Prevalenţa bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPOC) este în continuă creştere şi a devenit a patra cauză de deces la nivel mondial, cu tendinţă să fie a treia cauză, până în 2020, dar această boală teribilă poate fi prevenită prin renunţarea la fumat şi printr-un stil de viaţă sănătos, spune prof. univ. dr. Carmen Monica Pop, şeful Clinicii de Pneumologie de la Spitalul de Pneumoftiziologie "Leon Daniello" din Cluj-Napoca.
"România este pe locul al treilea în Europa în privinţa mortalităţii prin BPOC, după Ungaria şi Irlanda, cu 60 de decese la 100.000 locuitori pe an. În fiecare an, pe 14 noiembrie, marcăm Ziua Mondială a Bronhopneumopatiei Obstructive Cronice (BPOC). Netratată, BPOC poate conduce la cancer pulmonar. Şi în BPOC, ca şi în cazul cancerului, fumatul este principala cauză a declanşării bolii. Poluarea şi noxele chimice sunt, la rândul lor, factori de risc pentru sănătatea pulmonară. Mulţi bolnavi au venit la noi cu BPOC, dar aveau şi cancer pulmonar", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Carmen Monica Pop.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.