Vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă a declarat că după ce Guvernul Iohannis va funcţiona, în ianuarie este posibilă o rediscutare a acordului cu FMI. „După ce Guvernul Iohannis va intra în funcţiune, în ianuarie e posibil o rediscutare a acordului cu FMI-ul, pentru a stabili împreună cu Fondul modul în care va fi pus în aplicare viitorul program de guvernare”, a declarat Niţă. Totodată, şi liderul PNL Varujan Vosgania a fost de accord cu această negociere, declarând că „în documentele comune, PSD-PNL îşi asumă obligaţia continuării acordului cu FMI, CE şi celelalte instituţii financiare. În ianuari vom reanaliza obiectivele, unele ar putea fi modificate şi vom alege cele mai bune mijloace”. Printre principalele subiecte de renegociere cu FMI se vor afla problema scăderii veniturilor la bugetul statului, precum şi reducerea cheltuielilor din sectorul public altfel decât prin concedierea bugetarilor.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.