
Un bărbat din județul Cluj, cunoscut sub porecla „Spirtu”, a fost condamnat la o pedeapsă finală de 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, fapte comise în toamna anului 2021 în pădurea administrată de Ocolul Silvic Dej.
Potrivit sentinței penale pronunțate de Judecătoria Dej la data de 16 iulie 2024, inculpatul Alexandru Alin a tăiat fără drept și a sustras 12 arbori din specia gorun, cu un volum total de aproape 6 metri cubi, cauzând un prejudiciu de peste 4.300 de lei. Lemnul a fost vândut ulterior unei persoane din satul Mănăsturel, pentru suma totală de 1.200 de lei. Faptele au fost comise cu ajutorul unui fierăstrău mecanic și al unei căruțe, în mai multe transporturi efectuate seara, peste deal.
Inculpatul a recunoscut în totalitate faptele, atât în fața procurorilor, cât și în instanță, solicitând judecarea în procedură simplificată. Judecătorii au admis cererea, ceea ce a dus la reducerea limitelor de pedeapsă, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a evita executarea în regim de detenție.
Instanța a constatat că Alexandru Alin are numeroase condamnări anterioare, inclusiv pentru conducere fără permis, fals în declarații, lovire și violare de domiciliu. Acestea au fost analizate în contextul noii condamnări, fiind incidente prevederile privind recidiva postcondamnatorie. De asemenea, a fost dispusă anularea liberării condiționate de care inculpatul a beneficiat în iunie 2024.
În urma contopirii tuturor pedepselor aplicate în dosarele anterioare și a celor două noi condamnări pentru faptele silvice, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 3 ani și 8 luni de închisoare. Totodată, s-a constatat că prejudiciul a fost achitat integral către Ocolul Silvic, iar acțiunea civilă a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Decizia a fost atacată cu apel de către inculpat, iar cauza se află în prezent pe rolul Curții de Apel Cluj, cu următorul termen de judecată stabilit pentru 9 aprilie 2025.
Citește și: CNA pregătește cenzura oficială în România. Guvernul vrea să controleze tot ce vezi, auzi și spui