Raportul MCV al Comisiei Europene atrage atenția asupra adoptării legilor justiţiei şi presiunile asupra independenţei sistemului judiciar, în special asupra DNA.

În ultimele 12 luni, România a luat anumite măsuri pentru implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană în ianuarie 2017. „Cu toate acestea, raportul de evaluare din ianuarie 2017 a fost permanent condiţionat de evitarea măsurilor negative care pot genera dubii asupra progreselor înregistrate în ultimii zece ani. Intrarea în vigoare a legilor justiţiei, presiunile asupra independenţei justiţiei în general, în special asupra Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), şi alte măsuri care subminează combaterea corupţiei au generat regrese ori semne de întrebare privind ireversibilitatea progreselor (…)”, se arată în raportul elaborat de Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Pentru remedierea situaţiei, Executivul UE recomandă României „să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă” aferente. De asemenea, Bucureştiul este îndemnat să ţină cont în totalitate de recomandările formulate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), precum şi de cele ale Comisiei Veneţia şi ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO).

Comisia Europeană recomandă României „să suspende imediat toate procedurile în derulare de numire ori revocare a procurorilor de rang înalt”.

„În privinţa României, deşi au fost luate unele măsuri pentru aplicarea recomandărilor finale ale raportului din ianuarie 2017, evoluţiile din ultimele 12 luni au generat dubii şi regrese comparativ cu progresele din ultimii zece ani. Mă refer la cazul legilor justiţiei, la presiunile asupra sistemului judiciar (…)”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, subliniind că Bucureştiul a primit opt recomandări de care ar trebui să ţină cont imediat. „Aceste măsuri sunt esenţiale pentru relansarea reformelor şi pentru reluarea parcursului în sensul încheierii monitorizării MCV”, a subliniat Timmermans, îndemnând Bucureştiul să suspende imediat aplicarea legilor justiţiei, a ordonanţelor guvernamentale de urgenţă şi a modificărilor la codurile penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.