Rata de transmitere a virusului este acum în România de 0,9 și ar fi bine să rămână la acest nivel și după măsurile de relaxare sau măcar să nu crească. O spune profesorul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al OMS. El a precizat la Digi24 că măsurile luate de autorități sunt importante, dar rezultatul real îl dă comportamentul fiecăruia dintre noi

„E o valoare calculată pentru majoritatea țărilor din regiunea europeană a OMS, suntem în zona galbenă, în care sunt majoritatea țărilor care au introdus măsuri de relaxare. Sunt doar două, trei țări în zona verde, cu un indice de transmitere de 0,7-0,8. Noi suntem undeva pe la 0,9. E bine, ca să ai speranță că ții epidemia sub control, să fii întotdeauna sub 1 ca să nu ai o transmitere care să ducă la apariția unui număr mai mare de cazuri. Trebuie menținută această rată a transmiterii sub 1”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.
„Aceste calcule matematice nu pot ține cont de comportamentul individual, periodic trebuie evaluată situația, acum trebuie evaluată peste 7 zile, când vedem dacă relaxarea a dus la o creștere substanțială, la o creștere acceptabilă sau rămânem la același nivel sau chiar mai mic, acestea sunt cele 3 scenarii. În funcție de această situație se pot calcula ratele de transmitere în viitor. Rămâne să vedem care e procentul probelor pozitive, din totalul probelor testate. Acest procent ar trebui să fie tot timpul sub 5 la sută. Este un indicator care arată că nu este vorba despre o continuare a răspândiri masive a infecției în populație”, a completat președintele Societății Române de Microbiologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.