În timp ce lumea civilizată constată că mult râvnita calitate a vieții devine din ce în ce mai puțin probabilă în marile orașe, în România decidenții politici au de gând să pornească tocmai la construcția marilor centre urbane. Ce se întâmplă de fapt în lume și de ce în România există o altă direcție impusă de interese politice?
La nivelul Uniunii Europene se discută deja de ani de zile de smart village. Ce înseamnă asta? S-a constatat că există un reflux de populație din marile orașe către periferiile urbane dar și către viața tihnită de la sate. De ce? Deoarece salariile mari din orașe nu mai compensează (nu că ar fi putut-o face cândva!) liniștea, aerul curat, tihna și armonia dintr-o grădină, de la marginea pădurii, de pe dealurile cu viță de vie sau pur și simplu din vârful muntelui. Cu alte cuvinte, tot mai mulți oameni foarte bine calificați au preferat să renunțe la orașele ultra moderne și foarte dezvoltate din Occident pentru a căuta/găsi ceea ce este ancestral, autentic și mai ales sănătos. Nicio locuință din cel mai spectaculos cartier european nu va putea echivala cu orizonturile dăruite de dincolo de crestele Munților Carpați și Alpi. Niciun birou din nicio locație urbană nu va compensa cu masa simplă din brad sau stejar de unde se ridică aroma cafelei/ceaiului de dimineață și care-și folosește pe post de suport atât pentru laptop/office cât și pentru clipele petrecute cu familia.
Trendul european: mutat de la oraș la sat
Odată făcut acest pas către (a)casă, tinerii/adulții care au abandonat orașele au trecut la revigorarea satelor: digitalizare, infrastructură, reorganizare administrativă, renaștere economică și mai ales economie circulară. Există un asemenea trend în formă incipientă și în România. Anumite profesii, în special cele din domeniul artelor sau cele care necesită creativitate devin posibile și în spații văduvite de oameni în ultimele trei decenii. Există așadar o firavă tendință și în România de a renaște viața la sate. Desigur este vorba de acea viață care nu mai implică neapărat și valorificarea economică clasică a resurselor naturale: pământ, lemn, apă, etc. Însă există o reorganizare profesională a satelor. În fostele case ale bătrânilor/bunicilor apar familii tinere unde el este licențiat în informatică și ea în arhitectură iar astfel de exemple pot continua de la sat la sat, de la vale la vale, de la munte la munte. Acest lucru favorizează în mod evident creșterea nivelului de trai inclusiv pentru comunitate prin aducerea tuturor facilităților necesare vieții. Desigur asta necesită și o minte strălucită în primăria/consiliul local care gestionează acel UAT (Unitate Administrativ Teritorială).
Ce gândește clasa politică din România
Din nefericire în România, decidenții politici se opun acestui val. De ce? După cum se știe politica, partidele politice înseamnă și o gaură neagră a gândirii umane. Acolo se pierde tot ceea ce este natural, firesc, logic, sănătos și frumos. Partidele politice fagocitează o enormitate de resurse umane și financiare. În timpul campaniilor electorale au nevoie de finanțare/sponsorizări/donații. Desigur, după câștigarea alegerilor vine și decontul acestora. În loc să se ocupe de problemele reale ale societății – în speță depopularea satelor/orașelor – cei care au câștigat alegerile au de plătit datoriile din campaniile electorale. De aici intrăm într-un cerc vicios. Ceea ce se face din punct de vedere administrativ se face sub titlul de urgență, de mare necesitate, mare reformă, mare schimbare, salvarea României și a românilor. În esență totul este o mare manipulare și spălare a creierelor. Atunci când finanțatorii partidelor politice nu mai au teren la dispoziție pe care să construiască în orașe, evident ajung la periferia acestora. Ce te faci când la periferie e plin de sate? Desigur ești nevoit să construiești peste ele.
