Ca urmare a faptului că DNA a sesizat inspecția judiciară în legătură cu dosarul de la Judecătoria Cluj-Napoca, în care am calitatea de inculpat, doresc să fac câteva precizări, pentru o corectă informare a opiniei publice.

 

Am afirmat, și continui să afirm,  că în acest dosar, eminamente politic, am interesul să îmi demonstrez nevinovăția și nu sunt nici o secundă interesat de tergiversarea cauzei sau de prescrierea faptelor, asa cum s-a specificat!

 

În același  timp, vreau să subliniez că, dacă acest dosar s-a prelungit timp de 8 ani de zile, acest fapt s-a datorat, în exclusivitate, excesului de zel al procurorilor DNA care au solicitat, de mai multe ori, strămutarea dosarului de la o instanță la alta. Şi sunt surprins că doamna procuror-şef Laura Codruţa Kovesi nu are cunoştinţă de aceste chestiuni.

 

De asemenea, cred că DNA uită să menţioneze problemele grave ale sistemului juridic din România pe care le dezbat, ori de câte ori au ocazia, magistrații și asociațiile profesionale ale acestora. Altfel, nu s-ar uita faptul că magistrații judecători au sute de dosare în lucru și, ca urmare a acestui fapt, actul de justiție nu poate fi săvârșit cu celeritate, presa consemnând, de altfel, solicitările magistraţilor de a fi degrevaţi de alte dosare atunci când au spre soluţionare cauze complexe.

 

Nu în ultimul rând, doresc să vorbesc și despre conotația politică a dosarului meu și cum eu consider o ”coincidență” faptul că, în urmă cu doar câteva zile, europarlamentarul PDL Monica Macovei a vorbit despre dosarul meu la un post de televiziune, iar la o diferență de câteva zile procurorul șef al DNA hotărăște să sesizeze inspecția judiciară a CSM pe motiv că această cauză, al cărei subiect sunt, ar fi fost tergiversată.

 

Mai mult decât atât, este evident că un demers care ţine strict de activitatea internă a unei instituţii, precum DNA, şi care nu este de interes public cel puţin până la soluţionarea de către CSM, a fost totuşi scos în spaţiul public, ceea ce nu poate fi interpretat, fără niciun dubiu, decât ca o formă de presiune asupra magistraţilor Judecătoriei Cluj Napoca. Şi asta, în condiţiile în care comunicatul DNA nu face referire la sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru toate dosarele aflate de mai mulţi ani pe rolul instanţelor de judecată, aşa cum ar fi fost normal şi corect.

 

Consider existenţa DNA benefică, la fel cum consider că funcţionarea independentă a justiţiei este benefică, numai că sub această umbrelă, anumiți oameni politici cu influență în zona justiției, nu au făcut altceva decât să facă dosare politice și să dea ordin parchetelor să urmărească oamenii politici şi nu fapte.

 

Afirm cu tărie că în acest dosar care durează de opt ani de zile, eu, Marian Oprișan, nu am făcut nici măcar o cerere de amânare!

 

Faptul că acum se încearcă insinuarea ideii că acest dosar este tergiversat pentru a-mi folosi mie, nu face altceva decât să servească încă o dată intereselor politice ale PDL și ale altor formațiuni de dreapta care speră, încă o dată, să îi manipuleze pe cetățenii acestei țări folosind tema anticorupției.

 

Așa cum am mai spus, interesul meu este acela de a-mi demonstra nevinovăția și nu a tergiversa procesul, așa cum susțin reprezentanții PDL si DNA.

 

 

 

 

 

 

Marian Oprișan,

Președintele

Consiliului Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.