„Testicul botanist”, „c*i”, „păpușă stricată”, sunt numai câteva dintre apelativele pe care Nicoleta Lup, învățătoare la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, le-a adresat membrilor AUR, pe rețelele de socializare, după ce George Simion a exclus-o de la șefia filialei județene „Alianța pentru Unirea Românilor” Cluj.  Cu toate acestea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a închis ochii și s-a pus la somn fără să ia nici măcar o măsură împotriva comportamentului deviant al Nicoletei Lup. 

Cu toții ne plângem de sistemul de învățământ românesc, de incompetența și indiferența profesorilor, de indisciplina elevilor, însă nimeni nu ia măsuri concrete, încât să se producă o schimbare. Așa s-a întâmplat și în cazul Nicoletei Lup, fosta șefă a filialei județene AUR Cluj și învățătoare la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, care, cuprinsă de furie, și-a vărsat amarul pe rețelele de socializare jignindu-și foștii colegi din AUR în fel și chip, iar Inspectoratul Școlar Județean Cluj a spus că situația nu are legătură cu activitatea profesională de cadru didactic, prin urmare nu va fi luată nicio măsură împotriva acesteia. 

I.Ș.J. Cluj nu vede unde a greșit Nicoleta Lup

Am solicitat un punct de vedere din partea Inspectoratul Școlar Județean Cluj cu privire la jignirile pe care Nicoleta Lup le-a adresat membrilor AUR pe rețelele de socializare și am primit următorul răspuns: „În contextul solicitării unui punct de vedere al I.Ș.J. Cluj, ca urmare a cererii  dumneavoastră  înregistrată la secretariatul I.Ș.J. Cluj,  facem precizarea că situația prezentată nu are legătură cu activitatea profesională de cadru didactic, prin urmare nu pot fi aplicate sancțiuni pe linia apartenenței la această categorie socio-profesională pentru  circumstanțele activității politice supuse atenției.”

Chiar dacă inspectoratul refuză să accepte, legături există și nu sunt puține. Odată cu calitatea de învățătoare vine și o responsabilitate majoră care nu ar trebui neglijată nici măcar atunci când este la mijloc funcția politică. Cadrele didactice sunt modele pentru elevi, repere după care se ghidează conștient sau nu și în funcție de care aleg să-și construiască personalitatea și să se formeze ca oameni în societate, oameni care la un moment dat ar putea chiar ei să se implice în politică și să folosească același template pe care l-a urmat și Nicoleta Lup în relația cu foștii colegi din AUR. Efectul? Evoluție ZERO! 

Nicoleta Lup este învățătoare la clasa a IV, ceea ce înseamnă că predă unor elevi cu vârste cuprinse între 9 și 10 ani, copii care cu siguranță sunt activi pe rețelele de socializare și îi pot urmări activitatea învățătoarei lor. Însă, după cum au demonstrat chiar acțiunile ei, funcția politică pe care a pierdut-o a fost mult mai importantă decât educația a câtorva zeci de copii. 

Cum s-a aprins focul în AUR Cluj 

Potrivit surselor noastre, Nicoleta Lup ar fi încercat să îi intoarcă pe deputații AUR împotriva lui George Simion denigrându-l pe acesta, sperând că va obține o funcție de europarlamentar. aceasta spunea despre George Simion că este „ca o păpușă stricată care nu mai e în stare nici să se exprime fluent”.

Derapajele Nicoletei Lup nu au rămas nepedepsite, aceasta primind în 5 decembrie 2021 un avertisment verbal din partea lui George Simion prin care era rugată să se oprească din a mai adresa injurii colegilor din AUR, însă, așa cum spune o vorbă din popor, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Astfel, secretarul general al partidului, Cristian David, s-a văzut nevoit să o avertizeze și în scris, la data de 15 decembrie 2021, pe fosta șefă AUR.

Chiar dacă Cristian David îi recomanda Nicoletei Lup să nu răspundă la mesajul prin care o avertiza, ci să se gândească mai bine la ce are făcut, aceasta i-a răspuns la îndemn cu următoarele cuvinte: „Coiule! Testicul botanist ce ești!”

„Lupul” a fost exclus din „haita” AUR, apoi a demisionat

Cum Nicoleta Lup nu s-a oprit nici după avertismentul scris, George Simion s-a văzut nevoit să o excludă de la șefia filialei AUR Cluj, însă Lup a contestat decizia și mai apoi a demisionat din funcție. 

