Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că există anumite persoane care au salariul și de 50.000 de lei pe lună la stat. Această informație a fost împărtășită în contextul unei discuții legate de noua grilă de salarizare, care va crește remunerația celor cu salarii mai mici, în timp ce va scădea din salariile celor care au sume mult mai mari.
„Până acum au fost discuții despre sporuri în societate, dar nimeni nu a vorbit de eficiența din instituțiile publice astfel încât sporurile să fie pentru munci dificile sau pentru performanță.
Cei care au venituri foarte mari ar putea să scadă. Sunt unii cu 50.000 de lei pe lună. Sporurile sunt aici de 80%. N-aș vrea să încep spun instituțiile”, a spus Raluca Turcan, ministrul Muncii, la Digi24.
„Este firesc să avem același salariu de bază în plată. Avem unele salarii de bază calculate la nivelul anului 2019, altele la nivelul anului 2022. Cele la nivelul anului 2022 au și excepții la legea salarizării cu sporuri de 85%. Atunci am solicitat ministerelor de linie, care sunt responsabile cu familiile ocupaționale, ca pe un set de principii pe care noi le-am identificat să vină cu propria viziune.
Sporurile în noua lege a salarizării să fie la maximum 20% din nivelul salariului”, a mai spus Turcan, conform Stiripesurse.