Reprezentanții a două direcții din subordinea Ministerului de Interne din România par să sufere de autism instituțional. În timp ce un om de afaceri controversat din Cluj, Mihai Chezan, este dat în urmărire internațională de FBI-ul din SUA, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj i-a emis fără nicio problemă o carte de identitate. Reprezentanții ambelor instituții au refuzat să ofere explicații pentru cum s-a putut acest lucru.

La mijlocul lunii septembrie, Gazeta de Cluj a prezentat faptul că Mihai Chezan, cunoscut drept artizanul afacerii imobiliare Tower, este dat în urmărire internațională de FBI din Statele Unite ale Americii pentru că a aranjat mai multe căsătorii fictive pentru ca persoanele care apelau la serviciile lui să primească cetățenie americană. 

Sunt mari sansele ca, prin intermediul lui Chezan, să fi devenit cetățeni americani infractori periculoși sau teroriști care își doreau să devină cetățeni americani și erau dispuși să îi plătească clujeanului zeci de mii de euro. 

După ce a fost prins și judecat, Chezan a fost condamnat la o pedeapsă de trei de închisoare cu executare. Din cauza sistemului de justiție el a reușit să se sustragă de la executarea pedepsei fugind din SUA. Din acest motiv, autoritățile au emis pe numele lui un mandat de arest și l-au dat în urmărire internațională.

În schimb, statul român, care are încheiat un acord de extrădare cu SUA, i-a eliberat lui Chezan o carte de identitate. Acest lucru a fost posibil în situația în care pentru acest lucru este nevoie ca solicitantul să se prezinte personal la Biroul de Evidență a populației.

Instituția care a eliberat documentul oficial este Direcția Județeană a Populației Cluj, instituție condusă de Emilian Roșca.

Am încercat să aflăm pe cale oficială cum a fost posibil ca unei persoane dată în urmărire internațională să i se emită un document de identitate fără să fie reținută.

”În data de 17.10.2022 S.P.C.J.E.P. Cluj s-a eliberat un document de identitate pe numele CHEZAN  MICHAEL, persoană care este dată în urmărire internațională în Statele Unite ale Americii. 

Vă rog să îmi transmiteți care au fost motivele pentru care S.P.C.J.E.P. Cluj a putut elibera cartea de identitate respectivă?”, este întrebarea la care ar fi trebuit să răspundă reprezentanții instituțiilor de evidență a persoanelor.

De la Direcția Județeană din Cluj am primit următorul răspuns oficial: ”Informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii, se exceptează de la accesul liber al  cetăţenilor, conform prevederilor art.12 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul  acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. Direcția Generală de Evidența a Persoanelor (D.G.E.P.) administrează Sistemul naţional  informatic de evidenţă a persoanelor (S.N.I.E.P.), conform prevederilor art. 3 din O.U.G. nr.  97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu  modificările și completările ulterioare. Puteți solicita aceste informații Direcției Generale de Evidența a Persoanelor (D.G.E.P.). 

Confirmăm faptul că există o procedură aplicabilă iar funcționarii sunt instruiți în acest  sens, normele și metodologiile de lucru utilizate de către serviciile publice comunitare  locale/județene de evidență a persoanelor sunt elaborate de către Direcția Generală de Evidența a Persoanelor (D.G.E.P.), în consecință vă recomandăm să vă adresați acesteia”, arată răspunsul semnat de Emilian Roșca.

Inițial, am considerat că reprezentanții instituției nu au înțeles faptul că NU sunt solicitate datele personale ale unei persoane, ci modalitatea în care instituția a emis documentul de identitate fără să se sesizeze că este vorba despre o persoană dată în urmărire internațională. L-am contactat telefonic pe Emilian Roșca pentru a încerca să explic situația. Răspunsul lui a fost următorul: ”Ați primit un răspuns pe care mi-l asum în totalitate. Vă mulțumesc!”. 

La Cluj urmăriții sunt pârâți la telefon

Același mod de interpretare a solicitării făcute l-a avut și Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, instituție subordonată direct Ministerului de Interne.

