În Europa de est se discută de crimă organizată la un asemenea nivel doar după 1990. Deoarece până în 1990 în statele totalitare parchetele și implicit procurorii răspundeau nu conform principiilor independenței justiției și echilibrului puterilor în stat ci subordonării politice și ideologice față de structurile de securitate ale statului.  Milioanele de dolari sau/și de euro dobândite  de persone fizice în mod ilegal apar doar după dispariția averilor dictatorilor din Europa de Est, după dispariția unor fabrici, a unor resurse naturale și mai ales după dispariția diferitor bănci. Însă parchetele se reorganizează și codurile penale se schimbă și se adaptează noilor forme de infracționalitate.

Natura puterii procurorilor din România

Astfel și România se adaptează repede cerințelor de pre-aderare la Uniunea Europeană. UE a impus practic o foaie de parcurs României mai ales în domeniul justiției. De ce? Justiția este principalul garant al democrației. Judecătorii, procurorii, avocații participă împreună la păstrarea echilibrului putrilor în stat și mai ales pot opri abuzurile de putere, excesele guvernului sau/și al Parlamentului. Totuși să nu uităm că drumul către iad este pavat de intenții bune. Astfel și Ministerul Public, parchetele DNA, DIICOT, înființate/reformate înainte de 2007, sunt subiect de dispută azi în România. De ce? Deoarece se consideră că, precum și în Italia în care a trăit Falcone, se exercită un prea mare control al clasei politice, mai ales a partidului/partidelor de guvernământ asupra Ministerului Public și implicit asupra procurorilor. Cu alte cuvinte revenim în epoca dinainte de 1989, adică în perioada totalitară a statului.

Gravitatea situației actuale

Desigur se ridică această întrebare: cât de gravă este situația? Dacă am făcut comparația cu Italia lui Giovani Falcone, observăm că există aceiași schemă și în România. Avem același drum al banilor și intereselor, dinspre crima organizată prin partidele politice, în Guvern și Parlament de unde se exercită o influență decisivă asupra caracterului legilor și implicit un control asupra parchetelor și procurorilor. Mai este astfel asigurat echilibrul puterilor în stat? Dar independența justiției? Cum pot răspunde avocații, judecătorii acestui atac al unui grup de interese  statului de drept? Oare nu era SIIJ o stavilă în calea celor care pot controla parchetele și procurorii? Cum și de ce au existat protocoale de colaborare între Parchete și SRI (2016-2019), această instituție din urmă subordonânduse teoretic Parlamentului?!

În contextul în care un procuror este subordonat pe cale ierarhică procurorului său superior – existând posibilitatea ca acesta din urmă să-i preia oricând ancheta la care lucrează – iar tot Ministerul Public conlucrează cu Ministrul Justiției și cu Consiliul Superior al Magistraturii, se cuvine a întreba: de ce mai este necesară o colaborare cu o instituție de forță a statului român? Dacă există această colaborare atunci natura puterii/controlului parchetelor se schimbă radical. Însă ar fi totuși prea simplu să fie doar atât. Structurile de forță ale statului român care au controlat economia, administrația, societatea, clasa politică, justiția înainte de 1989 au rămas prin diferite tertipuri în aceiași poziție de putere și după 1989. Acest aspect complică enorm situația spre deosebire de Italia în care s-a zbătut Falcone. Deoarece în România, acest control exercitat de structurile de forță ale statului asupra clasei politice (Parlament și Guvern), asupra economiei și asupra justiției prin procurori și parcheteschimbă radical raportul de forțe al puterilor în stat.

Natura puterii  Parchetelor și procurorilor din România

Avem în mod clar o putere de natură executivă prin Ministerul Public care, cel puțin din punct de vedere administrativ este în subordinea ministerului justiției. Totodtă parchetul și procurorul iau parte la actul de înfăptuire a justiției, deci sunt, oarecum, la nivel de egalitate cu avocații care vin la rândul lor de cealtă parte a barei în fața instanțelor. Totuși procurorii fac parte și din CSM (Consiliul Superior al Magistraturii). Deci ei conlucrează cu judecătorii și la forma de organizare și funcționare a instanțelor de judecată și a parchetelor dar și a actului de înfăptuire a justiției. Dacă lucrează și cu SRI, mai ales pentru punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva părților inculpate, însemnă că încă o putere se implică direct în înfăptuirea actului de justiție. Mai este echilibru al puterilor în stat? Evident nu. Mai este justiția independentă? Evident nu, iar actul de înfăptuire a justiției este viciat.

Practic ar trebui să existe o lege specială pentru judecători și alta pentru procurori. Această idee fost deja comunicată în spațiul public de către președintele Curții de Apel Cluj, judecător Dana Gîrbovan.

Ce s-a întâmplat cu Falcone

Giovani Falcone a fost un om care nu s-a lăsat cumpărat și mai ales nu s-a lăsat intimidat. Spre deosebire de mulți dintre omologii săi din Europa de est, pentru procurorul italian independența justiției a fost mai presus de toate, inclusiv de viața sa. Din nou câteva exemple sunt edificatoare. În primul rând pentru el actul de justiție în sine s-a situat chiar înaintea opțiunilor personale. Drept dovadă faptul că și-a pus căsnicia în pericol, divorțând de prima soția iar pe cea de a doua ducând-o cu sine în mormănt după atentatul din 23 mai 1992. Nu a fost intimitate de bombele cu ceas care i-au fost plasate cu diferite ocazii acasă. Nici uciderea apropiaților și colaboratorilor săi nu l-au oprit precum nici adversitatea unor ‘’colegi’’ sau politicieni. În definitiv, datorită incoruptibilității sale,  el a devenit indezirabil nu doar pentru crima organizată cât și pentru sistemul din care făcea parte. Desigur Falcone nu a fost singurul în această situație, însă prea puțini au avut determinarea sa în comparație cu cei prea mulți care au încheiat pactul faustic. Care ar fi cuvântul simbolic pentru Falcone? Curajul! Ai nevoie de curaj pentru a-ți urma visul, pentru a-ți urma principiile, pentru a-ți urma credința. Fără curaj nu ar fi existat nici instituția parchetului și a procurorului. Cine își poate imagina azi în Europa un Maxi Trial precum în 1987 la Palermo cu 475 de inculpați, dintre care majoritatea aflați sub arest preventiv și majoritatea aduși în fața instanței?!

În loc de concluzii

A fost deja exprimată ideea conform căreia în România s-a încercat un experiment. Cel care detaliează cel mai mult experimentul din justiție cu DNA, DIICOT și multiplele reforme succesive este Ion Popa. În cartea sa Noaptea dreptății românești 2005-2020, fostul judecător Ion Popa  expune în detaliu multiple argumente care susțin teza  conform căreia prin legislația din domeniul justiției, în România s-a încercat un experiment în perioada 2004-2020 pentru a se studia/cerceta dacă un asemenea proiect poate fi implementat ulterior și la scară mai mare. Unde? La nivelul continentului european, în UE. De altfel, ar trebui urmărită cu atenție această idee și dezbatere deoarece după modelul DNA/DIICOT a fost înființat și Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi.

Articolul complet este în paginile ziarului ediție printată Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here