Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat Regulamentul Comisiei Udrea. Printre amendamentele aprobate ieri se regăseşte unul care elimină prevederea potrivit căreia orice demers prin care este împiedicată activitatea Comisiei în îndeplinirea atribuţiilor se sancţionează conform legii penale. „S-a discutat Regulamentul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi imaginii României. Regulamentul a fost foarte serios discutat şi a fost aprobat cu anumite amendamente”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, Sever Voinescu, la finalul şedinţei Biroului Permanent. Acesta a mai precizat faptul că Regulamentul a fost votat punctual, fiecare articol a fost dezbătut şi supus la vot.
Silvia Boncuţiu