Profesorul Alexandru Rafila declară că apa de la robinet nu poate să aibă o cantitate atât de mare de clor, încât să exercite un efect dezinfectant.

„E eficientă ca s-o bem, dacă ne e sete, o bem.

Nu pot să spun că apa de la robinet e un antidot împotriva infecţiei cu noul coronavirus, mai ales că mulţi dintre cei care s-au îmbolnăvit au băut şi apă de la robinet”, a spus Rafila, într-un interviu pentru „Adevărul”.

„Sunt nişte exagerări care apar, din păcate, numai la noi! Văd foarte multe tâmpenii despre acest coronavirus şi modalităţile prin care ar trebui să ne ferim de el. Sincer vă spun, trăim vremuri foarte ciudate…”, a mai spus profesorul Rafila.

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat de ce trebuie să ni se ia temperatura și de ce trebuie să avem sub 37,3 grade Celsius pentru a avea acces în magazine sau instituții publice.

„Temperatura corporală este în mod normal până la 37 de grade Celsius. Între 37 și 38 de grade considerăm o stare de subfebrilitate. Febra propriu-zisă este după temperatura de 38 de grade Celsius”, a explicat doctorul.

De ce 37,3 grade?

„Pentru că aceste dispozitive care măsoară temperatura de la distanță au o marjă de eroare de +/- 0,2 grade Celsius, așa este la majoritatea dintre ele. Astfel, această marjă de eroare este impusă în măsurarea temperaturii.

Deci, practic, de la 37,3 grade Celsius, o persoană nu are legătură neapărat cu infecția coronavirus, dar este identificată că are o stare de subfebrilitate care ar putea fi asociată cu această boală. Dacă, în mod evident, nu este vorba de o infecție respiratorie, e o altă problemă, nu cred că o să fie vreo reținere din a primi în diverse spații aceste persoane”, a mai spus prof. Rafila la Digi 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.