Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, i-a felicitat luni, 21 mai 2018, în Aula Magna a UBB pe membrii şi conducerea echipei de fotbal FC Universitatea Cluj, proaspăt promovată în Liga secundă de fotbal.
„Universitatea Babeș-Bolyai promovează excelența, iar excelența minții este direct legată de un corp sănătos. Sunt valori, principii fundamentale care ne caracterizează pe noi, în calitate de comunitate și îi felicităm pe cei de la FC U Cluj pentru performanţele obţinute şi pentru succesul de care se bucură noul proiect sportiv universitar. E un proiect sănătos, la care şi-au dat mâna, aşa cum era firesc, toate universităţile publice din Cluj, alături de autorităţile locale şi sperăm să sărbătorim centenarul Clubului în prima ligă a fotbalului românesc”, afirmă rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop.
Universitatea Babeș-Bolyai a intrat, în anul 2016, alături de celelalte universități publice din Cluj și de autoritățile locale clujene, într-un parteneriat care are ca obiectiv final revigorarea fenomenului U Cluj și renașterea clubului Universitatea ca emblemă a orașului.