„Având în vedere: – sesizarea adresată Juriului Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj privind abaterea disciplinară prevăzută în articolul 20 lit.e) din Statut, care vizează comiterea de către dumneavoastră a unor fapte care dăunează activității, imaginii, prestigiului sau unității partidului – decizia nr.1 din 16.02.2022 adoptată de Juriul Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj, precum și a avizului primit de din partea Biroului Național de Conducere întrunit în 17.02.2022 – încălcarea art.2.5 din Codul de Etică și Integritate al AUR.

Prin prezenta vă notificăm asupra faptului că nu mai aveți calitatea de membru al partidului Alianța pentru Unirea Românilor. Împotriva Deciziei Juriului Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj puteți face apel în termen de 14 zile de la data aducerii la cunoștință.”, se arată în notificarea de excludere din partid. 

Jignirile la adresa partidului și a membrilor AUR au continuat, cu toate că Nicoleta Lup pozează într-o femeie bisericoasă, cel puțin pe pagina sa de Facebook, unde a încărcat zeci de fotografii din interiorul lăcașelor de cult. Cu toate acestea, aciditatea cu care-și cataloghează foștii colegi lasă de dorit.

Situația nu este prea roz la filiala județeană AUR Cluj. Potrivit declarațiilor Nicoletei Lup, filiala urmează să fie desființată și peste 80% din membrii activi vor demisiona. Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în „cuibul” celor de la AUR Cluj. Un lucru e cert, scandalul e departe de sfârșit, cu atât mai mult că Nicoleta Lup este încă în grupurile AUR unde, în cele mai recente comentarii afirma că George Simion a dat-o afară pentru că l-a avertizat că-și tine șerpii la sân și că liderul AUR „preferă lingăii”. 

Cine este Nicoleta Lup

Fosta șefă a filialei județene „Alianța pentru Unirea Românilor” Cluj, Nicoleta Lup, se trage din comuna Rebrișoara, județul Bistrița-Năsăud, s-a înscris în partidul AUR în 1 decembrie 2019, o zi cu o puternică încărcătură istorică, la exact un an după ce îl cunoscuse pe George Simion.  Într-un interviu recent acordat pentru Ziar de Cluj, Nicoleta Lup a afirmat că la numai o lună după ce l-a cunoscut pe George Simion, fără să fie deja membră în partid, a început să adune semnături pentru alegerile europarlamentare. Aceasta a fost responsabilă de campanie pe județul Cluj și s-a implicat și în Bistrița-Năsăud unde Simion nu avea pe nimeni. Nicoleta Lup a declarat că a văzut în Simion o speranță pentru binele și reîntregirea României, însă și-a dat seama că „totul a fost o perdea de fum în spatele căreia el voia strict lozinci pentru cariera lui politică”.

Fosta șefă a filialei județene AUR Cluj susține că are două facultăți, două mastere și câțiva ani de doctorat, însă nu a precizat la ce universitate a urmat cursurile și nici ce programe de licență sau masterat a absolvit. 

3 COMENTARII

  1. La Universitatea Tehnica am de ex masterul de marketing si Psihologia la Babeș Bolyai. Probleme?
    De drept la replica ati auzit? …cei ce scrieți articole plătite la comanda.

  2. Buna ziua,
    In acest material s au spus jumătăți de adevăr,d na Nicoleta Lup nu a pus la cale nimic in ceea ce privește parlamentarii AUR,greșeală ei fatală a fost ca a susținut coordonatorii din alte județe ca la rândul lor,dar înaintea Nicoletei,au fost înlăturați mișelește.Partidul AUR sa spună tot adevarul și sa se abțină de la a mai ponegri pe cineva ,atâta timp cât ei știu foarte bine ce este in interiorul partidului.D na Nicoleta Lup a reacționat așa cum a văzut ca se rezolva problemele la nivel înalt in acest partid.Puterea exemplului este cea mai molipsitoare metoda de reacție intr un grup.Ar mai fi multe de spus ,dar poate altădată.

  3. Sau cum o cheamă pe matracuca aia care-i șefă la ISJ Cluj? I-o nulă…băăă liberalilor băsiști de Cluj!…Boc, Buda, Tișe….etc!…la fel ca și domnișoara aia de peste 40 de ani…Hodorogea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.