Care este rostul reformei administrative de unificare a orașelor cu diferite sate
Se spune că dacă satele vor fi comasate cu orașele atunci toate utilitățile de la oraș vor ajunge și în sat. Să fie oare chiar așa? Să luăm exemplul satului și totodată al cartierului Baciu din vestul Clujului. A văzut cineva trotuare în această zonă? A văzut cineva piste de bicilete? A văzut cineva pomi plantați de o parte și de alta a străzii? A văzut cineva coșuri de gunoi? Mai mult decât atât, cu siguranță toată lumea a văzut distanța infimă dintre construcții. Toată lumea a văzut lipsa de perspectivă oferită de orice locuință, oricât de banală sau de sofisticată. Toată lumea a văzut aspectul de furnicar al acestei zone. Toată lumea a văzut traficul insuportabil din Baciu și mai ales dintre Baciu și Cluj. Cu toate acestea, primarul Clujului se laudă cu o calitate a vieții din orașul său inegalabilă. Dacă va continua în ritmul acesta chiar va deveni inegalabilă… însă, mai trist este faptul că tocmai pe acest primar încep să-l asculte ceilalți primari din țară și să se închine în fața sa precum în fața sfintelor moaște. Or tocmai acest primar a ales să nu locuiască în orașul pe care-l conduce din 2004 (de 17 ani!) ci să se mute la rândul lui într-un sat! De aici și până la marea manipulare nu este decât un pas. Cum poate un om care administrează un oraș de 17 ani să se laude cu calitatea vieții sale însă tocmai el să aleagă să nu trăiască acolo? Ce a adus el cu administrația lui în zona Baciu? Cum s-a ’’dezvoltat’’ această zonă sub actuala administrație? Iată așadar o serie de întrebări la care Emil Boc ar trebui să răspundă înainte de a da lecții unei țări întregi despre reforma administrației.
Este această cale a contopirii satelor cu marile orașe cea mai bună cale?
Însuși premierul României, prezent la întâlnirea Asociației Municipiilor din României (prezidată de Emil Boc) se prezenta a fi destul de confuz: „Referitor la propunerea dumneavoastră, aşa, fără să o văd, pot să spun că tot ce e voluntar, nu pot să fiu împotrivă, mai ales dacă ajută la atragerea de fonduri europene sau atragerea de investiţii. Deci, dacă este o formulă care face atragerea de fonduri europene mai uşoară, bineînţeles că nu mă voi opune, până vom avea o altfel de legislaţie”, a precizat premierul. Este atragerea fondurilor singurul obiectiv pe care și-l poate asuma un om politic? Or o societate este asemenea unui organism uman. Ea nu are nevoie doar de bani. Ea are nevoie desigur de bani pentru existența fizică dar are nevoie și de identitate, personalitate, înțelegere, compasiune și mai ales soluții pentru problemele sale medicale. Nu este omul politic asemenea medicului care vine să trateze problemele medicale ale organismului uman? Nu ar trebui oare omul politic să fie un medic care vede dincolo de problemele medicale, implicit vede necesară păstrarea sănătății, a identității, a personalității pacienților săi, fără denaturarea acestora?! Să luăm cazul capitalei. Bucureștiul încearcă de ani de zile să înghită orășelul mai mic pe nume Otopeni. De ce? Datorită faptului că aici se află un aeroport civil și câteva zeci de spații comerciale cât alte orașe în miniatură. Desigur Bucureștiul nu poate să mai vorbească de atragerea de alte fonduri. Însă sunt vehiculate tot felul de fals avantaje. Dacă o asemenea reformă de unificare a unităților teritorial administrative ar trece prin Parlament, sau ar trece de toate referendumurile posibile atunci ne putem imagina un fel de București care se întinde nestingherit până la Ploiești în nord și până la Giurgiu în sud. În cazul în care această imagine pare a fi prea apocaliptică, să ne imaginăm atunci Clujul care poate înghiți Floreștiul, Baciu, Apahida, Jucu, Feleacu etc. Astfel, din România va dispărea ceea ce se numește identitate și cultură locală, calitatea vieții, de smart village nici nu mai vorbim, iar modelul urmat va fi cel al orașelor precum New Dehli, New York, etc.
Citește și: Cluj-Napoca și administrația locală ne-au ucis viitorul
