Cele patru mari universităţi din ţară Universitatea, Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, „Al. I. Cuza“ din Iaşi,, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara au căzut 00 de locuri, coborând sub poziţia 700, în Topul Mondial QS al universităţilor, ediţia 2013-2014, publicat săptămâna trecută. Reflectată în acest fel intr-un top internaţional, poziţia României vorbeşte de la sine despre calitatea învăţământului românesc. O absolventă a Colegiului Naţional “George Coşbuc” descrie severitatea examenelor la Universitatea din Viena.

Toate universităţile româneşti prezente în QS World University Rankings 2013-2014 se poziţionează sub locul 700, coborând 100 de poziţii faţă de clasamentul similar realizat anul trecut.

Pe primele locuri se afla universităţile americane în QS World University Rankings 2013/2014 Massachusetts Institute of Technology (MIT), Harvard University, urmate de universităţile britanice Cambridge, UCL, Imperial College şi Oxford. Clasamentul celor mai bune 10 universităţi este completat de alte patru universităţi americane: Stanford, Yale, University of Chicago şi California Institute of Technology (Caltech).

 

Dintre universităţile româneşti, singurele care sunt menţionate, în baza clasificărilor din anii anteriori, sunt Universitatea Bucureşti,Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj,Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şiUniversitatea de Vest din Timişoara. Toate apar la poziţia 701+ şi se află în acest în top doar pentru că realizatorii acestuia au lărgit evaluarea cu 100 de poziţii, anul acesta numărul universităţilor luate în calcul crescând la 800. De fapt, toate cele patru universităţi au coborât 100 de poziţii faţă de anul trecut, când se clasau pe poziţia 601+.

QS World University Rankings este publicat anual de Qacquarelli Symonds Ltd. (QS). În listă figurează cele mai bune 700 de universităţi ordonate în baza a şase criterii: reputaţie între cercetători (40%), citări în Scopus, incluzând factorul H (20%), numărul de studenţi pe angajat (20%), reputaţie la nivel de conduceri ale universităţilor (10%), numărul de studenţi străini (5%) şi numărul de cercetători străini (5%).

 

Topul celor mai bune oraşe universitare

Compania QS  a realizat şi un Top QS 10, respectiv Top QS 50 al celor mai bine cotate oraşe la nivel internaţional. Parisul este pe primul loc, niciunul dintre oraşele României neapărând nici măcar în Top 50. Topul QS în ceea ce priveşte cele mai bune oraşe din punctul de vedere al ofertei universitare plasează capitala Franţei pe primul loc. Autorii studiului explică faptul că Parisul este în fruntea topului deoarece este singurul oraş care este prezent cu 16 instituţii în Topul Mondial QS al Universităţilor 2013. Pe locurile următoare sunt situate Londra, Boston, Melbourne şi Viena. Pe locul 10 este Montreal.

 

Cum sunt responsabilizaţi studenţii vienezi

Viena, pe locul 5 în Top QS 10, este mai aproape de Cluj decât Bucureştiul, fiind un oraş frecventat de clujeni pentru a-şi face studiile universitare. Ana Maria Mureşan, studentă de doi ani la Universität Wien, la Facultatea de Farmacie, povesteşte despre sistemul care propulsează Viena pe locurile fruntaşe. Există, explică Ana Maria, trei tipuri de programe pentru facultăţile din această universitate: programul Bachelor, cel cunoscut la noi sub numele de program Bologna, care presupune trei ani de facultate pentru obţinerea diplomei, urmaţi de posibilitatea completării studiilor printr-un master de doi ani. Apoi programul cunoscut sub numele de “Diploma programm”, care constă în două sau trei etape de studiu, cel puţin de opt  până la zece semestre şi care se finalizează prin obţinerea un grad de Master austriac. Mai există programele pentru diploma de profesor, foarte asemănătoare cu  “Diploma programm”. Fiecare dintre cele trei programe de studiu are o perioadă introductivă și de orientare, urmate de examene cunoscute sub numele de STEOP, adevărate pietre de încercare pentru studenţii din primul an. De exemplu, povesteşte Ana Maria, la Facultatea de Farmacie, curicula de parcurs este împărţită pe trei etape. Prima presupune un pachet de 15 examene, dintre care 3 examene STEOP, pe care studenţii au voie să le susţină doar de două ori. În cazul în care nu le-au promovat, sunt suspendaţi din facultate, fără a avea dreptul să mai urmeze vreodată acea facultate în cadrul Universität Wien. În primul an, au fost înscrişi 800 de studenţi, din care doar 20 au trecut în cel de al doilea an. Cei care nu au promovat toate cele 15 examene, au şansa să o facă în anul următor, dar tot ca studenţi ai primului ciclu. Există patru termene pentru a susţine fiecare dintre examene, preţul şcolarizării crescând brusc, în funcţie de gradul de promovabilitate, de la 16,5 euro/an la 380 de euro/an.  Ana Maria subliniază că media de absolvire a facultăţii este de 7 ani, mulţi dintre studenţi ajungând să o termine în 10 ani. Sistemul este foarte dur şi faptul că nepromovarea examenelor este urmată de exmatriculare asigură o selecţie riguroasă a celor care doresc cu adevărat să înveţe.

 

“Copiii” universităţii din fruntea topului, Massachusetts Institute of Technology

Un fapt remarcabil este acela că Universitatea Cambridge a fost detronată de Massachusetts Institute of Technology (MIT)  în Topul Mondial QS al Universităţilor din 2012. Massachusetts Institute of Technology a dat lumii unele dintre cele mai strălucite minţi, de la premieri, la deţinători de premii Nobel. Majoritatea americanilor asociază Universitatea Massachusetts Institute of Technology cu locul unde băiatul de serviciu devine geniu al matematicii, povestea celebrului film „Good Will Hunting“. Dintre celebrităţile care au absolvit această universitate îi amintim William Reddington Hewlett, cofondatorul companiei internaţionale Hewlett-Packard, Kofi Annan, secretar General al Naţiunilor unite şi câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace pe anul 2001, Benjamin Netanyahu, cel de al nouălea prim ministru al Israelului sau Mike Aponte, cel care a implementat strategii matematice sofisticate pentru a bate cazinourile, la nivel mondial,  la Blackjack.

 

Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.