Un bărbat și presupusul amant al nevestei sale s-au bătut până la moarte. Totul s-a petrecut în localitatea Roșiești, județul Vaslui.
La sfârșitul săptămânii trecute, soțul femeii -care avea 43 de ani- a bătut-o după ce a găsit-o cu un alt bărbat. În cele din urmă s-a dus și la casa presupusului amant, unde l-a bătut și pe el. Însă soțul femeii este cel care a suferit răni foarte grave. A fost dus la spitalul din Iași, unde s-a stins a doua zi.
Tânărul a spus oamenilor din sat că dacă soțul femeii moare, el se sinucide. Nimeni nu l-a crezut, până când au văzut cu ochii lor. Odată ce tânărul l-a văzut pe bărbat în sicriu, a fost măcinat de remușcări și s-a sinucis.
Femeia susține că tânărul nu era amantul ei, ea doar adăpostindu-se la el acasă ca să scape de bătăile soțului.
Marți, bărbații vor fi conduși pe ultimul drum. Femeia s-a mutat la mama sa, în satul vecin.