Verificări mai dure ale mașinilor care circulă deja pe piață și sunt puse în vânzare de concesionari, asta îi așteaptă pe șoferi și samsari! Reforma va fi majoră la nivelul UE și este dictată de CE, pentru un sector auto curat și durabil.
Regulamentul european privind omologarea și supravegherea pieței auto, care revizuiește și limitează semnificativ sistemul anterior de omologare de tip și de supraveghere a pieței, se va aplica de la 1 SEPTEMBRIE 2020, informează un comunicat al executivului comunitar, citat de capital.ro.
Prin regulamentul adoptat în primăvara lui 2018, sporește controlul mașinilor aflate deja pe piața UE.
„Europenii vor să conducă mașinile cele mai ecologice și mai sigure”
„Europenii se aşteaptă, în mod legitim, să conducă maşinile cele mai ecologice şi mai sigure. Aceasta presupune efectuarea celor mai stricte controale asupra autovehiculelor introduse pe piaţă şi aflate în circulaţie pe drumurile noastre.
Pentru a realiza acest lucru, este nevoie, de asemenea, de o punere în aplicare reală şi de supraveghere la nivel european: acesta este motivul pentru care, de acum înainte, Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanşeze retrageri de pe piaţă la nivelul UE şi să impună amenzi de până la 30.000 euro per autovehicul atunci când se încalcă legea”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.
Serviciile tehnice care efectuează teste și inspecții ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent, pe baza unor criterii stricte.
Amenzi de zeci de mii de euro, doar pentru început!
Mai mult, deacum încolo, țările membre au obligația să testeze în mod regulat UN NUMĂR MINIM de automobile și pot lua măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme.
În cazurile în care producătorii încalcă legislaţia în materie de omologare de tip, amenzile sunt până la 30.000 de euro!
Până acum, doar autorităţile naţionale care au efectuau omologarea de tip a autoturismului puteau impune astfel de măsuri dure.
Sigur că noile norme au legătură directă cu scandalul imens „DIESELGATE”, în care a fost implicat gigantul auto Volkswagen, privind manipularea rezultatelor emisiilor poluante.
Adevărata față a ue: comunism impus cu bâta.