Gazeta de Cluj vă prezintă file din rechizitoriul primului medic legist din Cluj-Napoca trimis în judecată. Paul Mucichescu este un apropriat al familiei Siserman, una dintre cele mai influente familii din Cluj-Napoca. Medicul nu îşi aminteşte în dreptul său la replică ce a declarat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde a spus că acea expertiză a fost vizată de Costel Siserman.

 

Din câte se poate observa din rechizitoriul procurorilor, Vaida Alexa, cel care este parte civilă în proces, a declarat că medicul Mucichescu i-a favorizat pe cei doi infractori, poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel din cadrul BCCO Cluj. Mai mult decât atât, Vaida Alexa nici măcar nu a fost văzut de către medicul legist. Expertiza lui Mucichescu este singura care arată că Vaida Alex ar fi beneficiat de doar 4-5 zile de spitalizare. Atât expertiza dinaintea lui Mucichescu, cât şi cea de după el arată că acesta ar fi beneficiat de îngrijiri medicale de peste 30 de zile. Mai mult decât atât, Mucichescu arată în expertiza sa că rănile au fost anterioare, deşi toate celelalte persoane spun că rănile au fost făcute în noaptea în care a fost atacat de poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel.

 

De ce nu apare Siserman?

 

Familia Siserman este una dintre cele mai puternice din Cluj-Napoca, dar nu ne gândeam că deţin o asemenea protecţie încât să fie protejate în dosare penale. Medicul legist Paul Mucichescu a fost trimis săptămâna trecut în judecată pentru abuz în serviciu, după cum v-am prezentat în exclusivitate aici. Fapta sa este reprezentată de o expertiza greşită care i-ar fi favorizat pe poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel. Culmea este că acea expertiză a fost parafată de către Costel Siserman, la acea vreme directorul IML Cluj. Deşi Mucichescu a spus în faţa procurorilor Curţii de Apel Cluj că şi Siserman are partea sa de vină pentru că a aprobat acea expertiză, Siserman nu este nici măcar martor în cadrul procesului. Se pare că procurorii de la Curtea de Apel Cluj nu îl cercetează şi pe Costel Siserman, probabil pe niciunul dintre membrii acestei familii privilegiate a Clujului.

Capul familiei Siserman este Viorel Siserman (despre cum subminează libertatea presei puteţi citi aici, foto dreapta), şeful Parchetului Militar Cluj, soţia acestuia Sorina Siserman, proaspăt transferată din funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj la Curtea de Apel Cluj (foto stânga), dar şi proaspătul “demis” şef al IML Cluj, Costel Siserman. Costel Siserman a fost demis pentru mutilarea unor cadavre, dar nu a fost nici în acel caz tras la răspundere penală.

 

Medicii de la Institutul de Medicină Legală (IML) din Cluj erau cunoscuţi în spaţiul public pentru felul cum îşi protejau spatele până când conflictul dintre actualul şef, Marius Vartic, şi Costel Siserman, fostul director care a preluat conducerea când oficialii de la Ministerul Sănătăţii l-au demis pe Vartic,si şi-au atacat orgoliile. Paul Mucichescu, unul dintre legişti, a ajuns să fie chiar trimis în judecată de procurorii clujeni pentru abuz în serviciu, datorită unui caz controversat.

 

Primul medic legist trimis în judecată

 

Paul Mucichescu, medic legist din cadrul Institutului de Medicină Legală (IML) Cluj, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi pentru mărturie mincinoasă, conform unor surse judiciare. Mucichescu este acuzat de procurorii clujeni că i-ar fi favorizat pe poliţiştii Podea Otniel şi Mora Daniel, inculpaţi în celebrul dosar “Motanul.” Poliţiştii au fost  condamnaţi pe fond la 1 an de închisoare de judecătorii Curţii de Apel Cluj, iar Mucichescu a încercat cu ajutorul unui raport de expertiză falsificat să schimbe datele acestei probleme. Mai precis, el a încercat să scrie un raport de expertiză medico-legală prin intermediul căreia victima din dosarul Motanul să pară că nu a fost lovită de poliţişti. Contra-expertiza l-a contrazis, iar poliţiştii Otniel şi Mora au fost condamnaţi de magistraţi: “condamnă inculpaţii: – Podea Otniel  şi Mora Daniel fiecare, la pedeapsa de câte: 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (parte vătămată VAR)”, arată judecătorii de la CA Cluj.

Dosarul lui Mucichescu va avea primul termen pe 20 iunie, iar judecătorul de caz desemnat a fost Lucian Buta.

“În dosarul 2067/33/2010 şi-a încălcat cu intenţie atribuţiile de serviciu şi a făcut afirmaţii mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză raportat la împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebat”, arată procurorii care au cercetat cazul, conform surselor judiciare citate.

Medicul este cercetat pentru abuz în serviciu pentru că ar fi constatat că fractura de claviculă suferită de Vaida Alexa în celebrul dosar ”Motanul” ar fi fost anterioară cu două săptămâni atacului suferit de acesta. Însă pentru ca datele să se alinieze astfel încât această teorie să fie demonstrabilă cu acte medicale, Mucichescu ar fi folosit un tertip prin care a implicat un coleg de breaslă, se arăta într-un articol anterior.

 

Astfel, potrivit unor surse medicale, Mucichescu a realizat expertiza medico-legală înainte ca acest lucru să fie solicitat de către instanţă. Atunci când a fost chemat să se pronunţe asupra leziunilor suferite de partea vătămată, medicul ar fi folosit analizele de la Centrul de Diagnostic şi Tratament, fosta Policlinică, de pe strada Moţilor, unde Vaida a făcut o radiografie la umăr.

Însă Paul Mucichescu, fiind medic legist şi neavând competenţe pentru interpretarea unei asemenea analize, a dat mai departe radiografia către un coleg. Şeful Clinicii de Radiologie, Silviu Sfrângeu, a primit astfel o radiografie de la Mucichescu, cu rugămintea de a oferi o interpretare. Însă această radiografie nu avea nici nume, nici dată şi nici un număr de identificare. Concluzia medicului a fost că fractura este una veche, lucru pe care l-a precizat în interpretarea dată colegului său de la medicină legală.

 

Art. 246 Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

 

Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.