Regia Autonomă de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca a demarat o campanie de informare privind avantajele şi dezavantajele rebranşării locuinţelor în care proprietarii au renunţat la sistemul centralizat de încălzire, optând pentru centrale termice de apartament. RAT îi avertizează pe oameni că, până în anul 2018, preţul gazului ar ajunge să se dubleze.
Reprezentanţii RAT distribuie foştilor consumatori ai regiei fluturaşi cu mesajul „Sistemul centralizat de termoficare, o soluţie eficientă şi sigură”, în care se arată că se oferă posibilitatea rebranşării gratuite pentru cei care s-au debranşat, astfel încât să beneficieze de un preţ subvenţionat al agentului termic.
„Avantajele sistemului centralizat sunt predictibilitatea costurilor (165 lei/ gigacalorie) în condiţiile creşterii constante cu 10 – 12% anual a preţurilor gazelor naturale pentru consumatorii casnici, eficienţă ridicată demonstrată în sistemele centralizate moderne vest – europene (Finlanda, Danemarca, Germania), siguranţă în exploatare şi monitorizare permanentă a funcţionării sistemului”, se arată în materialele informative, citate de Mediafax. Mai mult, aceleaşi documente atestă faptul că, potrivit calendarului convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), preţul gazului a fost, în iulie 2013, de 109,20 lei /MWh, în timp ce în octombrie 2018 va ajunge la 197,21 lei/ MWh.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.