La ]nceputul acestui an, România a făcut bilanţul Programul Operaţional Regional 2007-2013, unul dintre cele mai mari programe sponsorizate cu fonduri europene. Cel mai mult au beneficiat de cele 4 miliarde de euro puse la dispoziţia celor 8 regiuni de dezvoltare, locuitorii din Nord-Vest, unde s-a înregistrat cel mai mare grad de absorbţie – 90%. Regiunea Nord-Vest, formată din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, se află pe primul loc în topul regiunilor în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, susţine Sanda Catană, directoarea Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Vest (ADRNV), potrivit adevărul.ro.
Din cele 451,80 milioane de euro alocate regiunii, 406,75 de milioane de euro au fost plătite către beneficiari, adică un grad de absorbţie de 90,3%. Programul Operaţional Regional este unul dintre cele mai importante, suma alocată României pentru perioada 2007-2013 fiind de circa 4 miliarde de euro, scopul fiind de atenuare a diferenţelor de dezvoltare dintre diferite zone ale Uniunii Europene. La finalul anului 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administratiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP) a raportat că UE a rambursat prin acest program 3,373 de miliarde de euro, adică o rată de absorbţie de 85,04% la nivel naţional, pentru „sprijinirea şi promovarea dezvoltarii locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât şi social, în regiunile României, prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului de afaceri, care susţin creşterea economică”.
2016, cel mai bun an
„În cadrul POR 2007-2013 s-a înregistrat cea mai mare creştere a gradului de absorbţie, de la 74% la sfârşitul anului 2015 la 90% în 2016”, susţine Sanda Catană, director executiv al ADRNV. În 2016, s-au efectuat plăţi în valoare de 84,80 mil euro din Fondul Europena de Dezvoltare Regională şi Bugetul de stat. Cele mai mari proiectele finalizate în 2016 cadrul programului sunt următoarele: Pe primul loc este proiectul de reabilitare a drumului judeţean Baia Sprie (DN18) – Cavnic (DJ184) – Ocna Şugatag (DJ109F) – Călineşti(DJ185) – Bârsana(DJ185) – proiect implementat de Consiliul Judeţean Maramureş. Valoarea totală a proiectului a fost de 92 milioane de lei, din care 76 de milioane de lei a reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă. Urmează complexul wellness termal „Nymphaea” din Oradea – proiect implementat de Primăria Oradea. Valoarea totală a proiectului a fost de 88 de milioane de lei din care 32 de milioane de lei a reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă.
În top se mai află şi proiectul de modernizare a mai multor străzi din municipiul Dej – proiect implementat de Primăria Dej. Valoarea totală a proiectului a fost de 75 de milioane de lei din care 60 de milioane de lei a reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă. Dacă luăm în considerare întreaga perioadă de implementare, în cadrul POR 2007-2013, judeţele Bihor şi Cluj au obţinut cele mai mari fonduri. Autorităţile publice locale au implementat un număr de 227 de proiecte, suma primită de la UE fiin de 395,87 mil euro. În ceea ce priveşte beneficiarii privaţi, în cadrul POR 2007-2013, au fost finanţate 376 de proiecte, valoarea rambursată fiind de 69,76 milioane de euro. Cele mai multe proiecte au fost implementate în judeţul Cluj.