În perioada 2-4 februarie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au acționat în Târgul Auto Transilvania, în târgul de animale din Gilău și în zona supermarketurilor, pentru menținerea climatului de ordine şi linişte publică, prevenirea şi combaterea comerțului ilicit şi cu produse contrafăcute, prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi patrimoniului.
Polițiștii au acționat şi pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În perioada menționată, s-au derulat și acțiuni pentru reducerea riscului rutier, în special pe linia depistării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice și care depășesc regimul legal de viteză.
În cadrul acțiunilor, au fost verificate 78 de autovehicule și au fost legitimate 100 de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.000 de lei.
Au fost aplicate 24 de sancțiuni pentru nerespectarea circulației pe drumurile publice, 7 dintre acestea referindu-se la încălcarea regimului legal de viteză. 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legii privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind confiscate articole de îmbrăcăminte, jucării, accesorii telefoane, parfumuri, de 7.500 de lei.
Pentru încălcarea prevederilor legii privind ordinea și liniștea publică au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale. Au fost constatate trei infracțiuni (două furturi din magazine și o infracțiune rutieră – conducere sub influența alcoolului), fiind întocmite dosare de cercetare penală. La acțiuni au participat și jandarmi.