După ce dr. Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat că șase pacienți infectați cu SARS-Cov-2 au murit pentru că nu au mai avut loc la ATI, în unitatea pe care o conduce, președintele Klaus Iohannis l-a contrazis. Ulterior, Virgil Musta a revenit cu precizări asupra declarației: „Poate nu am fost bine înţeles”, spune acesta. Medicul a mai explicat și că situația celor șase pacienți s-a agravat deoarace era o zi cu ceaţă. După aceste afirmații, medicul Monica Pop a avut o reacție dură: ”E genocid. Nimeni nu moare de la ceață”.

Medicul Virgil Musta a declarat luni că șase pacienți infectaţi cu coronavirus au murit duminică seara, din cauza lipsei paturilor de la ATI. 

„Au murit șase, erau cazuri grave, trebuiau transferate în Terapie și nu aveam loc în Terapie. Saturează și nu mai avem loc unde să-i punem, îi punem la oxigen maxim, dar situația este foarte dificilă, atât timp cât Terapiile sunt pline”, spunea, luni, medicul Virgil Musta.

Ulterior, după numai o zi, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a fost contrazis de preşedintele Klaus Iohannis care a declarat că oamenii au murit din cauză că medicii nu s-au coordonat cu alte spitale. 

Iohannis: Erau locuri la Timişoara, dar nu a fost comunicare

„Este un aspect care se referă la comunicarea între spitale, și aici este loc de mai bine. Am fost informat în această seară că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. 

Sper să nu se repete aceste lucruri și, în realitate, nici nu este neapărat nevoie să vorbească directorii de spitale între ei, pentru că există Departamentul pentru Situații de Urgență care centralizează aceste solicitări și care se preocupă și de transportul pacienților într-un loc unde sunt paturi disponibile”, a declarat, marți seară, preşedintele Klaus Iohannis.

Musta revine: Poate nu am fost bine înţeles…

Apoi, dr. Virgil Musta şi-a nuanţat declaraţia, spunând că poate nu a fost bine înţeles.

„Poate nu am fost bine înţeles sau poate nu m-am exprimat eu foarte bine, dar am spus că au decedat şase pacienţi pe secţie, cu forme severe de COVID-19. În această boală, există evoluţia rapidă şi se decompensează. 

Colegii de la ATI au intervenit, dar nu a mai fost timp de mutare pe Secţia ATI. Ei sunt pacienţi care au murit pe secţie. Cauza nu este că nu erau locuri pe ATI, ci că s-au decompensat comorbidităţile”, a revenit, marţi seară, medicul Virgil Musta, potrivit news.ro.

„Revenind la cei şase pacienţi decedaţi, nu ştiu din ce motiv s-au decompensat atât de rapid, toţi în acelaşi interval orar. Era o zi cu ceaţă şi se ştie că ceaţa afectează afecţiunile pulmonare. Cei şase pacienţi aveau vârste cuprinse între 68 – 70 de ani şi au decedat pe Secţiile Pneumologie 4 şi Boli Infecţioase 2”, a mai declarat Musta.

Monica Pop: E genocid, nu se moare de la ceaţă

Medicul Monica Pop a avut o reacţie dură. „Ce s-a întâmplat e genocid. Nu avea cum să se întâmple așa ceva, nimeni nu moare de la ceață. E inadmisibil ce s-a întâmplat. Cum e posibil să anunți în media că nu ai avut locuri și apoi să spui că au murit de la ceață.  

Nu pot să cred că s-a putut întâmpla așa ceva și că un medic poate să afirme așa ceva. Jumătate din populația României ar muri, dacă s-ar muri de la ceață”, a declarat Monica Pop, conform stiripesurse.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.