Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, reacționează în scandalul legat de petrecerea organizată la restaurantul Da Vinci din Cluj-Napoca, de ziua fiicei lui. Rareș Bogdan arată că nu au fost sub nicio formă 100 de oameni la petrecere și, în plus, majoritatea au stat pe terasă, doar cei mai în vârstă stând în interior.

”Întreg articolul este o tâmpenie! S-a stat afară! Pe terasă am avut mese și două mese cu părinții mei, socrii și niște rude mai în vârstă în interior.

Nu a fost prezent niciun politician local sau central, nicio vedetă, niciun șef de instituție publică, niciun om de afaceri important, cu excepția a 4 prieteni de familie cu copii sau nepot.

Cred că au fost maxim 40 de persoane și am avut mese pe terasă, doar pentru cei mai în vârstă în interior. Cifra de 100 de persoane este o tâmpenie!”, a declarat Rareș Bogdan, pentru STIRIPESURSE.RO.

Cu toate că Rareș Bogdan spune că la petrecere nu a participat niciun om de afaceri important, Gazeta de Cluj a arătat că într-una dintre fotografiile prezentate de Libertatea apare Daniel Metz, CEO al NTT Data, Matei Miko și Călin Mitică (VEZI AICI). De asemenea, Rareș Bogdan afirmă că nu au fost peste 100 de oameni, însă din imaginile prezentate de Libertatea, parcarea restaurantului Da Vinci a fost plină, fiind vorba de peste 30 de mașini. Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura cu Rareș Bogdan, însă acesta nu a putut fi contactat.

Daniel Metz, alături de Matei Miko la petrecerea organizată de Rareș Bogdan la restaurantul Da Vinci
Imagine din dronă (stânga) și de jos cu parcarea restaurantului Da Vinci din Cluj, plină de mașini ale oaspeților veniți la petrecerea lui Rareș Bogdan

Citește și: Rareș Bogdan, chef cu peste 100 de persoane la restaurantul Da Vinci din Cluj-Napoca. Metz și Miko au participat la petrecere

6 COMENTARII

  1. Asta e visul romanesc: sa reusesti, sa parvii, cant tu esti doar un latrau, o nulitate care nu stie nici sa bata un cui. Altfel, stapaneste limba romana cu lacune serioase. „Semnatura holografa”….

  2. Uniunea Ardelenilor si Banatenilor
    25 iunie la 14:28 ·
    Comment:

    Asta este Romania. Privind Rares Bogdan…Hmm… a incercat si la Cluj–oras sfant pentru noi. Oras pus la dispozitia si mofturilor tuturor VINITURILOR. Rares Bogdan fiind unul din aceste VINITURI. Nu si-a facut scoala de baza la Cluj, doar, ca orice anonim, o universitate. Astfel Clujul a devenit o republica populara a comunistilor si a odraslele lor. Nu prea avem ce sa comentam decat ca acest incident, nelegal, se inscrie in linia PNL-ului. Si nu numai PNL ci si toate celelalte partide / gasti. TOTUL impotriva legii. Vezi chefurile presedintelui si a ministrilor PNL in birourile guvernului, care a produs indignare in toata Europa. Suntem o tara inexistenta iar Rares Bogdan revendica in Parlamentul European, tratament egal cu restul natiunilor UE. Inclusiv revendicarea de a fi acceptati ca membra in Schengen. Sa nu va imaginati ca ne ia cineva in serios. Uniunea Ardelenilor SI Banatenilor (UAB), Cluj. Vezi Grup pe FB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.