Și angajații acestei instituții au evitat să ofere un răspuns, motivând că informațiile cerute vizează datele cu caracter personal.

”Conform prevederilor art.2 lit.b) din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, „prin informație de interes public se înţelege orice informaţie care privește activitățile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. o prelucrare de date cu caracter personal referitoare la o persoană identificată, context în care semnalăm că informațiile solicitate sunt exceptate de la liberul acces al cetățeanului potrivit dispozițiilor art.12 alin. (1) lit.(d) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (…) Precizăm că Serviciul Public Comunitar Județean de Evidenţă a Persoanelor Cluj nu administrează în procesul de emitere a documentelor de identitate o bază informatică, prelucrările fiind realizate în R.N.E.P., componentă a S.N.I.E.P., administrat de D.G.E.P. în condițiile prevederilor legale invocate. 

Totodată, precizăm că S.N.I.E.P. este interconectat cu infrastructura informatică administrată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, detaliile nefiind destinate publicităţii. (…) În situaţia în care se constată că solicitantul actului de identitate figurează în baza de date cu menţiuni operative active lucrătorul informează, de îndată, şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor care sesizează, urgent, telefonic, unitatea de poliție din raza de competenţă cu privire la cele constatate, în scopul preluării persoanei în vederea desfăşurării activităţilor specifice. 

Ulterior, persoana care figurează cu mențiunea,,urmărit general” va fi pusă în legalitate de către funcţionarii de evidență a persoanelor cu un document de identitate”, arată răspunsul Direcției Generale semnat de chestorul Aurel-Catalin GIULESCU. 

Cum a stat Chezan în fața justiției din SUA

La data de 26 octombrie 2010, Chezan a fost acuzat de mai multe infracțiuni (conspirație la comiterea fraudării căsătoriilor, prezentarea de declarații false, cinci capete de acuzare pentru fraudă și utilizare abuzivă a vizelor, permiselor și altor documente).

În 11 octombrie 2011, însoțit de avocatul său, Chezan a apărut în fața judecătorului și a fost eliberat pe cauțiune, cu condiția, printre altele, să se prezinte la toate audierile instanței. Chezan a recunoscut faptele de fraudă și utilizare abuzivă a vizelor, permiselor și altor documente, și a depus două cereri de retragere a recunoașterii de vinovăție, dar acestea au fost respinse. 

La data de 8 ianuarie 2016, însoțit de avocatul său, Chezan a apărut în fața Curții de District a SUA pentru Districtul de Nord al Illinois-ului pentru pronunțarea sentinței. Bazându-se pe recunoașterea vinovăției lui Chezan pentru două dintre capetele de acuzare din actul de acuzare, Curtea l-a condamnat pe Chezan la o pedeapsă totală de 36 de luni de închisoare și a emis o hotărâre împotriva lui Chezan, care este definitivă și obligatorie. Chezan a fost eliberat pe cauțiune și i s-a ordonat de către Curte să se predea singur pentru a-și începe sentința de închisoare la data de 1 iunie 2016, dată care ulterior a fost prelungită la cererea lui Chezan până la data de 8 iunie 2016. Chezan nu s-a predat conform ordinului, iar Curtea a emis un mandat de arestare pe numele său la data de 10 iunie 2016. Documentele în baza cărora Chezan a fost condamnat confirmă faptul că a fost condamnat pentru infracțiuni pentru care se cere extrădarea.

Astfel, Chezan a devenit fugar!

Potrivit datelor din cadrul Departamentului de Justiție, Chezan a fost arestat provizoriu în 29 iulie 2017 în Brandenburg, Germania, dar ulterior a fugit. Apoi, autoritățile italiene au informat că l-au arestat pe Chezan în 11 aprilie 2020, în Roma, Italia.

Însă, autorităție din România, acest prieten ”strategic” al Americii, l-au lăsat pe Chezan să facă nestingherit afaceri prin țară și, bașca, i-au eliberat și un document de identitate pentru ca omul să poate face afaceri în continuare.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.