Școala Doctorală “Paradigma Europeană” de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai lansează o serie de întâlniri sub egida UNIVERSITATEA PENTRU SOCIETATE ECHITABILĂ.

În lunile aprilie și mai 2013 cei interesați vor putea participa la dezbateri asupra următoarelor teme:

• Rampa de gunoi și rasismul de mediu (Mihaela Beu, expert în protecția mediului, Cristina

Raț și Enikő Vincze, cadre didactice la UBB, membrii fondatori gLOC, 23.04.2013);

• Joburi în Cluj – ce și unde lucrăm? (Norbert Petrovici, cadru didactic la UBB, membru

fondator GAS, 26.04.2013);

• Feminism și educație antirasistă (Nicoleta Bițu, doctorandă SNSPA București, director

executiv Romano ButiQ, 13.05.2013);

• Arhitectura echității sociale (Lorin Niculae, architect UAUIM și coordonator de programe

la Fundația Soros din București, 20.05.2013);

• Artă și microrevoluții urbane (István Szakáts, 29.05.2013, artist, curator, președinte

Fundația AltArt din Cluj, colaborator UBB/departamentul de film, media și televiziune).

Prima întâlnire din această serie se va desfășura în 23 aprilie, cu începere de la ora

18.00, în Aula Facultății de Studii Europene de pe str. Em. de Martonne nr. 1. Prin

discuția noastră despre Rampa de gunoi și rasismul de mediu, dorim să atragem atenția

nu doar asupra mediului poluant al rampelor de gunoi din România, ci și asupra condițiilor

inumane în care lucrează muncitorii din acest spațiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.