Renate Weber participa la sedinta comuna a comisiilor juridice ale Camerei Deputatilor si Senatului in care este discutata solicitarea Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului privind declansarea procedurilor parlamentare de numire a Avocatului Poporului, la Palatul Parlamentului, miercuri, 26 iunie 2019. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Regele a murit. Trăiască regele! Renate Weber a fost destituită din funcția de avocat al poporului. Renate Weber a fost numită din nou în funcția de avocat al poporului.

CCR a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, menţionând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanşa procedura de revocare (de exemplu, incidenţa răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare), potrivit Mediafax.

De asemenea, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanţiile exercitării dreptului la apărarea a acesteia (încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.).

Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art.21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie.    Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii şi temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare.    Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul constituie o garanţie contra arbitrariului şi se impune cu precădere în cazul unui atare act prin care, dispunându-se încetarea unui mandat în curs, se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.   

Sub aceste aspecte, prin Decizia nr.732 din 10 iulie 2012, reţinând că „este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora”, Curtea Constituţională a statuat că Parlamentul are competenţa de a dispune măsurile legale, „printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare”.   

„Pornind de cele statuate în precedent şi reiterând considerentele Deciziei nr.80 din 16 februarie 2014, potrivit cărora «situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii», Curtea constată că actualul cadru normativ nu stabileşte cazurile exprese în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului şi nici procedura care trebuie să fie parcursă în cazurile în care se formulează o asemenea solicitare.

Având în vedere că Parlamentul are posibilitatea de a aplica sancţiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, Curtea constată că actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată o astfel de hotărâre prezintă o deficienţă gravă de conţinut, întrucât nu reglementează distinct şi limitativ ipotezele în care se poate declanşa procedura de revocare.

Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului nu respectă condiţiile de claritate, previzibilitate şi rezonabilitate”, arată CCR în motivare.   

Această constatare, coroborată cu faptul că nici legea şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare şi forul decident, şi nici garanţii cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui „act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, în opoziţie cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept”.   De altfel, această concluzie este confirmată de însăşi autoritatea publică ce a dispus revocarea, care a reţinut ca temei al revocării faptul că „Avocatul Poporului a îndeplinit defectuos atribuţiile sale, fie prin acţiunile realizate, fie prin omisiunea de a acţiona în aria sa de competenţă”.   „Or, este evident că «îndeplinirea defectuoasă» a atribuţiilor nu este echivalentă cu «încălcarea Constituţiei şi a legilor». Curtea constată că, chiar în condiţiile de maximă generalitate a sintagmei cuprinse în art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997, care prin ea însăçi apare ca fiind viciată pentru neconstituţionalitate, Parlamentul i-a conferit acesteia un înţeles şi mai amplu, extinzând sfera cazurilor de revocare dincolo de încălcarea legii, la aplicarea sa defectuoasă”, mai arată CCR.  

 Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conţinutului său, „Parlamentul a acţionat cu încălcarea dispoziţiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 şi, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale. Curtea reţine că Parlamentul nu poate avea un drept discreţionar cu privire la aplicarea sancţiunii revocării, el însuşi trebuind să respecte exigenţele legale şi constituţionale în exercitarea propriilor competenţe”, potrivit motivării CCR. 

  Astfel, Curtea observă caracterul „foarte vag al motivului de revocare”

Astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârşite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, şi că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în faţa Curţii Constituţionale de către însăşi persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat şi împreună, vicii de neconstituţionalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanţei constituţionale.

Sursa: adev.ro/qvs2pk

Citește și: SĂ CAUȚI SĂ LUCREZI CU OAMENI ȘI SĂ EVIȚI NEOAMENII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.