Instituţia de administraţie judeţeană a ales la sfârşitul lunii iulie să nu desfiinţeze Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat ( RAADPP) şi timp de o lună să studieze alte variante ce ar fi scos-o pe aceasta de la o posibilă funcţionare ilegală. Astfel că liderii politici din fruntea judeţului s-au întâlnit cu directorul regiei, Mircea Avram şi au optat pentru una din posibilităţile de salvare a acesteia.

 

Decizii luate pe ultima sută de metri

Deşi votul pentru desfiinţarea RAADPP şi introducerea unui număr mai mic de angajaţi în aripa Consiliului Judeţean Cluj a fost amânat pentru data de 31 august, când ar fi avut loc următoarea şedinţă ordinară, deciziile s-au luat deja.

Liderii partidelor politice din instituţia judeţului s-au întâlnit în 24 august, cu o săptămână înainte de vot, cu Mircea Avram, directorul RAADPP. Conform celui din urmă s-au purtat discuţii de dimineaţa până după-masa târziu cu privire la variantele ce ar salva întreaga regie şi personalul de angajaţi.

„Nu se va discuta în şedinţa de lunea aceasta nimic despre RAADPP. Am vorbit cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi aici mă refer şi la liderii partidelor politice, şi s-a luat o decizie în acest sens. În câteva săptămâni vom discuta cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a prezenta bugetul şi cheltuielile regiei şi apoi vom face demersurile de transformare a acesteia în societate. Dacă se obţin acordurile necesare, această transformare devine benefică deoarece nu se pierde nici un angajat, însă înseamnă totodată şi o provocare pentru noi toţi”, declară pentru Gazeta de Cluj, directorul Mircea Avram.

Astfel, salariile angajaţilor din conducerea regiei se vor diminua substanţial, însă activitatea de lucru a lor va continua. Conform lui Avram, nici un angajat nu îşi va pierde locul de muncă şi vor funcţiona în aceeaşi clădire din spatele Iulius Mall, ca până în prezent.

„În prezent, RegiaAutonomă de Administrarea a Domeniului Public şi Privat are 103 muncitori, per total. Dintre aceştia 48 muncitori ce activează pe teren iar restul sunt muncitori Tesa şi în conducere. În noua structură va fi  o singura organigramă modificată. E adevărat, se micşorează salariile şi se reduce numărul de directori, adică va exista unul singur, eu, însă acest lucru nu înseamnă ca vor fi daţi afară. Fiecare angajat va avea loc de muncă în continuare, se vor schimba doar posturile, la unii, bineînţeles. Până şi eu ca om politic(membru al ex PDL, actual PNL) trebuie să fiu tot timpul cu  bagajul  la uşă, dar aceasta este soluţia aleasă. Am analizat vreo şase variante împreună cu cei de la Consiliul Judeţean Cluj şi am ales-o pe aceasta că să nu rămână nimeni fără loc de muncă. Vroiam să ne menţinem partea de direcţie dar dacă nu se poate  ne transformăm în societate. În prezent funcţionăm legal, în ciuda zvonurilor apărute. Curtea de Conturi ne-a dat  un prim termen până la 31  decembrie şi cu toate astea puteam să îl prelungim până în 2016, dar deja s-a decis”, încheie Mircea Avram.

 

Discursul ce i-a cumpărat timp lui Avram

Proiectul de hotărâre cu privire la desfiinţarea RAADPP  s-a amânat în şedinţa de la sfârşitul lunii iulie, la intervenţia mai multor consilieri judeţeni, a directorului Mircea Avram şi implicit a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Dezbaterile asupra deciziei au durat mai bine de două ore iar consilierii judeţeni social democraţi au aruncat vina pe cei naţional liberali pentru situaţia critică la care sa ajuns: discutarea dizolvării unei regii ce are peste 100 de angajaţi.

Într-un protest tacit, peste 30 de angajaţi RAADPP au participat la şedinţă ulterior, directorul acestora luând cuvântul pentru cere o reanalizare a proiectului.

