In memoriam Claus Ekkehard Bärsch. Articol publicat complet în varianta printată a ziarului Gazeta de Cluj.
În luna mai anul acesta se înplinește un an de la moartea profesorului Claus Ekkehard Bärsch. De profesie avocat și totodată doctor în filosofie, el este unul dintre fondatorii școlii germane de gândire care abordează problema teoriei politice atât din perspectivă juridică cât și din perspectivă teologică.
Principala lucrare a lui Claus Ekkehard Bärsch despre religiile politice este Die politische Religion des Nationalsozialismus (Religia politică a naţional-socialismului) a cărei prime ediţie a apărut ȋn 1998, fiind urmată de o a doua ȋn 2002.
Poate fi impresionant faptul că la o distanţă de 60 de ani de la publicarea lucrării Religiile Politice a lui Voegelin la Viena (1938), tema religiilor politice constituie ȋn continuare o preocupare ȋn mediul academic. Însă lucrarea și preocupările lui Bärsch nu trebuie să surprinda deloc. El este unul dintre foștii studenţi ai lui Voegelin din anii ´50 de la München. Ulterior, și doctoratul său s-a desfășurat sub coordonarea lui Voegelin tot la Universitatea Ludwig Maximilan, din Munchen, unde a promovat ca doctor ȋn filosofie ȋn 1972. În 1996 devine fondatorul Institului de Religie și Politologie (Religionspolitologie) de la Universitatea din Duisburg.
El este unul dintre participanţii la conferinţa de la München din 1996 organizată de Hans Maier despre religiile politice. Lucrarea sa publicată ȋn 1998 și revizuită ȋn 2002 se poate ȋncadra ȋn categoria știintelor politice și a filosofiei istoriei. Astfel, Claus Ekkehard Bärsch consideră că rasismul, ca punct central al naţional-socialismului, nu a avut în sine nimic biologic, fiind mai degrabă un rasism religios.
Totuși, analizând apropierea dintre religie și politică, precum și similitudinile dintre cele două fenome, Bärsch consideră că ceea ce se află la baza religiei este credinţa, nu religiozitatea, iar ceea ce se află la baza naţional-socialismului este de asemenea credinţa, și nu alte forme de religiozitate. Această teză este destul de discutabilă. Claus Ekkehard Bärsch foloseste concepte precum Glaube pentru credinţă, respectiv Frömmigkeit pentru religiozitate.
În ce privește antisemitismul și produsul acestuia, Holocaustul, sunt multiple aspecte de menționat. Claus Ekkehard Bӓrsch consideră că divinizarea rasei ariene (Divinisierungs des Ariers) a facilitat identificarea dușamanului colectiv, evreul, și portretizarea acestuia drept necredincios, ba chiar mai mult, ca element străin, total opus comunității germane. Această teorie este în totală contradicție cu tot ceea ce a susținut Besançon Bӓrsch consideră de asemenea că religiile politice ca și fenomen ideologic popular (propagierte vӧlkische Ideologie) își au rădăcinile în creștinism. Deși din punct de vedere metodologic Bӓrsch nu se bazează pe materiale de arhivă, nefolosind drept surse primare documentele păstrate în diferite arhive ci doar ceea ce au scris diferiți reprezentanți ai regimului nazist, el emite câteva ipoteze importante și demne de luat în considerare. Astfel, comparând național-socialismul cu creștinismul, Bӓrsch observă că există o anumită asemănare în ceea ce privește polarizarea lumii. Atât creștinismul cât și național-socialismul împart lumea în bun și rău. În cazul ideologiei naziste lumea este împărțită în rase, rasa arienilor fiind considerată a fi superioară și toate celelalte rase fiind considerate rase tolerabile sau/și inferiorare. Această retorică (în special împotriva evreilor, a Republicii de la Weimar, împotriva marxismului și a capitalismului), este comparabilă din punctul de vedere al lui Bӓrsch cu retorica Bisericii creștine împotriva diavolului.
Bӓrsch analizează nu doar scrierile principalilor exponenți ai nazismului. Hitler, Goebels, Rosenberg sunt principalii exponenți ai ultranaționalismului și fanatismului, însă nu singurii. Nu pot fi excluși intelectualii precum Heidegger, Schmitt și alții care au împărtășit aceste idei, nici unii mai puțin cunoscuți și care au avut același crez politic.
Se poate considera că Bӓrsch își fundamentează teza pe un eșantion relativ redus. El nu analizează naționalismul și fanatismul de care a dat sau nu dovadă întregul popor german. De asemenea, nu a încercat să vadă nici măcar un anumit segment din acesta, spre exemplu membri principali ai comandamentului militar, sau ai elitei diplomatice, sau ai elitei economice, sau mediul universitarilor, sau mediul artiștilor. Bӓrsch folosește conceptul de religie pentru a cuprinde în special dimensiunea dogmatismului religios și trimiterile la scrierile fundamentale ale unei religii sau/și ideologii. Însă în aceste scrieri, în cazul de față Mein Kampf, lipsesc tocmai referințele la sistemul concentraționar și sistemul de exterminare, camerele de gazare, crematoriile, spitalele în care se făceau experimente pe oameni, Ziklon B, asasinatele politice sau crimele în masă, prin care a fost pusă în practică politica împotriva evreilor, a țiganilor, a polonezilor și altor popoare slave, dar și împotriva germanilor care erau comuniști, homosexuali, membri ai partidelor politice democratice, membri ai clerului, mediului academic sau pur și simplu germani care au avut curajul de a se opune regimului.
În cele din urmă, Germania a controlat și condus Europa nu doar prin ideologie cât prin forța brută a instituțiilor militare (Wehrmacht), de forță (Waffen SS) sau/și de represiune (Gestapo) și informații (SD). Astfel, analiza lui Bӓrsch a ideologiei totalitare prin prisma conceptului de religie politică, bazată pe scrierile fundamentale ale regimului nazist, poate fi relativ incompletă. Dincolo de scrierele fundamentale ale regimului nazist, inconturnabile sunt legile de la Nürnberg (Zum Schutze des deutschen Blutes und der deutschen Ehre) precum și programul secret de eutanasiere a persoanelor nedorite.
Atât programul de eutanasiere cât și legile de la Nürnberg sunt greu de explicat prin prisma religiei, însă nu imposibil de explicat din perspectiva ideologiei.
Fragment din volumul Emilian Dranca, Religiile politice în secolul XX, în curs de publicare.
