FOTO Sever Gheorghe

De Revelion petrecerile private sunt interzise. Cu toate acestea, foarte mulți români au închiriat vile si apartamente pentru a sarbatori trecerea dintre ani alaturi de prieteni.

Autoritățile au anunțat că nu vor intra peste oameni în locuințe, dar politistii pot da amenzi pentru tulburarea liniștii publice. Participanții ar putea fi amendați cu sume cuprinse între 500 si 2.500 de lei, iar proprietarii acestor vile cu până la 10.000 de lei.

Singura varianta acceptată de autorități este închirierea unei locuințe doar pentru membrii unei familii.

Petreceri nu vor fi nici la restaurante, acolo unde funcționează. În zonele unde incidența cazurilor de COVID e sub 1,5 la mia de locuitori, localurile sunt deschise, la interior, cu o capacitate de 50 la sută, iar intre 1,5 si 3 cazuri, la o capacitate de 30 la sută. Patronatele din industria ospitalitatii cer prelungirea programului de Revelion, până la 1 noaptea.

Indiferent de ora la care se vor închide restaurantele sau terasele, în noaptea de Revelion, regulile vor ramane aceleasi: nu mai mult de 6 persoane la o masă, o distanță de 2 metri între mese, iar dansul este interzis. Nu uitați de mască!

2 COMENTARII

  1. „nu mai mult de 6 persoane la o masă, o distanță de 2 metri între mese, iar dansul este interzis. Nu uitați de mască!” – pe românește, să o spun? Uite, m-ați motivat să particip la o petrecere faină la cabană cu familia și cu prietenii!

    La mulți ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.