„Noi ca regie nu am fost întrebaţi şi înştiinţaţi despre ce dorim, pentru că si noi puteam veni cu încă patru variante pentru soluţionarea situaţiei. Am fi venit dar nu am ştiut, că ziceam da domnule, vrem să fim societate, direcţie cu persoană juridică sau direcţie cu caracter simplu. Ne exprimam dorinţa. Dar nu am fost întrebaţi şi asta o spun cu durere. Să nu creadă cineva că ţin la postul meu că nu e adevărat. Chiar şi la comisie am spus, până peste o lună sau în septembrie să venim cu variantele noastre, măcar dacă murim să murim pe semnăturile noastre. Şi la un om cu cancer îi dai o şansă să lupte” a declarat în plenul şedinţei directorul RAADPP, Mircea Avram.

La sfârşitul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Mihai Seplecan a propus amânarea proiectului până în luna august pentru următoarea şedinţă, cu condiţia ca această comisie, formată din consilieri judeţeni, din funcţionari ai aparatului de specialitate din cadrul CJ Cluj şi angajaţi RAADPP, să vină cu o soluţie sau soluţii în plenul CJ.

“În luna august vom lua o decizie. Prin acest vot vă asumaţi că această comisie va veni cu propuneri şi în luna august se va lua o decizie. Eu nu voi face parte din comisie, l-am delegat pe domnul Vakar să facă parte din comisie”, a spus Seplecan.

 

De ce vroia Consiliul Judeţean Cluj reorganizarea

Potrivit Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, aprobat prin decizie de Comisia Europeană, la data de 23 iunie 2015, rezultă faptul că numai Consiliul Judeţean Cluj poate depune proiecte de modernizare / reabilitare a drumurilor judeţene:

pag. 133: Axa prioritară 6 Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională

pag. 135: Prioritatea de Investiţii 6.1 Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale

pag. 137: Acţiunea care urmează să fie sprijinită în cadrul priorităţii de investiţii: modernizarea si reabilitarea (pentru îmbunătăţirea parametrilor relevanţi – creşterea vitezei, siguranţei rutiere, portanţei etc.) reţelei de drumuri judeţene care asigură conectivitatea, directă (drumuri judeţene sau trasee compuse din mai multe drumuri judeţene legate direct) sau indirectă (drumuri judeţene/trasee legate de reţea prin intermediul unui drum naţional modernizat) cu reţeaua TEN-T, construirea unor noi segmente de drum judeţean pentru conectarea la autostrăzi sau drumuri expres. Principalii beneficiarii în cadrul acestei priorităţi de investiţie vor fi unităţile administrativ teritoriale, în calitate de administrator al infrastructurii de transport rutier de interes judeţean. În funcţie de competenţele asupra obiectivului de investiţie se pot crea parteneriate între autorităţi ale administraţiei publice locale (UAT judeţe şi UAT oraş/municipiu/comună).

Consiliul pentru Dezvoltare Regională – organism deliberativ care coordonează procesul de dezvoltare regională în cadrul Regiunii Nord-Vest şi care are în componenţă preşedinţii consiliilor judeţene ale celor 6 judeţe din regiune şi câte un reprezentant al consiliilor locale municipale, orăşeneşti şi comunale, desemnaţi din fiecare judeţ, a aprobat Planul de Dezvoltare Regională Nord-Vest 2014-2020 şi proiectul strategic regional de transport „Transilvania Nord”, cu ocazia şedinţei din 20 aprilie 2015. Acest proiect strategic regional de transport asigură accesul la reţeaua TEN-T, respectiv finanţarea din POR, axa prioritară 6, prioritatea de investiţii 6.1 prezentate mai sus. În Planul de Dezvoltare Regională 2014 – 2020 aprobat, la pag. 220, sunt prezentaţi cei 104,530 km de drum finanţabili prin POR (DJ 108K = 3,040 km, DJ 764B = 22,600 km, DJ 172A = 6,400 km, DJ 109C = 7,660 km, DJ 161G = 15,160 km, DJ161 = 17,000 km, DJ109 = 32,670 km). Rezultă că, din fonduri europene, Consiliul Judeţean Cluj poate reabilita doar 104,530 km din întreaga reţea de drumuri judeţene de peste 900 de km.

Din aceste motive, este necesar să fie adoptate măsuri pentru ca serviciul public de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Cluj să respecte prevederile legale. Acestea sunt motivele dezvoltate şi în cadrul Referatului nr. 12586/2015 de aprobare al proiectului de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru organizarea serviciului public comunitar de administrare a domeniului public şi privat al Judeţului Cluj, prezentat în avans, spre studiere, tuturor consilierilor judeţeni”, comunica reprezentanţii instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.