Cine ar fi crezut in urmă cu doar două săptămâni că războiul ne va intra în vieți și ne va supune? Acum, mai mult ca niciodată dăm conotația potrivită cuvântului pace. Îl simțim cum ne intră adânc în suflet și îi promitem că mâinele acela pe care îl așteptăm cu încredere, nu va mai fi o spaimă. Până una alta, suntem prinși în realitatea zilei a 12-a din războiul acesta inutil. Se așteaptă o nouă rundă de negocieri, prinsă între bombardamente și realitatea reflectată în ochii unui copil care nu își mai găsește rostul. În rest, mult zgomot care nu se lasă nicicum înfrânt.
Cele mai importante evenimente de luni din Ucraina :
09:20Autoritățile ucrainene susțin că au recâștigat orașul Chuhuiv din estul Ucrainei, aflat lângă Harkiv, aproape de granița cu Rusia. Potrivit unui raport publicat de statul major general al forțelor armate ucrainene, forțele rusești „au suferit pierderi grele de personal și echipament”.
09:18Organizația internațională Human Rights Watch (HRW) condamnă represiunea Rusiei asupra mass-media în urma invaziei Ucrainei, spunând că încălcarea libertății de exprimare și a accesului la informații „nu poate fi justificată de dreptul internațional nici măcar în timp de război”.
„Aceste noi legi fac parte din efortul nemilos al Rusiei de a suprima orice disidență și de a se asigura că populația nu are acces la nicio informație care contrazice narativul Kremlinului despre invazia Ucrainei”, a declarat Hugh Williamson, directorul HRW pentru Europa și Asia Centrală, citat de CNN.
Sursa: Hot News
Citește și Copilărie distrusă pentru micuții din Ucraina: sunt învățați să facă cocktailuri Molotov