Guvernul Ponta nu mai este capabil să le poarte.
Până când aceste negocieri vor fi desfășurate – nu cu fiecare confederație sindicală în parte, ci cu toate părțile implicate simultan, până când un consens relativ nu va fi stabilit între părțile implicate, consider că parlamentarii, reprezentanți aleși ai poporului, ar trebui să evite majorarea în mod unilateral a veniturilor proprii. Iar în cazul în care OUG 14/2015 va intra în dezbaterea Parlamentului, un semn al responsabilității despre care aminteam va fi ca, în lista funcțiilor de demnitate cărora urmează să le fie crescute veniturile, să rămână doar cei doi președinți ai Camerelor, fiind tăiați ceilalți membri ai conducerilor Senatului și Camerei Deputaților.
A solicita sau a impune creșterea valorii indemnizației tuturor parlamentarilor în afara unei noi Legi a Salarizării Unitare ar fi, în actualele circumstanțe politice și sociale, un semnal extrem de nefavorabil în ceea ce privește coeziunea dintre actuala clasă politică și societatea românească pe care aceasta reclamă că o reprezintă.
Electoratul a dat un semnal puternic în noiembrie 2014 că dorește o altfel de politică: să urmăm acest semnal!” explică în declarația sa politică, deputatul PNL, Radu Zlati.
Radu Zlati nu s-a răzgândit, așa cum apare și din declarație. Doar că nu vede de ce în OUG ar fi păstrați vice-președinții Camerelor, secretarii și chestorii.
[…] Deputatul clujean din partea PNL, Radu Zlati a transmis presei o declarație politică prin care anunța că s-a răzgândit în privința majorării salariilor pentru demnitari. De asemenea acesta propune o nouă Lege a Salarizării Unitare pentru a nu „amanieta viitorul economic al României” (Gazeta de Cluj) […]