Răzvan Socol, arhitect: De ce mall-ul de la Carbochim va dăuna mediului urban din Cluj ?

Arhitectul Răzvan Socol a realizat o analiză de specialitate în care explică faptul că proiectul mall-ului care se va construi în locul fabricii Carbochim, aflată în zona Pieței 1 Mai din Cluj Napoca, nu este un proiect real de regenerare urbană. Analiza arhitectului Socol atrage atenția asupra faptului că proiectul imobiliar nu va păstra nicio fărâmă din istoricul zonei. Investitorul imobiliar Iulian Dascălu a anunțat că în locul fabricii Carbochim se va construi un mall cu spațiile aferente.

”Consider că sunt dator ca profesionist să semnalez atunci când au loc abuzuri în țesutul urban, motiv pentru care am evaluat și criticat acest nou proiect Iulius. Cât mai succint – am condensat destul de mult analiza – am explicat de ce nu consider că funcțiunea, dar și rezolvarea arhitecturală volumetrică ori de limbaj, nu vor fi o adiție benefică Clujului.

Vestea că cel mai mare mall din România va fi ridicat în Cluj, sigur a ajuns și la urechile tale. Dezvoltatorul ieșean Iulian Dascălu, cunoscut pentru proiecte precum Iulius Mall, este implicat în cea mai importantă investiție de reconversie a unei zone industriale de care a auzit Ardealul. E vorba despre vechea platformă Carbochim.

Dar, se ridică noul proiect Iulius Mall la nivelul clujenilor? Noi credem că nu, așa că hai să parcurgem rapid – arhitectural vorbind – de ce acest mall va dăuna mediului urban din Cluj. Ce ar trebui să ofere comunității un proiect real de regenerare urbană, în orașul cu cel mai bun nivel de trai din România?”, se întreabă arhitectul Răzvan Socol.

Practic, arhitectul problematizează faptul că în spatele conceptului de ”regenerare urbană”, proiectanții viitorului mall de la fabrica Carbochim ”împachetează” pentru clujeni o struțo-cămilă.

”Regenerarea unei zone nu înseamnă să păstrezi 2 clădiri lângă care trântești un amalgam de limbaj arhitectural. Discutabilă este și funcțiunea pe care îmi permit să o numesc consumeristă, dacă nu chiar hedonistă. Un cuvânt greu, dar serios, ce este un mall dacă nu un fel de Pleasure Island?

Clădirile ce întregesc proiectul (mall, birouri, locuire) nu par a face parte din același ansamblu. Nu par proiectate de același arhitect, pentru că nu se citește vreun limbaj apropiat, ori măcar complementar! În schimb, ne vom bucura de 3 paralelipipede P+10 alăturate și identice, încă două la fel dar mai în spate, și un colos cu fațade de sticlă. Aplaud.”, apreciază Socol.

Însă, Iulian Dascălu, proprietarul proiectului de la Carbochim, exact cu tip de afaceri se ocupă: construcția de mall-uri. El a construit proiecte similare în Timișoara, Iași, Suceava și  Cluj Napoca.

El a intrat în afacerea Carbochim în 2020, după ce a cumpărat un pachet de acțiuni de peste 40% prin intermediul  Carbo Europ SRL, societatea care face parte din Iulius Group.

Spațiul verde nu este oferit cartierului, ci e mai degrabă ferit de oraș.

Vechea platformă industrială Carbochim se află în interiorul unui cartier de locuințe individuale, cu regim de înălțime mic, de maxim P+1+M.

”E clar că sub semnul regimului comunist, a fost împlântată platforma industrială Carbochim în țesutul vechiului oraș, precum un pumnal răsucit între coaste. Iar în timp, acest spațiu a intrat în identitatea zonei formând un caracter în istoria colectivă a orașului. Dacă ne luăm după imaginile oferite de grupul Iulius, observăm că ansamblul este distorsionat ca proporție. Nu adresează în vreun fel problema de masivitate și brutalitate a vechii platforme industriale Carbochim. Bineînțeles că un oraș are nevoie de real estate, niveluri multe construite – altfel nu am avea loc de spații verzi, ori densitatea locuitorilor ar fi extrem de mică, și ajungem în altă extremă, pe care cei care au fost în State (sau au studiat fenomenul) o pot înțelege. Însă există tot felul de moduri pentru a aduce un obiect arhitectural masiv, la scară umană. Trucuri pe care un arhitect ar trebui să le știe, iar un investitor să le folosească. Spațiile interioare, din nou, sunt ieșite din scara umană, și devoalate de orice ar putea fi plăcut ochiului. Provoc pe oricine să numească un lucru fain la acest spațiu. Spațiul verde nu este oferit cartierului, ci e mai degrabă ferit de oraș. Sigur că aici s-a urmărit un traseu pe malul Someșului, dar cred că trecătorul s-ar bucura mai mult de un spațiu verde lângă stradă, conectat pietonal cu cel de pe malul apei. Pentru că noi credem că majoritatea clujenilor sunt oameni umblați, care se așteaptă ca după toată tevatura din media, proiectul Iulius Mall să fie impresionant. Ei bine, lăsați-vă sacii acasă, pentru că se pune aceeași placă pe care o auziți/vedeți în orice mall. Spațiile interioare sunt complet lipsite de imaginație, nici măcar inspirate din vreo sursă de seamă. Iar finisajele folosite pe fațade nu dau o consistență proiectului, ci mai degrabă adâncesc insolubilitatea corpurilor construite.

