Înainte ca Spitalul Județean Suceava să devină obiectul unor anchete ale procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, acesta era un model de succes, fiind elogiat de către diferite figuri politice.
Anul trecut, pe data de 23 mai 2019, Rareş Bogdan, pe atunci candidat din partea liberalilor la Europarlamentare, a ținut un discurs la Bistrița, în cadrul unui miting electoral. Acesta le-a transmis oamenilor adunaţi în faţa Palatului Culturii că, dacă vor să vadă spitale ca în Occident, să meargă la Suceava, „să vedeţi ce a făcut Flutur cu bani europeni”.
„Vreți să vedeți spitale ca-n Occident? Mergeți la Suceava, să vedeți ce a făcut Flutur cu bani europeni!”, spunea fostul jurnalist, abia plecat, la acea vreme, de la Realitatea TV.
Astăzi circulă vestea că, în județul Suceava, există un mare spital cu multe investiții, teoretic gata, dar practic de nefolosit.
Rareș Bogdan: „Nu retrag nimic din ce am spus”
Reporter de la Gazeta de Cluj a luat legătura cu Rareș Bogdan, care, referitor la declarațiile făcute anul trecut, ne-a comunicat că nu retrage nimic din ceea ce a spus.
„Mă refeream la structura spitalicească. Nu retrag nimic din ce am spus și spun și astăzi că ce-am văzut eu ca infrastructură spitalicească, ca investiție în infrastructura de la Suceava m-a uimit în mod pozitiv, însă de la infrastructură, în care au fost investiți zeci de milioane de euro, bani europeni, la management este o diferență mare”, subliniaza europarlamentarul PNL.
Rareș Bogdan consideră că situația în care a ajuns Suceava a fost cauzată de neglijența mai multor oameni și de un management defectuos.
„La Suceava, din punctul meu de vedere, a fost eroare de management. Medicii nu au insistat să întrebe pacienții de unde vin- au venit 12.000 de persoane în 3 săptămâni, majoritatea venind din focare de zone roșii. Au ajuns la medici cu diverse probleme, de la durere de ficat la durere de măsea, fără să spună de unde au venit exact din străinătate și fără să spună că sunt potențiali purtători de COVID-19. Vina a fost împărțită între unii care au ascuns de unde au venit, între medici care nu au insistat și un management la DSP și la Spitalul Județean, din punctul meu de vedere, defectuos„, a declarat acesta pentru Gazeta de Cluj.
Ca infrastructură, ca aparatură, spitalul din Suceava era, conform fostului jurnalist, printre cele mai spectaculoase din România- „în top 10 fără nicio discuție”.
Batistuta ar face bine sa mai si taca , altfel ajunge la fel de credibil ca Ceausescu ( dar nu Nicolae)
Numitul Rares B., acest „politicean” arivist, este de o rara demagogie si prostie politica.
„Lauda de sine nu miroase a bine.” https://www.youtube.com/watch?v=F8WKztEUwVs&feature=emb_logo Autosuficiența mascheaza fapta cu ras plata ?