După ce decizia executorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a anulat concursul prin care Marius Budoiu a fost ales în funcția de director al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, iar acesta a fost demis din funcție, premierul Victor Ponta, din poziția de ministru al Culturii, l-a numit din nou la conducerea instituției. Angajații Operei, într-un puseu de curaj, au trimis șefului Guvernului un memoriu prin care au semnalat încălcări ale legii și abuzuri comise de conducerea instituției de cultură. Acum, însă, rebelii au ajuns din nou sub autoritatea celui pe care l-au criticat public. Motiv pentru care, probabil, au renunțat la protestele anunțate. Un altul ar fi posibila vizită a corpului de control al ministrului Culturii.

 

 

”În după-masa (13 noiembrie, n.r.) aceasta, Victor Ponta a semnat decizia de demitere a lui Budoiu la pachet cu numirea sa din nou în aceeași funcție pentru încă 120 de zile. Dacă așa funcționează la Ponta Statul de Drept și așa respectă el deciziile Instanței Supreme din Stat… e clar că merită să fie președinte!!!”, ne-a scris Ioan Vrăsmaș, contracandidatul lui Marius Budoiu la șefia Operei, și cel care a sesizat instanța privind acest concurs.

Angajații Operei au apucat să trimită, cu o zi înainte, o scrisoare deschisă premierului și se pregăteau de proteste, însă campania de intimidare lansată de conducerea instituției și-a făcut efectul.

 

Unde se scurge vistieria operei

 

În scrisoarea deschisă adresată lui Victor Ponta, sindicaliștii de la Transilvania Art semnalează încălcări ale legii şi abuzuri comise de către conducerea instituţiei. ”După primul an de mandat domnul Budoiu a renunţat la toate principiile enunţate în discursul de investitură, cât și la orice formă de dialog social sau relaţii de muncă bazate pe colegialitate şi respect reciproc, înlocuindu-le cu un deşănţat cult al propriei persoane. În realizarea acestui scop l-a angajat în funcţia de purtător de cuvânt al Operei Naţionale Cluj pe domnul Sabin Mircea Rus şi a promovat în funcţii cheie persoane cu o reputaţie dubioasă şi fără realizări profesionale remarcabile”, arată angajații de la Operă.

Aceștia susțin că beneficiile cuvenite Operei și angajaților au fost direcționate spre ONG-ul lui Rus, ”Fidelia – bucuria Operei”, înființat chiar după angajarea acestuia în instituție. ”Cei doi deturnau ofertele de colaborare ale Operei spre O.N.G- ul menţionat, oferind onorarii generoase unor solişti sau ” personaje” cu roluri fictive din propriul anturaj. Aceste onorarii erau de regulă mai mari chiar şi decât beneficiul Operei ale cărei interese inclusiv materiale era obligat sa le reprezinte şi să le apere prin contractul de management încheiat cu Ministerul Culturii si Patrimoniului Naţional.

 

Tabăra Budoiu, indignată

 

(…) Pentru a-şi realiza „proiectele” personale, acesta a impus în mod arbitrar clauze abuzive în contractele individuale de muncă ale angajaţilor declarând în faţa liderilor sindicali că “cine nu e de acord poate să-şi caute de lucru în altă parte”. Ca răspuns la reacţia angajaţilor Operei de a refuza colaborarea “la proiectele” domnului Budoiu acesta a declanşat o necruţătoare acţiune de înăbuşire a oricărei forme de protest, dovedind profundul său dispreţ faţă de artiştii Operei”, subliniază sindicaliștii.

Cinci zile mai târziu, o altă scrisoare a fost adresată Guvernului, de această dată de angajați ai Operei care se arată jigniți de ” calomniile manifestate în presă de persoane care se pretind a fi reprezentaţii noştri.”

Aceștia susțin că Budoiu ”a reuşit să menţină o poziţie conciliantă cu aceşti instigatori o perioadă de aproape doi ani, timp în care rezultatele sunt mai mult decât evidente: în limita bugetului aprobat şi a sponsorizărilor atrase, toate premierele cuprinse în proiectul managerial s-au realizat în cele mai bune condiţii, nivelul producţiilor artistice fiind vizibil crescut. (…)

 

Invitații la DNA

 

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca a intrat în rândul operatorilor culturali clujeni, care accesează grant-uri, fiind declarată câştigătoare pentru două proiecte culturale din programul “Opera pentru Cetate”, respectiv spectacolul AIDA în aer liber, realizat pe data de 5 iulie 2014, care a beneficiat de o finanţare de 70.000 lei.”

Amintim că pentru spectacolul AIDA angajații Operei nu au primit onorariul, deși acum finanțarea primită este motiv de mândrie. Acest lucru a fost semnalat într-un memoriu trimis presei în luna septembrie de un grup de angajaţi de la Opera Română Cluj, care reclamă mai multe nereguli din cadrul instituţiei de când aceasta este condusă de Marius Budoiu, anunțând că vor semnala DNA, pentru că au probe pe care le vor înmâna direct procurorilor. Printre aceste nereguli s-ar număra angajări făcute discreţionar, neplata onorariilor artiştilor sau datoriile şi amenzile primite în urma controalelor. La fel ca săptămâna trecută, după apariția memoriului, un alt grup de angajați a scris o replică în care îi ia apărarea directorului, ale cărui realizări sunt puse în ramă.

 

 

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Culturii, citate de Ora de Cluj, în zilele următoare este așteptată o vizită a corpului de control al ministrului. Inspectorii Corpului de Control ar urma să verifice atât modul în care sunt cheltuiți banii publici, cât și relațiile contractuale cu ONG-urilor Fidelia – Bucuria Operei și Filarmonia.

 

 

 

Cum își bat joc francezii de Budoiu

 

France Musique Radio, într-un comentariu al prestației tenorului  Marius Vlad Budoiu, din concertul pe care l-a susținut alături de Angela Gheorghiu la Paris, speră ca acesta să se dedice complet funcției de director al operei clujene, pentru că, deși a primit premiul de cel mai bun interpret român, vocea și tehnica sa lasă de dorit.

 

 

 

 

Salvați de ÎCCJ din fața ”plutonului de execuție”

 

La apariția unor critici exprimate de angajați ai Operei pe Facebook, Sabin Mircea Rus le amintește acestora că vorbesc despre directorul instituției, ”cel cu care că veți întâlni (face to face) săptămâna viitoare”. Ce a urmat la scurt timp este previzibil: mai mulți angajați au fost duși în fața comisiei de disciplină pentru că au lipsit ”nemotivat” (în condițiile în care artiștii sunt liberi, prin contract, să aibă proiecte personale) pentru a cânta într-un turneu de anvergură în Rusia.

Aflat în fața comisiei de disciplină, unul dintre aceștia a primit un mesaj prin care a fost anunțat de sentința executorie a ÎCCJ, și că, implicit, Budoiu nu mai este director. I-a anunțat și pe membrii comisiei, care, neștiind dacă decizia lor ar mai fi validă, s-au retras.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.