Cât despre zona verde exterioară: cu acea urmă de amfiteatru, vă spun sincer că un student de anul 1 la arhitectură nu ar lua mai mult de nota 6. Sau cel puțin, așa era pe vremea mea! Dacă eu aș investi peste 500mil într-un proiect, aș căuta să produc o arhitectură care să facă singură reclamă spațiului – pentru că aici stă puterea arhitecturii de calitate. Aș căuta să urmez un fir roșu către un proiect care să ofere comunității cel puțin atât cât pretinde. Și aș face eforturi de a aduce spațiul ăsta mare, la scară umană. În final sunt două variante. Transformăm Clujul în București, perpetuând același model consumerist lipsit de valori, susținut de spații în care oamenii se pierd, neavând repere reale?, conchide arhitectul Socol.

Proiectul prezentat de Iulius Mall va include cea mai mare suprafață de retail din țară, de 115.000 mp, un centru cultural dedicat artelor performative, conservarea și readucerea în circuitul public a două clădiri de patrimoniu industrial, un model de abordare integrată a spațiilor verzi, prin conectarea grădinii urbane de peste 4 hectare cu parcurile adiacente și prin reconfigurarea completă a infrastructurii rutiere și pietonale, un nou pod peste Someș și o pasarelă pietonală, plus un eco-cartier integrat într-un proiect mixt, infrastructură velo-pietonală pe malurile Someșului, consolidarea unui nou pol de business și cea mai mare parcare subterană din țară, cu peste 6.000 de locuri.

Orașul fără trecut

”Imaginează-ți că te plimbi printr-un cartier în care percepi fărâme de trecut. În timp ce înaintezi printre clădiri, ai șansa să parcurgi identitatea comprimată în timp a orașului. Apoi, imaginează-ți că intri într-un cartier complet nou, în care construcțiile sunt atât de similare, încât este greu să nu te pierzi pe stradă! Nu ai repere. Oare prezența trecutului influențează modul în care experimentăm orașul?

Ei bine, cei de la Iulius se leagă foarte mult de aceste cuvinte: reconversie și regenerare. Dau bine în prezentare, dar planul lor este limitat la păstrarea a două clădiri monument, oferindu-le  funcțiunea de spațiu cultural.

Ok, drăguț, dar ce se întâmplă cu restul? Nu spun că ar trebui să păstrăm absolut tot ce s-a construit vreodată, însă de multe ori identitatea unei zone este dată nu doar de monumentul pe care îl cuprinde, ci de intreg mediul urban zonal. Iar dacă Primăria nu înțelege ce evocă o zonă în sine, cu siguranță ar trebui să o facă arhitectul pus să demoleze tot, și să ridice un mall în loc”, Răzvan Socol, arhitect.

Mall-ul, un rest de spațiu între reclame.

”Problema acestor spații este că nu sunt mai mult decât niște piețe “împachetate” altfel. Mergi efectiv printre tarabe, doar că nu miroase a ceapă, ci a poliuretan, geci de piele falsă, și bețișoare parfumate.

Totuși, la piață nu mergi ca să-ți petreci timpul liber. Este evident de ce mall-urile își asumă rolul de spații de loisir – profitul. Însă oferă minimul necesar pe care cetățeanul îl acceptă pentru a-și irosi timpul acolo. Cam la fel cu orice alt domeniu de construcții în România. Și în imobiliare, dezvoltatorii nu văd un motiv de a oferi mai mult decât minimul necesar acceptat de cumpărător.

În final, noi, ca public, ar trebui să ne ridicăm standardele, și să nu mai acceptăm aceste non-spații publice în care suntem ademeniți. Sigur, la nevoie le putem folosi drept centre de shopping. Iar pentru mai mult, oferă-mi un spațiu real, valoros, în care să îmi petrec timpul! Nu putem fi ademeniți doar cu consum”, este de părere arhitectul Răzvan Socol.