În sedința extraordinară a guvernului care va avea loc luni, ar urma să se aprobe rectificarea bugetară, care va aduce un avantaj Serviciilor și Președinției dar va tăia fonduri de la Transporturi, Educație și Sănătate. Cu toate acestea, nu a fost făcut public niciun document cu privire la această decizie până duminică.
Informațiile surselor din Guvern, au transmis faptul că vor fi tăiați bani de la Sănătate, Educație și Transporturi pentru a aduce un plus Serviciilor și Presedinției. Iar prin urmare rectificarea bugetară va fi negativă având în vedere că deficitul bugetar după primele şase luni a fost de 19,96 miliarde de lei, iar Guvernul plănuieşte un deficit de 28 miliarde, pe tot anul 2019.
Cum vor fi împărțite bugetele
Bugetul alocat pentru Ministerul Transporturilor va fi mai mic cu 2,5 şi 3 miliarde de lei, din bugetul de 12,6 miliarde de lei, venind ca o pedeapsă pentru proiectele care le-au fost însărcinate și nu au fost realizate: „Au cheltuit în primele şase luni doar 30%. Şi după reducerea bugetului le rămân peste 5,5 miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât au cheltuit în primele şase luni” au afirmat surse din Ministerul de Finanțe. Și Ministerul Sănătății pierde bani odată cu rectificarea bugetară având blocată o sumă de 400 de milioane de lei ca buffer. Educaţia a înregistrat o sincopă, deoarece un program de 2 miliarde de lei cu fonduri europene privind tablele interactive nu a fost pus în practică, iar banii au rămas necheltuiţi. Astfel, reducerea pentru Ministerul Educaţiei urmează să fie de peste 2 miliarde de lei. Despre toate aceste pierderi, surse din Ministerul de Finanţe au suținut că: „Ne străduim să păstrăm ţinta de deficit de 2.76%, să nu derapăm de la ţinta de deficit. Avem o rectificare uşor negativă, cu aproape 300 de milioane de lei”
La instituțiile la care au fost diminuate creditele bugetare, nu au fost diminuate corespunzător și creditele de angajament, astfel încât să nu fie afectat procesul de contractare a proiectelor finanțate din fonduri europene precum și a lucrărilor de investiții. Diminuarea referindu-se doar la creditele bugetare (cash).
Cine are de câștigat de pe urma rectificării bugetare
Lucrurile însă nu merg atât de rău pentru toată lumea, Administraţia Prezidenţială a primit banii ceruţi în plus, 9.5 milioane de lei. Serviciul Român de Informaţii a obţinut 390 de milioane de lei, după ce au cerut 481 de milioane de lei. SIE a cerut 60 de milioane de lei, dar a primit 47 de milioane de lei. SPP-ului i se vor aloca 42 de milioane de lei, deşi cererea era pentru 46 de milioane de lei. STS este singurul care este pe minus, având blocate 10% din fonduri, aproximativ 70 de milioane de lei. De creşteri vor mai beneficia și Ministerul Mediului precum şi Ministerul Dezvoltării Regionale.
Despre diminuarea bugetelor de la Educaţie, Sănătate şi Transporturi, Călin Popescu Tăriceanu a transmis colegilor din PSD că nu va accepta această decizie în prag de campanie electorală, deoarece opoziția va găsi un motiv prielnic de-a critica modul în care coaliția de guvernare a împărţit resursele bugetare. Raspunsul pe care l-a primit din partea Ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici a fost: „Altfel nu se poate. Nu avem bani“.
Ce spun oficialitățile despre această decizie
Nemulțumrile în ceea ce privește această rectificare bugetară sunt nenumărate. Liderul ALDE a cerut Guvernului să taie bani de la instiuţiile de forţă, fără să se atingă de domeniile esenţiale: sănătate, educaţie, transporturi. Vicepreşedintele ALDE, deputatul Varujan Vosganian, a declarat, joi, că dacă rectificarea bugetară rămâne în această formă, ALDE va avea o discuţie cu PSD, pentru a vedea cum mai pot colabora la guvernare cele două partide. Premierul Viorica Dăncilă a răspuns acestor acuzații spunând că prin rectificarea bugetară nu se vor tăia veniturile populaţiei, fiind luate în calcul mai multe măsuri, pentru care s-a dezbătut impactul fiecăreia.
Din opoziţie, liberalii cer Ministerului Finanţelor să retragă proiectul de rectificare pe motiv că acesta este un buget fals şi să vină cu un document nou, bazat pe date reale care să asigure banii necesari pentru întărirea ordinii şi siguranţei publice, pentru educaţie, sănătate şi transporturi.
Liberalii susţin că măsurile din proiectul propus de executiv vor adânci şi mai mult haosul din finanţele publice. Liderul senatorilor PNL, Florin Câţu, spune că datele rectificării bugetare arată că executivul are găuri mari în buget şi că se vor introduce noi taxe pentru a acoperi aceste lipsuri. Şi USR solicită retragerea proiectului. Deputatul Claudiu Năsui consideră că executivul, prin această rectificare bugetară, măreşte taxele şi, de asemenea, introduce altele noi. El atrage atenţia şi că Guvernul a renunţat la impozitarea pensiilor speciale.
Asta nu este tot, rectificarea bugetară pentru anul 2019 aduce și scaderea numarului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat si asimilatilor acestora din cadrul ministerelor si aparatului de lucru al Guvernului, precum si cele aferente cabinetului conducatorului de organ de specialitate al administratiei publice centrale cu rang de secretar de stat. De asemenea, se SUSPENDA ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile si autoritatile publice.
Per ansamblu, Guvernul se bazează în această rectificare bugetară pe venituri suplimentare din restrcturarea obligaţiilor bugetare restante, pe reducerea evaziunii fiscale, pe taxa pe activele bancare şi pe noua acciză la băuturile răcoritoare cu zahăr, pentru a acoperi nevoile de cheltuieli mai mari, cu salariile şi pensiile din Serviciul Român de Informaţii, cu contribuţia României la bugetul UE, subbugetată iniţial, şi pentru a acoperi cheltuielile autorităţilor publice, ale primăriilor rămase fără bani pentru că au majorat salariile la funcţionari.